De ce a devenit atât de popular?
Potrivit unui studiu Censis‑Eudaimon, 31,8 % dintre oameni se simt aproape de burnout din cauza stresului la locul de muncă. Astfel, în căutarea rapidă a unei stări de bine, care vine și în urma hidratării cu diverse tipuri de băuturi, rețetele cu nume precum Cortizol Cocktail au devenit virale.
Rețeta: mix de 6 ingrediente de bază
- 200 ml apă de cocos
- sucul de la ½ lămâie
- 50 ml suc de portocale
- 1 linguriță pudră de magneziu
- ¼ linguriță sare fină
- apă minerală carbogazoasă, după gust
Benesio Magneziu + B complex de la Naturalis contribuie la reducerea oboselii și extenuării, la menținerea sănătății psihice și la funcționarea normală a sistemului nervos. Granulele orodispersabile oferă rapiditate și ușurință în administrare (se pot dizolva direct în gură, dar se pot dizolva și în apă, după preferințe), fiind adaptat ritmului vieții moderne.
Ce este cortizolul și de ce este important
Cortizolul e un hormon esențial produs de glandele suprarenale în situații de stres. El reglează metabolismul, inflamația din organism, glicemia și ritmul circadian. Atunci când nivelurile de cortizol sunt echilibrate, organismul nu are de suferit. Însă o hiperstimulare cronică poate genera simptome precum oboseală, iritabilitate, insomnie sau creștere în greutate.
Conform celor relatate pe rețelele sociale de persoanele care au consumat Cocktail Cortizol, dar și publicației “Vogue” Marea Britanie, s-au observat creșterea nivelului de energie, ameliorarea tensiunii, precum și o contribuție la echilibrarea hormonală,
Ingredientele, o scurtă analiză a beneficiilor
Vogue subliniază, de asemenea, rolul ingredientelor, care funcționează pe mai multe direcții: hidratare, vitamine, electroliți și relaxare, oferind o formulă naturală de reechilibrare electroliți cu vitamina C și magneziu, dacă ești deshidratat.
În cele ce urmează detaliem fiecare ingredient și din punct de vedere al impactului medical:
Apa de cocos
Aceasta este o sursă importantă de potasiu, magneziu și sodiu – vitală pentru echilibrul hidroelectrolitic. Hidratează rapid și este folosită în recuperarea post‑antrenament. Conține antioxidanți care pot reduce stresul oxidativ.
Sucul de portocale
Bogat în vitamina C, acid folic, potasiu și antioxidanți, susține sistemul imunitar și sănătatea cardiovasculară. Antioxidanții au și rolul de a contribui la scăderea inflamației – un factor ce poate crește nivelul cortizolului.
Sucul de lămâie
Deși studiile riguroase sunt limitate, aportul de vitamina C are rol antioxidant, datorită conținutului de vitamina C, și facilitează hidratarea, ceea ce poate susține echilibrul hormonal.
Magneziu
Este un mineral cu rol esențial în relaxarea sistemului nervos, muscular și în reglarea somnului. Lipsa magneziului este asociată cu un nivel mai crescut de cortisol, iar suplimentarea poate avea efect benefic asupra modeului de răspuns la stările de stres.
Sarea
Sursă de sodiu, esențială pentru procesul de hidratare a organismului. În combinație cu potasiul și magneziul, contribuie la menținerea bunei funcționări a sistemului nervos și a presiunii arteriale.
Apă carbogazoasă
Are rol mai degrabă în oferirea unei senzații suplimentare de răcorire, fără adăugarea de calorii suplimentare.
Ce știm despre cocktailurile adrenale
Deși nu există există studii medicale care să confirme în mod științific faptul că această băutură reduce direct nivelul cortizolului, ingredientele pot oferi beneficii generale pentru hidratare și aport nutrițional.
Un studiu publicat de verywellhealth.com subliniază că aceste cocktailuri adrenale, nu trebuie să fie tratate ca soluții medicale, ci ca băuturi reconfortante și cu un grad de hidratare îmbunătățit. Publicația “Prevention” remarcă faptul că magneziul și electroliții pot “amplifica ușor sistemul de gestionare a stresului”.
În concluzie, pentru majoritatea persoanelor sănătoase, Cortisol Cocktail este o băutură sigură de hidratare, cu mențiunea că persoanele cu afecțiuni renale, diabet sau hipertensiune trebuie să țină cont de recomandările medicale primite.
Pentru cine este potrivit “Cocktail Cortizol”?
Prin urmare, dacă te simți obosit din cauza unui stil de viață stresant și ai nevoie de o hidratare rapidă și plăcută – poate fi o bună variantă de refresh. Bineînțeles, o igienă a rutinei de zi cu zi este necesară pentru scăderea nivelului de stres. Încercați să vă stabiliți un program de somn regulat, o alimentație echilibrată, să faceți mișcare și chiar să apelați la tehnici de management al stresului (respirație, exerciții yoga, meditație, pauze între responsabilitățile profesionale etc).
Foto Shutterstock










