Când Andrew Bolton, curatorul-șef al Institutului de Costume al Metropolitan Museum of Art din New York, a anunțat în februarie 2026, că dress code-ul Met Gala 2026 va fi „Fashion is Art”, a adăugat imediat o precizare care suna mai mult a sentință: sperăm că aceasta va pune capăt, odată pentru totdeauna, dezbaterii destul de depășite despre dacă moda este sau nu artă. Era tonul unui om care nu mai are răbdare cu întrebările retorice. Iar în contextul anului 2026, cu industria de lux în contracție și legitimitatea instituțiilor culturale pusă tot mai des sub semnul întrebării, alegerea nu e inocentă.
Expoziția care însoțește gala, „Costume Art”, deschisă publicului din 10 mai, va funcționa ca argument curatorial pentru această declarație. Aproape 400 de obiecte din colecția vastă a muzeului vor fi juxtapuse cu veșminte istorice și contemporane, pentru a ilumina conexiuni noi. Structura expoziției e împărțită în trei categorii tematice: corpul clasic, corpul neglijat și corpul anatomic o structură care spune mai multe despre ambițiile Institutului de Costume decât orice comunicat de presă. Nu moda ca spectacol, ci corpul îmbrăcat ca subiect artistic central. Bolton a formulat-o fără ambiguitate: ceea ce conectează fiecare departament curatorial și fiecare galerie a muzeului este moda, corpul îmbrăcat. E firul comun care traversează întregul muzeu.
Problema nu e argumentul. Argumentul e corect. Problema e că această dezbatere ar fi trebuit închisă de mult.
O întrebare veche, un răspuns întârziat
Costume Institute există de când Diana Vreeland (fosta redactoare-șef a Vogue american) l-a transformat, când a devenit consultant al Institutului de Costume în 1972, dintr-un depozit bine intenționat într-un laborator cultural. Vreeland a conectat stilurile la moda contemporană și la lumea modernă. Pentru ea, costumul nu mai era o specialitate de nișă, era un domeniu vibrant pe care publicul era entuziasmat să-l exploreze. Ea a înțeles, înaintea instituției pe care o servea, că moda nu are nevoie de permisiunea artei pentru a fi semnificativă.
Și totuși, timp de decenii, Met Gala a trăit cu un soi de complex de inferioritate institutițonală. Temele mari precum „Heavenly Bodies” în 2018, „Camp: Notes on Fashion” în 2019, „Superfine: Tailoring Black Style” în 2025, au ocolit sistematic întrebarea directă. Moda era pusă în relație cu religia, cu Sontag, cu istoria rasială. Niciodată cu sine însăși, ca practică artistică autonomă. „Costume Art” e o reîntoarcere la întrebarea fondatoare a Institutului: ce face din o haină, artă? Și poate mai provocator: corpul care poartă haina, cu toate valorile culturale înscrise pe el, contribuie la conceptul de artă?
Răspunsul nu e nou. Fortuny1 știa în 1920 că delphos2 e sculptură purtabilă. McQueen știa în 2010 că o colecție poate fi un manifest filosofic. Rei Kawakubo a știut mereu că deconstrucția unui corp prin țesătură e un act cu consecințe estetice la fel de grave ca orice gestaltung3 modernist. Instituția a ajuns târziu la o concluzie pe care practicienii o trăiesc de un secol.
Un moment de infrastructură
Dincolo de dress code, 2026 marchează ceva cu consecințe mai concrete: inaugurarea primului spațiu permanent dedicat modei la Met, Galeriile Condé M. Nast, cu aproape 12.000 de metri pătrați, adiacente Marii Săli. Nu e detaliu de presă. E o schimbare de statut. Moda obține, fizic, același tip de prezență instituțională pe care pictura și sculptura o au de secole. Adiacența contează: în ierarhia spațială a unui muzeu, proximitatea față de sala principală e o formă de canonizare.
Această schimbare vine și cu o schimbare de gardă. Met Gala 2026 e primul eveniment organizat sub conducerea noii Head of Editorial Content la Vogue, Chloe Malle, după aproape patru decenii în care Anna Wintour a dominat evenimentul. Wintour rămâne prezentă ca co-președinte, dar dinamica de putere s-a deplasat. Cine alege temele, cine aprobă ținutele, cine are acces – toate acestea vor fi reconfigurate în timp. Malle e mai tânără, are o viziune editorială distinctă și, probabil, mai puțin alergică la riscuri instituționale. Ce înseamnă asta pentru Met Gala din 2027 și 2028 e o întrebare deschisă.
Corpul ca argument
Ceea ce face tema din 2026 inteligentă nu e sloganul „Fashion is Art”. E decizia de a centra argumentul pe corp, nu pe obiect. Andrew Bolton descrie expoziția ca fiind transformatoare pentru departamentul său și pentru modă în general, re-centrând corpul îmbrăcat ca subiect artistic. Nu moda care se ridică la rang de artă desprinzându-se de corp, ci moda care se întoarce la corp ca la locul ei originar. E o corecție față de o tendință care a dominat ultimii ani: moda ca spectacol pur, ca instalație, ca eveniment lipsit de un purtător uman.
Toate piesele expuse în vitrine (fără corp uman, ca obiecte muzeale autonome) de la „Sleeping Beauties” în 2024, colecțiile prezentate fără modele pe podium, obsesia industriei pentru haină ca obiect autonom, au riscat să evacueze corpul din ecuație. „Costume Art” refuză această direcție. Corpul clasic, corpul neglijat, corpul anatomic – taxonomia expoziției e o listă a tot ce industria a ignorat sistematic: bătrânețea, graviditatea, diversitatea morfologică.
Limita temei
O temă care se declară rezolutivă e, prin natura ei, expusă. „Fashion is Art” ca dress code lasă un spațiu de interpretare atât de larg încât va produce inevitabil același spectru de la genial la banal pe care îl produce orice editie. Există așteptări clare: piese arhivă, silhouete care trimit la sculptura clasică, colaborări dintre designeri și artiști vizuali. Moschino primăvara-vara 2020, inspirat din Picasso. Rochia cu amprente corporale a lui Phoebe Philo de la Celine, referință directă la seriile „Anthropométries” ale lui Yves Klein din 1960. Acestea sunt exemple de interpretare onestă a temei. Dar pentru fiecare astfel de apariție, vor fi zece rochii sclipicioase descrise post-hoc drept „artă”.
Criticii au remarcat că temele Met Gala au gravitat sistematic spre narațiuni occidentale precum cele religioase, aristocratice, naționale. Chiar și în 2025, când tema a centrat dandismul negru, palmaresul designerilor nu a reflectat pe deplin istoria culturală celebrată. „Costume Art”, cu cele 400 de obiecte din colecția permanentă a muzeului acoperind 5.000 de ani, poate corecta parțial această tendință. Bineînțeles dacă selecția e onestă față de geografia artei textile globale, nu doar față de canonul occidental.
Rămâne de văzut dacă corpul neglijat din sistematizarea expoziției va apărea și pe covorul roșu de pe 4 mai sau va rămâne în galerie, separat, respectabil și inofensiv. Met Gala are un talent remarcabil de a pune întrebări radicale și de a accepta răspunsuri convenabile.
- Mariano Fortuny y Madrazo, designer venețian de origine spaniolă, activ la începutul secolului XX ↩︎
- rochie tubulară din mătase plisată fin, brevetată de Fortuny în 1909, inspirată din drapajul grec antic ↩︎
- actul de a da formă unui material sau unui concept ↩︎
Surse imagini: Metropolitan Museum of Art, Getty Images
