5 motive să amâni prima baie a bebelușului

Când se naște un bebeluș, acesta este mai întâi curățat sumar până când vine timpul pentru prima baie adevărată.

Iată 5 motive pentru a o întârzia cât mai mult posibil prima baie a bebelușului, oferite de medicii francezi.



Bebelușii au o protecție naturală

Este posibil să observi o substanță albicioasă care seamănă un pic cu ceara pe pielea nou-născutului. Această substanță se numește vernix caseosa și protejează pielea bebelușului. Studiile au arătat că această substanță are proprietăți antimicrobiene și antifungice. Ar fi păcat să o îndepărtezi prea repede.

Bebelușul tău vrea să fie lângă tine

Este deja foarte înspăimântător pentru un bebeluș să vadă lumina zilei pentru prima dată, să respire și să se întrebe ce i se întâmplă. Îl putem lăsa cu mama lui pentru o vreme înainte de a-l confrunta cu o altă incercare departe de ea!

Temperatura unui bebeluș este instabilă

Pentru o vreme, bebelușii nu-și pot regla căldura corpului. Temperatura corporală ideală este cea pe care o aveau în burtica mamei lor. Acesta este motivul pentru care îi înfășăm imediat după naștere. Adăugarea rapidă a unei băi la această ecuație de temperatură ar înrăutăți lucrurile.

Mirosurile contează foarte mult

În primele ore de viață, un bebeluș este ghidat în principal de simțul mirosului. Mirosul mamei sale, mirosul de lichid amniotic și propriul său miros îl ajută să înțeleagă unde se află și ce ar trebui să facă. Spălarea mamei sau spălarea lui ar putea să-l împiedice să-și recapete indicii olfactivi, să-l streseze și să interfereze cu reflexul său de a se agăța de trupul mamei sale pentru a ajunge la sân.

Rilastil Dermastil Pediatric este un tratament zilnic, potrivit pentru a proteja si a avea grija de pielea delicata a bebelusilor si a copiilor.

O baie cu mama

Din moment ce trebuie să ajungi să te speli și tu, poate idealul ar fi să faci tu o primă baie cu bebelușul. Contactul pielii lui cu pielea ta va fi reconfortant și liniștitor și va fi un moment minunat de împărtășit. Ai grijă, totuși: un nou-născut este foarte alunecos!

Vezi aici și 10 greșeli cu somnul bebelușului!

Text Cristina Dudău 

Foto Hepta