Trenduri inedite în medicina estetică

Body Contouring, rejuvenarea intimă și tratamentele în zona buricului

Medicina estetică a devenit în ultimii ani accesibilă publicului larg permițând tot mai multor persoane să se bucure de avantajele tratamentelor estetice. Datorită acestui fapt numărul de proceduri chirurgicale și nechirurgicale efectuate crește de la an la an. Mărirea sânilor, corecția nasului, liposucția, ridicarea pleoapelor şi cosmetizarea abdomenului se află permanent în top 5 cele mai solicitate proceduri chirurgicale, potrivit Societății Americane de Chirurgie Plastică.

Dar, chirurgia estetică evoluează continuu, aducând tehnici noi și variante inovative de tratament (plus trendurile de rigoare) atât cât vine vorba despre procedeele chirurgicale cât și atunci când ne gândim la tratamentele neinvazive.

La modă sunt însă și alte proceduri chirurgicale, care de care mai ingenioase: injecțiile în talpă care amorțesc durerea provocată de tocuri, cosmetizarea bărbiei cu aspect de „coajă de portocală” sau liftingul lobilor urechilor, despre care se zice ca trădează adevărata vârstă a unei persoane.

Medicul estetician Iancu Morad ne-a descris pe scurt principalele trenduri care vor domina acest domeniu în următorii doi ani.



Lunch time treatments

„Este clar că trăim în era tratamentelor și intervențiilor minim-invazive: fillere, botox, peeling sau lasere. Cererea de astfel de tratamente crește vizibil de la un an la altul, pacienții fiind foarte mulțumiți de rezultate. Vorbim despre proceduri rapide, ce se pot face în timpul pauzei de prânz, sunt supranumite «lunch time treatments».

Nu sunt dureroase, au rezultate spectaculoase și au prețuri din ce în ce mai accesibile. Nu mai trăim vremurile în care există un stigmat social la adresa persoanelor care apelează la aceste intervenții estetice, drept dovadă se observă o creștere pe plan mondial a numărului de pacienți bărbați, care de regulă erau până acum cei mai retincenți”, spune medicul.

Implanturi de sân mai mici, cu aspect natural

„Spre deosebire de acum zece ani, pacienții de azi caută clar un rezultat cât mai natural și armonios. Cei mai mulți își doresc acum o mică ajustare sau o mică modelare. Aceasta nu înseamnă că femeile nu vor mai apela la augmentarea mamară, din contră, o fac cu toată deschiderea și încrederea, dar doresc proteze mai mici și cu forme mai naturale pentru a obține un rezultat cât mai natural, în armonie cu întreaga siluetă.

De asemenea, constatăm o creștere a cererii pentru tratamentele cu grăsime proprie. Dacă acum câțiva ani această procedură se aplica doar pentru a adăuga volum, astăzi vorbim mai mult despre un contur plăcut la nivel facial sau al diferitelor zone ale corpului și nu despre volum în exces.”

Tratamentele nișate

„Una dintre cele mai interesante tendințe este cea a tratamentelor nișate, care se aplică pentru corectarea altor zone decât a celor tradiționale. Crește cererea pentru tratamente în zona buricului, în zona genunchilor dar și în zona lobului urechii. Există cerere de intervenții pentru formarea gropițelor (procedură numită bisectomie), dar și de tratamente pentru zona dintre nas și buze-modelarea arcului lui cupidon și ridicarea buzei superioare prin metodă mini-chirurgicală”, continuă Iancu Morad.

Rejuvenarea intimă

Atât în România cât și la nivel internațional chirurgia estetică genitală este în continuă creștere. „Un subiect de mare interes este reprezentat și de tratamentele pentru rejuvenarea genitală, de la aparate laser pentru întărirea musculaturii vaginale (procedură cunoscută sub denumirea de “vaginal tightening”) până la tratamente cu produse injectabile, special concepute pentru modelarea organelor genitale”, declară specialistul.

Medicină regenerativă

Datorită studiilor aprofundate și tehnicilor chirurgicale îmbunătățite a apărut un nou trend în privința remodelării corporale folosind transferul de grăsime.

„Un alt trend este să apelăm la tratamente de regenerare și anti-aging cu celule proprii, adică celule din sânge, celule de grăsime și celule stem. Drept urmare se înregistrează o creștere tot mai mare a cererii pentru tratamentele cu grăsime proprie și celule stem.

Dacă până acum câțiva ani erau posibile doar în cadrul instituțiilor medicale dotate cu laboratoare speciale (unde costul tratamentelor ajungea la peste 10.000-15.000 de euro), acum sunt accesibile la aproape orice cabinet prin noul sistem «Lipo Cube», un dispozitiv prin care se poate prelucra grăsimea pacientului imediat după recoltare”.