“Fa tot ce poti si lasa restul pe seama destinului”

AAATraian: Orfan de ambii parinti, am fost luat “de mila” in casa uneia dintre surorile mele vitrege, in oraselul Falticeni, unde Busuioc, sotul acesteia, era un “cetatean cu functii importante”. Domnul Busuioc a fost mai omenos cu mine chiar decat rudele apropiate. In casa lui, am fost primit pe post de… argat (era la moda sa ai argati) si, ca sa-mi castig blidul de mancare, munceam din zori de zi. Erau treburi pe masura varstei mele, dar cu atat mai umilitoare. Dl. Panaite Busuioc era casatorit cu sora mea Amalie si impreuna aveau trei copii: Liliana, Mircea si Titi, carora eu, desi de varsta lor, le eram… unchi.

Cei trei mergeau la scoala si erau tare mandri de notele lor. Mereu se laudau in fata mea, care, cu lacrimi in ochi, ii ascultam si le “sorbeam” povestile. Impresionat de dorinta mea de a invata (dorinta mai mare chiar decat a copiilor lui), Panaite  a hotarat sa ma trimita  si pe mine la invatatura,  asta cu conditia sa nu neglijez treburile casei. Asa incat, dupa scoala, munceam in gospodarie, apoi pana noaptea tarziu invatam. Locuiam intr-o camaruta fara geam, un fel de pivnita unde se depozitau sacii de cartofi si muraturile, varza murata si proviziile pentru iarna. Eram insa atat de obosit dupa o zi de munca, incat nu ma gandeam sa ma plang. La sfarsit de saptamana se facea… baie. Era o cada mare, cu apa calaie, in care se spalau toti ai casei si ultimul eram eu. Va imaginati cam cat de placut si, mai ales, cat de sanatos era. Nu ma plangeam insa de nimic. In conditia mea de orfan credeam ca toate mi se intampla pentru ca eu m-am nascut mai fara noroc! La scoala, oricat de mult ma straduiam, nu izbuteam sa iau note mari. Eram mai mereu la coada. Asta pentru ca nu stiam cum si cat trebuie sa invat. Asa s-a intamplat ca, in clasa a 4-a, am ramas corijent la matematica. Vara pe care am petrecut-o invatand  si plangand a fost definitorie pentru viitoarea mea viata. Panaite, impresionat de suferinta mea, mi-a dat cateva lectii de aritmetica si asa am reusit sa trec in toamna clasa. Dar dupa o asa spaima si experienta, ceva s-a petrecut in sufletul meu. Am jurat ca nimeni, niciodata n-o sa ma mai umileasca la invatatura… si se pare ca m-am tinut de cuvant. De atunci am fost mereu primul, fie ca era vorba de bacalaureat sau de liceul militar unde m-am inscris dupa terminarea scolii, dornic sa-l multumesc pe tatal meu care se pare ca ma ocrotea de dincolo de mormant. Viata mea s-a imbunatatit odata cu trecerea anilor. Panaite, care acum se lauda cu mine considerandu-ma fiul lui, m-a ajutat sa ma mut la Sibiu, oras mare si frumos unde era liceul militar. Dupa anii de studiu (in care eram mereu primul), am absolvit si m-am mutat la Bucuresti la Academia Militara, unde am terminat… tot primul, SEF DE PROMOTIE. Am urcat apoi treapta dupa treapta… pana la gradul de GENERAL DE ARMATA, indeplinind visul tatalui meu. V-am povestit viata mea pentru a le insufla tinerilor din ziua de azi, care parca si-au pierdut entuziasmul, dorinta de a invata , de a deveni OAMENI INTREGI, ADEVARATI. Cand vrei ceva cu tot sufletul, nimic nu trebuie sa-ti stea in cale. Cat despre cei care m-au lovit, m-au umilit, mi-au facut viata de copil amara, i-am iertat. Am depasit rautatile lor si incerc sa merg mai departe… multumind. In definitive, cum spunea Sigmund Freud, “viata e o insula de suferinta intr-un ocean de indiferenta”.

 

Cezara Dafinescu: TRAIAN, “generalul lui tata”, te felicit pentru realizarile tale. Te felicit ca ai putut ierta. “Nu exista inima mai mare pe lume decat inima care stie sa ierte.“  Confucius spunea: “Fa tot ce poti si lasa restul pe seama destinului.”

Indrazneste si tu sa ii scrii Cezarei Dafinescu despre problemele care te preocupa! Are raspunsuri minunate, presarate cu un strop de optimism, zambete sincere si toata bunavointa din lume. O parere obiectiva asupra problemei care te macina, comunicata intr-o maniera remarcabila, de catre un om de o asemenea valoare, te poate scoate din impas. Scrie-ne pe adresa    [email protected] si noi vom avea grija sa iti primesti raspunsul de la Cezara Dafinescu. Declarata de-a lungul timpului una dintre cele mai frumoase si mai talentate actrite ale Romaniei, noi adaugam ca este si o femeie de o intelepciune cum rar mai gasesti.