Ceapa si frunzele de maslin ne ajuta in lupta cu obezitatea

shutterstock_23460817O cercetatoare din Melbourne a descoperit ca ceapa si extractul din ceai verde si frunze de maslin ajuta la combaterea si prevenirea obezitatii, a diabetului sau a bolilor de ficat chiar si atunci cand avem o dieta bogata in carbohidrati si grasimi.

Linsday Brown, profesoara la Universitatea din Southern Queensland, a testat mai multe mancaruri pe sobolani care aveau o dieta bogata in zaharuri si grasimi. Asa a descoperit ca anumite mancaruri previn depozitarea grasimilor pe abdomenul animalelor. Sobolanii hraniti cu ceapa, ceai verde, extract de frunze de maslin, morcovi mov si seminte de chia aveau un numar scazut de celule grase si au pierdut in greutate pana la sfarsitul studiului, desi nu aveau o dieta sanatoasa per total. Sanatatea ficatului si functiile inimii la acest grup de sobolani au suferit, de asemenea, imbunatatiri.

Mesajul cercetatoarei pentru noi in urma acestui studiu este ca “trebuie sa mancam mai degraba bine decat putin”. Iar ceapa, ceaiul verde si extractul din frunze de maslin n-ar trebui sa ne lipseasca din dieta.

Text: Bianca Badescu