Cu timpul = cu
încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La(sau din) timp = la
momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când,
uneori, câteodată. (În)
tot timpul = mereu, întruna. În
același timp =
simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să…) = a venit momentul (să…). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă
determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri =
demult, odinioară. ♦ (La pl.)
împrejurări. III. S.
n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată
de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S.
m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei
operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre
fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a
acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare
dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S.
n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se
exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul
în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de
lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se
exprimă categoria gramaticală a timpului (V). [Pl. și: (rar, IV) timpuri, s. n. (Înv.,
II) timpi, s.
m.] – Lat. tempus,
-oris.
Sursa: DEX ’09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink
TIMP, (II,
V, rar IV) timpuri, s.
n., (IV, înv. și II) timpi, s.
m. I. S.
n. Dimensiune a Universului după care se ordonează succesiunea
ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și
(înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde
desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de
momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât
timp… = în toată perioada în care… ◊ Loc. adv. De
la un timp sau (rar) dintr-un
timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu
încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la
momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când,
uneori, câteodată. (În)
tot timpul = mereu, întruna. În
același timp =
simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să…) = a venit momentul (să…). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă
determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri =
demult, odinioară. ♦ (La pl.)
Împrejurări. III. S.
n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată
de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S.
m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei
operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre
fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a
acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare
dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S.
n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se
exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul
în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de
lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se
exprimă categoria gramaticală a timpului (V). – Lat. tempus,
-oris.
Sursa: DEX ’98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink
