Valeriana sau cel mai bun remediu pentru somnul de frumusețe

Folosită de mai bine de 2500 de ani pentru proprietățile sale sedative, valeriana este una dintre cele mai căutate plante și în zilele noastre, datorită beneficiilor pe care la aduce sistemului nervos.

Odihna nu este importantă doar pentru imunitate și pentru a da randament zi de zi, ci și pentru piele. Tenul tern, cu aspect obosit ne face să părem mai în vârstă, drept urmare, trebuie luate măsuri din timp pentru a nu se ajunge aici.

Cele mai recente studii demonstrează că pentru o piele perfectă, somnul trebuie să fie unul de calitate. Un somn odihnitor ne va ajuta să ne menținem pielea întinsă și luminoasă, oferindu-i astfel un aspect întinerit.

Revenind la beneficiile valerianei, așa cum spuneam, aceasta combate insomnia. Potrivit unui studiu, valeriana reduce timpul necesar pentru a adormi și îmbunătățește calitatea somnului. Peste 80% din voluntarii participanți la acest studiu, care au consumat valeriană timp de o lună, au răspuns că s-au odihnit mult mai bine în ultima perioadă.

Cercetătorii au mai remarcat că valeriana stimulează producția de acid aminobutiric, responsabil de activitatea celulelor nervoase. Astfel, s-a descoperit că aceasta este benefică în cazul anxietății și pentru combaterea episoadelor de depresie, cauzate de stres și, implicit, de lipsa somnului.

Totodată, rădăcina plantei conține izovaleriamidă, o substanță care ajută la reducerea hipertensiunii arteriale, protejând astfel sănătatea inimii.



Ingrediente minune pentru piele

Așadar, deși milioane de femei aleg să ajungă pe patul de operație, pentru a avea o piele suplă și întinsă, se pare că natura poate ajuta în acest sens. De la hidratarea zilnică cu minimum 2l de apă, la alimentația bogată în vitamine, colagen și keratină și până la administrarea de suplimente alimentare, toate pot ajuta în menținerea pielii întinerite.

  1. Colagenul ajută la menținerea pielii întinerite, a părului mătăsos și a unghiilor puternice. Printre sursele excelente de colagen se numără pielea de pui, de porc, carnea de vita si carnea de peste.
  2. Keratina este esențială pentru sănătatea pielii, părului și a unghiilor. Aceasta se găsește în mod natural în legume precum: broccoli, ceapă, praz și usturoi, iar pentru stimularea producției de keratină în corp, se recomandă consumul de ficat, pește, iaurt și de lapte cu conținut scăzut de grăsimi.
  3. Vitaminele sunt bune pentru sănătatea pielii. Vitaminele A, complexul de B-uri, C, D3 și E sunt esențiale pentru o piele luminoasă, catifelată, hidratată și întinsă.
  4. Valeriana ajută la odihnă, iar dacă un se menține un stil de viață sănătos, cu un somn odihnitor noapte de noapte, cu timpul, pielea capătă un aspect luminos.
  5. Melatonina, hormonul somnului, trebuie să fie administrată regulat. Aceasta joacă un rol important în repararea pielii în urma expunerii la factorii de mediu, precum razele UV sau poluarea, protejând-o de îmbătrânirea prematură.

Toate acestea se pot administra din diferite alimente, dar și din suplimentele alimentare.

Naturalis SomnControl – te odihnești și nu îmbătrânești

Naturalis SomnControl este un supliment alimentar pe bază de valeriană, magneziu, melatonină, L-triptofan, mac-californian și vitamina B6 recomandat persoanelor care au dificultăți în a adormi, în perioade de suprasolicitare, în urma unui efort fizic sau intelectual intens, precum și persoanelor care lucrează pe timp de noapte sau care se confruntă cu schimbări de fus orar.

Somnul suficient și odihnitor este foarte important pentru sănătatea mentală, dar și pentru cea fizică. Cele șapte ore de somn pe noapte nu doar că ne cresc vizibil calitatea vieții, ci și randamentul de peste zi. Insomniile pot fi cauze ale scăderii performanțelor la serviciu, creează anxietate, atacuri de panică și chiar depresie.

Ingrediente active în Naturalis SomnControl

Magneziul și vitamina B6 contribuie la funcționarea normală a sistemului nervos și la reducerea oboselii și extenuării. Melatonina contribuie la reducerea timpului necesar pentru a adormi și la atenuarea tulburărilor de somn.

Valeriana contribuie la o mai bună calitate a somnului și la reducerea stresului cauzat de un stil de viață solicitant. L-Triptofanul face parte din grupa aminoacizilor esențiali și este utilizat de creier împreună cu vitamina B6 și magneziul pentru a produce serotonină și melatonină pentru favorizarea somnului.

Macul-californian are efect sedativ, anxiolitic și analgezic, datorită acțiunii alcaloizilor din compoziția sa asupra receptorilor GABA care sunt prezenți la nivelul creierului, în special în neuronii intermediari inhibitori. Naturalis SomnControl se poate achiziționa din farmaciile Catena.