Elena

Pentru semnificația numelui Elena există mai mulți termeni asociați, dar care sunt în strânsă legătură cu lumina. Această micuță veselă este lumina din ochii părinților, copilul dorit și iubit.

Este un nume des întâlnit și, indiferent de derivate, semnificația numelui Elena inseamnă lumină. Persoanele cu numele Elena emană lumină în jurul lor.

Elena este femeia puternică, independentă, pe care te poți baza, pentru că îți va sări în ajutor de fiecare dată când ai nevoie.

Părinții o pot ajuta să-și formeze caracterul frumos, așa că află totul despre semnificația numelui Elena și vibrația lui; dacă o vei cunoaște cu adevărat vei vedea că este o prezență plăcută.

Ce semnificație are numele Elena

Asociată luminii, semnificația numelui Elena este: „cea strălucită”, „rază a soarelui”, o adevărată sursă de lumină în viețile celorlalți, în diferite sensuri.

Datorită variantelor din alte limbi, cum este limba provensală, conform termenilor „lenire” înseamnă „a calma” și „adoucir” înseamnă „a îndupleca/a îndulci”. Termenii au la bază lumina, tocmai pentru că aceasta aduce omului liniște sufletească, bunătate; deci, lumina vindecătoare.

Numele Elena a fost purtat de importante personalități istorice și regine. În plus, se bucură de o notorietate rar întâlnită, semnificația numelui Elena fiind transmisă prin multele derivate.

Originea numelui Elena

Semnificația numelui Elena provine din grecescul „Ἑλένη” (Helenē) și înseamnă „torță”, „rază a soarelui”, „lumină strălucitoare”.

O asociere mai apropiată este cu „Helios”, care înseamnă “cea solară”, „cea strălucită”, „cea luminoasă”.

În țara noastră, este un nume sfânt, iar semnificația numelui Elena este cunoscută și apreciată datorită simbolisticii religioase, a Sărbătorii Sfinților Constantin și Elena (în calendarul ortodox, pe 21 mai). Elena a fost mama Sfântului Împărat Constantin Cel Mare și o persoană extrem de bună cu cei din jur.

Cu toate acestea, semnificația numelui Elena este întărită de vibrația numerologică, în cazul acesta, cifra 1.

Trăsăturile de caracter ale persoanelor care poartă numele Elena

Având în vedere lumina pe care o emană prin semnificația numelui Elena, vei cunoaște o femeie de o frumusețe deosebită și bunătate față de tot ce o înconjoară. Ca și comportament, sunt vizibile momentele în care „strălucește” și, apoi, cele de „apus”, exact ca în cazul soarelui.

Este o femeia puternică, naturală și cu standarde ridicate. Reușește să-i inspire pe cei din jur pentru a-i ajuta în progresul lor.

Copilul Elena este energic și motivat în tot ceea ce face, având un simț practic foarte bine dezvoltat. Ușor perfecționistă, Elena se poate frustra deseori din cauza nereușitelor, dar asta nu o oprește să obțină ce dorește.

Poate părea de o sensibilitate aparte, pentru că se atașează repede de lucrurile ei și de persoane, dar semnificația numelui Elena ne arată că este independentă și, uneori, chiar tăioasă în comportament, dacă simte că este pusă în pericol.

Totuși, Elena are momente când este fragilă și are tendința să se închidă în sine. Până la urmă, soarele nu strălucește mereu.

A fost mereu un adevărat lider atât prin semnificația numelui Elena, cât și prin energia lui. Mare atenție la asta pentru că sunt și caracteristicile care o pot trage în jos.

Semnificația numelui Elena în numerologie

Calculul vibrației numelui se face ca în exemplul de mai jos, se adună cifra corespondentă fiecărei litere până se obține o cifră, cu excepția numerelor maestre: 11 și 22. 

E L E N A = 5 + 3 + 5 + 5 + 1 = 19 ,  se adună 1+9= 10 ,  se adună 1+0=1

Dacă prin semnificația numelui, Elena este lumină, având inițiativă, spontaneitate, voință și mult curaj, prin vibrația numărului este lider înnăscut, persoană independentă care nu stă prea mult pe gânduri când are de luat decizii.  Elena este plină de entuziasm și de dorința de a cunoaște și de a progresa, mai ales că are talente apreciate.

Aspectele negative din semnificația numelui Elena și vibrația energetică o pot face să încerce să domine. Poate fi agresivă sau dură când lucrurile nu sunt cum își dorește. Este versul independenței și a spiritului de lider. Pentru asta are nevoie de părinți echilibrați, care să observe și să „șlefuiască” toate aspectele primite prin semnificația numelui și vibrația lui.

Dacă au sprijinul prietenilor si familiei, persoanele cu numele Elena vor avea un viitor strălucit.

Vezi si alte nume cu E