Concert caritabil Ronan O’Hora, in sprijinul Spitalului Marie Curie

burtaFundatia Genesis organizeaza un concert caritabi pe data de 25 noiembrie, in sala ”Mihail Jora” a Societatii Romane de Radio. Evenimentul este un recital extraordinar de pian sustinut de renumitul pianist britanic Ronan O’Hora, care se afla pentru prima data in Romania.

Fondurile obtinute din vanzarea biletelor vor fi donate Sectiei de Terapie Intensiva Nou-Nascuti din cadrul Spitalului Marie Curie din Bucuresti, pentru achizitionarea unui aparat care depisteaza surditatea in faza neonatala.

Initiativa organizarii acestui concert face parte dintr-o serie mai ampla de proiecte pe care Fundatia Genesis le-a realizat de-a lungul timpului, si care au urmarit dezvoltarea copiilor pe plan educational si cultural, dar si contributia responsabila la asigurarea unor conditii optime in unitatile medicale specializate in ingrijirea copiilor.

Evenimentul beneficiaza de sprijinul total al artistului Ronan O’Hora, care s-a oferit sa doneze intreg onorariul cuvenit pentru concertul sustinut la Bucuresti, in beneficiul Sectiei de Neonatologie a Spitalului Marie Curie din Bucuresti.

„Ne dorim ca, in seara de 25 noiembrie, Sala Mihail Jora sa fie plina de oameni care iubesc muzica si copiii, si care nu pot ramane indiferenti la problemele cu care se confrunta sistemul sanitar romanesc, in special cand este vorba de lipsa de echipamente medicale necesare in ingrijirea celor mici”, a declarat Ioana Necula, Presedintele Fundatiei Genesis. „Am vrea sa dovedim din nou ca solidaritatea si compasiunea sunt valori de baza ale societatii romanesti”, a adaugat Ioana Necula.

Ronan O’Hora este unul dintre cei mai apreciati pianisti britanici. Artistul a sustinut recitaluri si a fost aclamat in aproape toate tarile din Europa, dar si in America, Canada, Australia, Noua Zeelanda si Africa de Sud. O’Hora a sustinut concerte cu dirijori de prima mana, precum si alaturi de unele dintre cele mai faimoase orchestre simfonice ale lumii: Filarmonica din Londra, Orchestra Simfonica BBC, Orchestra de camera a Angliei, Filarmonica din Florida si Filarmonica din Queensland. Discografia sa numara in prezent peste treizeci de albume inregistrate.