Trucuri incredibile antiimbatranire

Stim deja ca sportul, combinat cu alimentatia sanatoasa, este cea mai buna arma impotriva imbatranirii premature, motiv pentru care, de aceasta data, nu vom pune accentul pe acestea doua, ci mai degraba pe anumite aspecte si ritualuri, unele mai putin cunoscute, dar care au rezultate exceptionale in incetinirea procesului de imbatranire. Cu certitudine, si genele sunt componente importante ale acestui sistem, dar asupra lor nu putem interveni. Iata, deci, cateva trucuri cu un efect anti-aging incredibil.



>>> Imbatranirea prematura a pielii: cine sunt „vinovatii”?

Calitatea apei

Apa joaca un rol extrem de important in procesul de imbatranire. Sa incepem cu spalatul fetei. Folosirea apei de la robinet este o greseala pe care toti o facem si care, in timp, afecteaza calitatea pielii. Aceasta contine cantitati mari de clor si agenti chimici de purificare care o transforma intr-un adevarat dusman, ducand la uscarea sa si, implicit, si la pierderea elasticitatii, caracteristica de baza in mentinerea tineretii pielii. Pentru curatarea fetei, folositi doar minerala, apa termala sau apa micelara.

Pont: Utilizati apa de ploaie colectata din zonele fara poluare pentru a va clati fata. Efectele sunt miraculoase.

Apa rece

Majoritatea preferam confortul curatarii fetei cu apa calda, ceea ce nu este tocmai pe placul pielii. Chiar daca avem acest obicei, ar fi indicat ca, la final, sa ne clatim tot cu apa rece. Cu cat temperatura apei este mai scazuta, cu atat procesul de regenerare celulara este mai accelerat. In plus, apa calda sau fierbinte conduce la o deshidratare accentuata, fapt tradus prin imbatranirea prematura a pielii. De asemenea, cuburile de gheata plimbate pe ten ajuta la tonifierea si revigorarea sa.

Pont: Tineti o sticla cu apa minerala in frigider si clatiti-va zilnic tenul cu aceasta.

>>> Gimnastica faciala: cele mai eficiente exercitii pentru un chip tanar

Masajul facial

Cu siguranta, toate femeile folosesc creme de fata, insa putine stiu sa le aplice corect. Punctam faptul ca orice crema trebuie aplicata pe tenul curat, demachiat in prealabil, de preferat atat dimineata, cat si seara. Ceea ce este insa esential pentru a incetini procesul de imbatranire este aplicarea cremei prin masaj facial. Acesta are rolul de a stimula circulatia sangvina si de a imbunatati fermitatea pielii. Masajul facial trebuie sa dureze cel putin 1 minut si trebuie facut cu miscari circulare catre tample, pentru zona ochilor, si cu miscari ascendente, in zona nazala. Apoi, din mijlocul obrajilor si al fruntii, masati catre exterior si insistati pe conturul fetei. Nu uitati gatul si decolteul, zone predispuse imbatranirii premature.

Pont: Eficacitatea acestui truc creste considerabil daca se folosesc creme de fata cu efect antirid.

Odihna corecta

… si nu ne referim doar la orele de somn necesare pentru refacerea organismului, ci si la pozitia in care dormiti. Studiile au demonstrat ca pozitia culcat pe spate este cea mai potrivita pentru a evita ridurile, deoarece pielea se mentine intinsa pe parcursul noptii, fata de oricare alta pozitie in care presiunea cade asupra tenului. Si da, este important sa dormiti 7-8 ore pe noapte pentru a favoriza procesul de regenerare celulara.

Pont: Cel mai odihnitor si revigorant somn este cel intre orele 22:00 si 06:00.

>>> Vitamine cu efect antiimbatranire

Antioxidantii

Vrem, nu vrem, ajungem si la alimentatie. Radicalii liberi sunt direct responsabili de procesul de imbatranire celulara, iar rolul antioxidantilor este acela de a-i anihila. Astfel, consumul fructelor si legumelor bogate in vitamina C, vitamina E, resveratrol sau beta-caroten devine indispensabil in acest caz. De asemenea, extractul de ceai verde, armurariu, ginkgo biloba sau seleniul si coenzima Q10 sunt aliati de incredere ai tineretii.

Pont: Cea mai mare cantitate de antioxidanti se regaseste in fructele si legumele inchise la culoare.

Text: Madalina Manole