
Concluziile studiului aduc in discutie problemele majore cu care medicii, pacientii lor, dar si populatia in general se confrunta in abordarea acestui fenomen. In ansamblu, medicii nu urmeaza deloc, sau urmeaza foarte putin, programe de formare in domeniul prevenirii si tratarii abuzului si dependentei de alcool. Atat medicii, cat si pacientii sunt de acord ca stigmatizarea tulburarilor legate de consumul de alcool este principala bariera in calea accesarii serviciilor de catre cei care ar avea nevoie de acestea. O alta problema o reprezinta lipsa serviciilor, care nu reusesc sa ajunga la patura mai tanara a populatiei, cu o problematica mai putin severa. Femeile sunt mult sub- reprezentate printre beneficiarii serviciilor de sanatate.
Studiul a fost dezvoltat de catre ALIAT in colaborare cu agentia de cercetare sociologica Totem Communication, in cadrul platformei Alcohelp – platforma realizata cu sprijinul financiar transparent si neconditionat al Heineken Romania. In cei 3 ani de la initierea parteneriatului intre ALIAT si Heineken Romania, specialistii ALIAT au strabatut tara, au interactionat cu peste 16. 000 de oameni, au discutat cu medici, au impartit chestionare si au oferit consiliere, Caravana Alcohelp ajungand in peste 35 de localitati din Romania urbana si rurala. Continuarea platformei Alcohelp in anul 2012 va fi strategic construita pe nevoile identificate in acest studiu.
Text: Alexandra Lupu








