La inceput de primavara, fa-ti agenda!

primaaIncercam sa alungam incet-incet urmele iernii si cum am putea face asta mai bine decat… distrandu-ne? Odata cu venirea primaverii, energia ne invaluie parca trupul si spiritul, renuntam la sedentarism si cautam cat mai multe moduri placute de a ne relaxa, de a ne simti bine, de a fi alaturi de prieteni.

Asa cum v-am obisnuit si in editiile trecute, am intocmit pentru voi o lista a evenimentelor pe care nu trebuie sa le ratati cu niciun chip, caci va vor aduce zambetul pe buze si va vor introduce in atmosfera de sfarsit de iarna si inceput de primavara.

 

a vision“A Vision of Elvis” la Hard Rock Cafe

Pe data de 8 februarie te invit in clubul bucurestean Hard Rock Cafe pentru a-ti aminti de indragitul Elvis Presley, la spectacolul “A Vision of Elvis”, care ajuta la perpetuarea imaginii regelui. In prim-plan se afla Rob Kingsley, care recreeaza concertele lui Elvis intr-o maniera fidela. Incepand cu ora 21:00, vino sa retraiesti momente precum “Love me Tender”, “Suspicious Minds” etc. Spiritul efervescent al anilor ’50-’60 te va face sa te ridici pur si simplu de pe scaun. Iti poti achizitiona biletele din reteaua BILETOO si vei plati intre 60 si 160 de lei.

 

Mickey’s Magic Show

Daca ii indragesti pe Mickey Mouse, Minnie Mouse, Goofy si pe restul prietenilor, atunci ar trebui sa stii ca personajele Disney vin in vizita la Bucuresti, la Sala Palatului, intre 13 si 17 februarie. Este vorba despre un spectacol de magie pentru intreaga familie, care ne face sa ne amintim de copilarie, de momente fermecate, impresionante de iluzionism presarate cu voie buna. Palarierul Nebun, Zana cea Buna, Printesa Belle vor conduce publicul intr-o calatorie fabuloasa. Pretul biletelor porneste de la 64 de lei si le gasesti pe www.myticket.ro.

           

pianistPianistul Richard Clayderman, in concert

Supranumit “Prince of Romance”, Richard Clayderman va concerta pe data de 21 martie la Sala Palatului din Bucuresti, incepand cu ora 20:00. Indiferent de varsta pe care o ai, Richard te va incanta, alaturi de orchestra sa, cu piese romantice, melodii care au facut inconjurul lumii, extrem de sensibile. “Ballade pour Adeline”, “Mariage d’Amour” sunt piese care va vor mangaia auzul, iar sub degetele lui Clayderman clapele pianului vor zburda vesele. Biletele se gasesc in reteaua Eventim iar pretul lor variaza intre 95 si 400 de lei, in functie de categoria de loc.

 

balletBallet Flamenco de Madrid

Daca esti fan al culturii latino-americane, atunci sigur iti va placea spectacolul „España Baila Flamenco” sustinut de catre Ballet Flamenco de Madrid. Peste 30 de artisti cunoscuti la nivel mondial vor oferi o perspectiva noua, un spectacol de dans surprinzator, dar si de muzica, tangouri, 90 de minute petrecute la Sala Palatului, pe data de 31 martie, incepand de la ora 19:00, care va vor purta peste mari si tari, iar standardele artistice vor fi fara cusur. Sara Lezana, o figura emblematica a dansului flamenco, va putea fi admirata in timpul reprezentatiei. Biletele sunt disponbile in reteaua Vreau Bilet, iar pretul variaza intre 50 si 160 de lei.

            Optati pentru plimbarile lungi in aer liber si lasati-va dezmierdati de razele caldute de soare!

Text: Ruxandra Raica