Sănătate

Consumul de lapte, dăunător sau benefic?

consumul de lapte

Consumul de lapte este un subiect controversat al zilelor noastre. Conceptele moderne tind să-l descalifice pe cel de proveniență animală și să-l promoveze pe cel provenit din alte surse, laptele de orez de exemplu, de ovăz, din fructe precum cel de migdale sau de cocos, etc.

5 minute timp de citire
Share on Facebook Share on WhatsApp


 

Proteinele animale nu sunt atât de greu de procesat de organismul uman pe cât se dorește ca noi să credem, dacă nu există exces! Despre consumul de lapte vorbim și încercăm să găsim un echilibru care să te ajute să înțelegi dacă este, într-un final, dăunător sau nu.

Consumul de lapte pentru adulți – ce este laptele și de ce ai nevoie de el?

Laptele de vacă în speță, căci la el ne referim, este un lichid opalescent care are o textură cremoasă și un miros ușor dulce. Consumul de lapte este prezent în întreaga lume, de milenii întregi, fiind considerat un aliment de bază.

Astăzi, consumul de lapte este prezent, începând de la laptele de vacă proaspăt, poate chiar bio de la vaci crescute în mod cât mai sănătos, până la variante actuale de lapte pasteurizat, degresat ori integral. El trebuie să se regăsească în dieta unui adult doar că cei mai mulți renunță la el pe parcursul vieții din cauza influențelor din societate și aderă la alte tipuri de lapte.

Totul ține și de preferințele personale, dar iată un principiu pentru care trebuie să oferi organismului diversitate căci, nu doar că va acumula nutrienți din surse diferite, dar și flora intestinală se obișnuiește cu bacterii variate. Desigur, consumul de lapte nu ar trebui să se regăsească în alimentația ta dacă ai alergii sau intoleranță la lactoză.

Consumul de lapte vine însă, cu proteine, calciu, vitamina D și B12 în organism contribuind la aportul acestora în organism.

Valori nutriționale ale laptelui

Adultul care păstrează laptele din dieta sa beneficiază de proteine și aminoacizi, dar și de vitamine și minerale. Și, pentru că cei mai mulți apelează la consumul de lapte din comerț, pasteurizat, iată ce valori nutriționale pentru 100 ml, are acesta:

  • 69 de calorii,
  • 3,4 g de proteine,
  • 4,7 g de carbofidrați,
  • 1,0 g de grăsimi,
  • 120 de mg de calciu,
  • 1 µg (microgram) de vitamina D,
  • 0,5 µg de vitamina B12

Ei bine, în mod cert opțiunea cea mai bună este să ai acces la sursă naturală de lapte, dar verificată, pentru că este bogat în nutrienți.

Consumul de lapte – beneficii

Ai aflat despre principalii nutrienți pe care laptele îi aduce în organism, dar este important să știi cum acționează în organism ca să poți decide dacă este dăunător sau benefic:

1.     Susține sănătatea oaselor și a dinților

Aportul de calciu în organism este esențial iar consumul de lapte contribuie la asta fiind foarte important pentru dinți și oase. Din acest motiv, este recomandat în copilărie, pentru buna dezvoltare a acestora și, pentru vârstnici pentru a reduce riscul de osteoporoză și fracturi osoase.

2.     Consumul de lapte susține sistemul imunitar

Asta, datorită conținutului de vitamina D și B12, ambele implicate în buna funcționare a sistemului imunitar. Apoi, vitamina D sprijină și absorbția calciului iar vitamina B12 joacă un rol important în producția globulelor roșii și sprijină sistemul nervos.

3.     Proteinele din lapte încurajează dezvoltarea musculară

Iar mușchii, sunt importanți în susținerea scheletului osos, dar nu numai pentru că rolul lor este extrem de amplu în organism. Aportul de proteine din consumul de lapte de vacă sprijină performanța fizică și ajută la recuperare după efortul fizic.

4.     Consumul de lapte este o sursă esențială de grăsimi sănătoase

Poți opta pentru un lapte cu procent scăzut de grăsimi, dar trebuie să știi că acesta aduce în organism grăsimi sănătoase, inclusiv Omega 3 care ajută la absorbția vitaminei D.

Nu în ultimul rând, consumul de lapte susține echilibrul electrolitic și al mineralelor în organism. Echilibru care este esențial pentru sistemul cardiovascular iar antioxidanții din lapte precum seleniu și zinc ajută împotriva stresului oxidativ.

Laptele de ovăz: cât de sănătos este de fapt și ce riscuri ascunde consumul zilnic


Riscuri în consumul de lapte

În general acesta nu prezintă riscuri, dar depinde de organismul fiecăruia cât de bine poate procesa proteina animală. Consumul de lapte poate crea probleme, unele persoane pot avea alergie la proteinele de vacă și, este de urmărit dacă apar erupții cutanate sau dificultăți respiratorii ori digestive, caz în care, trebuie renunțat la laptele de vacă.

Intoleranța la lactoză împiedică unele persoane să consume laptele pentru că organismul nu poate digera lactoza.Apoi, reține că în consumul de lapte crud sau ne-pasteurizat există un risc de contaminare cu bacterii precum Salmonella sau E.coli deci, ar fi bine să alegi în siguranță sursa de lapte.

Iată deci că laptele nu este dăunător pentru organismul uman dacă este consumat moderat căci aduce nutrienți în organism. Consumul de lapte se face după preferință, direct, adăugat în cereale, smoothie-uri ori în rețetele gătite, dar cu siguranță trebuie să se afle în dieta alimentară a unui adult.

Foto Shutterstock



REVISTELE NOASTRE
Mergi la început Back to top