Iasomie, zambile, trandafiri: Beneficiile ascunse in flori

beneficiile_florilorCand privim o floare, obisnuim sa ii admiram parfumul suav sau culorile vii. Nici nu ne gandim cat de multe alte beneficii ne poate aduce, pe langa faptul ca ne incanta simturile. Va invit in continuare sa descoperim ce efecte miraculoase pot avea asupra sanatatii unele dintre cele mai indragite si cunoscute flori.



Beneficiile nestiute ale florilor

 

Delicatele flori de iasomie sunt originare din India, China si Iran. Au efect antiseptic, antidepresiv si antispasmodic. Iasomia este cunoscuta si pentru rolul sau afrodiziac si pentru beneficiile asupra fertilitatii.

 

Floarea pasiunii provine din America de Nord si de Sud si a fost folosita in mod traditional pentru efectele sale sedative. Este considerata o planta care ajuta la eliminarea anxietatii si este folosita ca adjuvant in tratarea insomniei.

 

Zambilele parfumate ajuta la eliberarea tensiunii din muschii faciali, ai gatului si umerilor. Are efect calmant asupra pielii. Uleiul de zambila este folosit in aromaterapie pentru a intensifica activitatea emisferei drepte care sporeste creativitatea si stima de sine. Pentru a va imbunatati starea de spirit, puteti pune cinci zambile intr-un vas si le puteti inspira mirosul pentru 5-10 minute. Va vor ajuta sa va simtiti mai bine. Radacinile zambilelor salbatice, uscate si pisate au efect calmant. In traditie, zambila este asociata cu floarea durerii si a doliului din Grecia Antica.

 

Speciile de iris care se gasesc in Europa sunt adesea folosite in parfumuri, fixative si alte cosmetice datorita mirosului lor placut ce aminteste de violete. Radacinile de iris au proprietati antiinflamatoare si au fost folosite pentru tratarea durerilor de gat si problemelor cu sinusurile.

 

Desi acum violetele, datorita culorii lor placute sunt folosite ca simple flori decorative, in trecut erau o parte importanta a medicinei traditionale. In Grecia Antica, violeta era simbolul orasului Atena. Violetele sunt bogate in vitaminele A si C si contin un tip de antioxidant. Sunt flori benefice si pentru tratamentul bronsitelor, tusei si astmului. Fie ca le folosim proaspete sau uscate ne ajuta la tratarea infectiilor cavitatii bucale si gatului.

 

Trifoiul rosu a fost folosit in mod traditional pentru tratarea problemelor respiratorii si de piele, iar acum este folosit in tratarea simptomelor menopauzei, menstruatiei si in preventia cancerului de san, datorita concentratiei de estrogen natural care se gaseste in el.

 

Trandafirul, cu aspectul sau gingas si catifelat, are beneficii surprinzatoare asupra pielii, fiind folosit in numeroase produse cosmetice. Extractul din anumiti trandafiri are proprietati emoliente si hidratante, ajuta pielea sa fie catifelata si ii pastreaza hidratarea. Uleiul esential de trandafir are efecte antiseptice, antivirale, astringente, bactericide, cicatrizante si este tonic general. Ceaiul din petale de trandafiri ajuta la scaderea febrei si este eficient in eliminarea toxinelor. Au fost cercetari care au aratat chiar ca trandafirii poseda proprietati care cresc imunitatea corpului si stopeaza infectiile. Infuzia din petale de trandafir poate ajuta la tratarea simptomelor racelii, precum durerile in gat sau bronhiile congestionate.

 

Text: Bianca Badescu