Concursul își propune să descopere texte originale și voci noi ale dramaturgiei contemporane, oferindu-le șansa de a ajunge în fața publicului. Dintre piesele înscrise, zece vor fi selectate de un juriu format din spectatori, iar trei vor fi alese ulterior de regizorii Andrei și Andreea Grosu, Radu Iacoban și Radu Apostol pentru a deveni spectacole-lectură prezentate la unteatru, în martie 2027.
Ce rămâne din oameni, din relații și din lumea pe care o împărțim?
Tema celei de-a doua ediții CON.TEXT invită autorii să privească dincolo de momentul încheierii și să exploreze urmele pe care acesta le lasă. Poate fi vorba despre identitatea pierdută, despre moarte, despre relații care se destramă sau despre schimbările produse de o criză, un război ori prăbușirea unui sistem. Dar și despre ceea ce rămâne după un spectacol, atunci când publicul părăsește sala, iar povestea continuă să existe în memoria spectatorilor.
Întrebările propuse de organizatori deschid un teritoriu generos pentru explorare dramatică. Cine suntem atunci când nu mai suntem persoana care credeam că suntem? Ce rămâne nespus după o despărțire și ce descoperim abia atunci când o relație se încheie? Cum se transformă oamenii după o experiență-limită și ce urme lasă asupra lor evenimentele care schimbă lumea?
Sunt puncte de plecare pentru povești foarte diferite, de la drame intime la texte cu miză socială sau politică. Importantă este capacitatea dramaturgilor de a construi personaje puternice, situații credibile și conflicte care să continue să provoace întrebări și după ultima replică.
„Ne dorim ca și această ediție CON.TEXT să ofere dramaturgilor ocazia să scrie texte noi. Am lăsat un interval generos pentru înscrieri, tocmai pentru ca autorii să aibă timp să gândească, să scrie și să revizuiască textele”, spune Laura Ivăncioiu, fondatoarea grupului Mergem la teatru.
Aceasta speră ca tema să inspire povești relevante, capabile să aducă în discuție perspective noi și personaje care să rămână în memoria publicului mult după cuvântul „Sfârșit”.
Spectatorii devin juriu, iar dramaturgia ajunge pe scenă
Un element distinctiv al concursului CON.TEXT este implicarea directă a spectatorilor în selecția textelor. Juriul celei de-a doua ediții este alcătuit din 13 membri ai comunității Mergem la teatru: Ami Tudorache, Cătălin Malanciuc, Cătălin Șerbănescu, Cosmina Matei, Cristina Șerbănescu, Emil Stăncescu, Emilia Nicolae, Luminița Malanca, Monica Ciurea, Raluca Geambașu, Răzvan Dițescu, Tatiana Manolache-Onofrei și Valentina Frângu.
Textele vor fi evaluate în funcție de respectarea temei, coerență, profunzime și tensiune dramatică, impact emoțional, forța personajelor, credibilitatea dialogurilor și relevanța poveștii. Primele zece piese din clasamentul juriului vor ajunge apoi la cei trei regizori implicați în proiect.
Andrei și Andreea Grosu, Radu Iacoban și Radu Apostol vor selecta dintre acestea trei texte, pe care le vor transforma în spectacole-lectură. Publicul le va putea descoperi în martie 2027, la unteatru.
Formatul spectacolelor-lectură oferă o primă întâlnire cu piesele noi, punând în valoare textul dramatic și interpretarea actorilor. Pentru autorii selectați, este o ocazie de a-și vedea scrierile ajungând în fața spectatorilor și de a intra în dialog cu lumea teatrului.
Cine poate participa la concursul CON.TEXT
Concursul se adresează autorilor și autoarelor români sau rezidenți în România, fără restricții de vârstă, experiență profesională ori apartenență la comunitatea Mergem la teatru.
Fiecare participant poate înscrie un singur text original, redactat în limba română, care nu a fost publicat și nici montat integral. Prin aceste condiții, organizatorii urmăresc să încurajeze scrierea unor piese noi și să ofere dramaturgiei contemporane un context în care să fie descoperită de public.
Textele și documentele necesare înscrierii trebuie trimise la adresa de e-mail [email protected], cu subiectul „Call CON.TEXT – [Nume autor, nume piesă]”.
Regulamentul complet și condițiile de participare pot fi consultate aici.
Calendarul celei de-a doua ediții CON.TEXT
Înscrierile se încheie pe 3 ianuarie 2027, la ora 23:59. Pe 4 februarie vor fi anunțate cele zece texte selectate de juriul de spectatori, iar pe 22 februarie vor fi dezvăluite cele trei piese alese de regizori pentru spectacolele-lectură.
Prezentările publice sunt programate în martie 2027, la unteatru, data exactă urmând să fie comunicată ulterior.
Proiectul este realizat cu sprijinul partenerilor unteatru și Zile și Nopți.
Mergem la teatru, o comunitate de 83.000 de spectatori
Fondat în 2020, grupul Mergem la teatru reunește o comunitate de 83.000 de membri și încurajează participarea activă la viața teatrală prin inițiative culturale online și offline. Unul dintre obiectivele sale este să apropie artiștii de spectatori și să creeze contexte în care publicul să participe la descoperirea și susținerea creației contemporane.
CON.TEXT continuă acest demers, oferind dramaturgilor un spațiu în care ideile pot deveni texte, iar textele pot face primii pași către scenă. Pentru autorii care au o poveste de spus, întrebarea „Ce rămâne după sfârșit?” poate deveni începutul unei noi piese de teatru.








