Site-ul care “crește mândria” oricărui bărbat

Englezii au creat un site de dating dedicat bărbaților cu penisuri mici. Prin intermediul acestuia, femeile care preferă organele sexuale de mici dimensiuni întâlnesc astfel de bărbați.

„Mulţi bărbaţi tineri cred că ai nevoie de un penis de peste 30 de cm pentru a-și satisface partenera. Nu este cazul, iar site-ul nostru este aici pentru a normaliza situaţia”, a declarat un purtător de cuvânt al site-ului cu pricina, Dinky One.

Tot acesta mărturisește că până la momentul lansării oficiale, site-ul înregistra 27.762 de membri, 71% dintre aceștia fiind bărbați, 27% femei, iar 2% transgender. Conform unor studii, la nivel global, lungimea medie a unui penis erect este de 14 centimetri, iar oricine deține o dimensiune mai mică de aceasta, se poate înscrie pe site.

Însă, dacă ți-ai găsit jumătatea și fără să apelezi la astfel de site-uri, iată cum vă puteți îmbunătăți viața sexuală!

  1. Fă o prioritate din viața ta sexualăCele mai multe cupluri susțin că sexul este sau ar trebui să fie cea mai importantă parte a relației de cuplu, însă, la sfârșitul unei zile de muncă, i se dedică doar 20 de minute acestei activități.

    2. Negociați un compromise când vine vorba de sex

    Stabiliți și negociați un compromis ca să nu vă mai simțiți presați de partener. Dacă bărbatul vrea sex de patru ori pe săptămână, iar partenera sa o singură dată, se poate ajunge la o negociere a sexului, de două ori pe săptămână.

    3. Separă sexul de restul îndatoririlor

    De obicei, femeile tind să simtă că nu pot face sex cu partenerul dacă acesta le-a enervat în legătură cu ceva, de exemplu – treburi casnice. Nu e bine să ignorăm conflictele și ar trebui să vorbim despre ele, însă hai să nu lăsăm micile supărări să stea în calea fericirii noastre sexuale.

    4. Fă o călătorie, relaxează-te

    Cel puțin o dată pe an, programează o ieșire din oraș cu partenerul tău și petreceți-vă timpul singuri. Este la fel de important pentru calitatea vieții voastre sexuale să petreceți ceva timp împărtășindu-vă sentimentele, visurile și temerile.

    5. Dați-vă întâlnire

    Înainte să fiți un cuplu, vă dădeați întâlniri, mergeați la cină, vorbeați ore în șir la telefon…
    Cel mai bine stabiliți o zi în care să ieșiți în oraș ca pe vremuri, să beți un pahar de vin și să intrați în atmosfera serilor de la începutul relației. Nu uita că și mesajele în timpul orelor de muncă, dar și fotografiile deocheate trimise în această perioadă a zilei, pot spori libidoul.

    6. Profitați de întâmplările neprevăzute

    Dacă spre exemplu, dintr-un motiv oarecare, vă treziți amândoi muncind de acasă, folosiți acest interval pentru a vă împrospăta ritualul sexual. Este incitant să faci dragoste în timpul zilei dacă obligațiile familiale sau de muncă vă forțează să faceți sex doar noaptea.

    7. Învățați să faceți masaj

    Un masaj bine făcut, în zonele atent alese, este unul dintre cele mai minunate cadouri. Oferă plăcereși relaxare ambilor parteneri.

    8. Schimbați locurile

    Când intimitatea devine o problem, luați inițiativă și faceți sex și în alte părți decât în pat. Puteți încerca pe bancheta din spate a mașinii sau în natură.

    9. Faceți baie sau duș împreună

    Puteți încerca să faceți sex în cadă sau duș sau, pur și simplu, vă puteți îmbăia împreună. Acțiunea apropie partenerii, mai ales dacă aceștia obișnuiesc ca în acest timp să povestească ce li s-a întâmplat în ziua respectivă.

    10. Îngrijiți-vă

    Uneori, unul din cei doi poate dezvolta obiceiuri sau trăsături care nu-l fac pe celălalt să-și dorească să facă sex. De exemplu, părul ciufulit și nespălat, purtarea prin casă a unor tricouri decolorate și găurite, respirația urât mirositoare și multe altele pot duce la abstinență și chiar la despărțire.

Intră AICI și află mai multe.