În volumul „Istoria mirodeniilor în Evul Mediu”, apărut recent la Editura ACT și Politon, istoricul francez Michel Balard dezvăluie cum aceste condimente prețioase au devenit un adevărat „motor al istoriei”, influențând gastronomia, medicina și geopolitica unei epoci fascinante.
O călătorie culturală și istorică printre arome
Balard îmbină rigoarea academică cu un stil narativ seducător, explorând mirodeniile în toate ipostazele lor: gustative, medicinale, artistice și simbolice. Sprijinindu-se pe surse istorice de primă mână – precum celebrul manual de comerț „La pratica della mercatura” (sec. XIV) – autorul recompune traseele condimentelor de la Drumul Mătăsii până la porturile mediteraneene și centrele asiatice sau africane de producție.
Cititorii vor descoperi!
Originea și traseul condimentelor, de la ghimbirul chinezesc și piperul din Malabar, până la șofranul mediteraneean și melegueta africană;
Statutul social al mirodeniilor, transformând mesele aristocrației în spectacole de prestigiu;
Rolul gastronomic, unde influențele bizantine, islamice și occidentale se împleteau într-o bucătărie sofisticată;
Funcțiile medicinale, într-o epocă în care condimentele erau folosite și ca alimente, și ca remedii;
Impactul economic și geopolitic, cu monopoluri, taxe, rute comerciale și lupte pentru putere.
Fragment exclusiv pentru Tonica
Prețul ridicat al șofranului uscat se explică prin dificultatea recoltării și trierii sale și prin timpul necesar pentru aceste sarcini; de fapt, un kilogram reprezintă 150.000 de flori recoltate. Utilizările sale sunt numeroase: având un gust amar, șofranul este folosit în bucătărie la aromatizarea prăjiturilor și a produselor de cofetărie, asezonarea și colorarea preparatelor culinare într-o frumoasă culoare galben-aurie. Aproape jumătate din rețetele prezentate în cărțile de bucate din secolul al XV-lea fac din șofran un ingredient obligatoriu. Toate bucătăriile asiatice îl folosesc constant. Sedativ nervos, acesta calmează durerile dentare și odinioară era folosit pentru tratarea afecțiunilor respiratorii, a bolilor de inimă și de circulație sanguină, precum și a variolei și a durerilor abdominale. Ca antioxidant, era considerat un adjuvant împotriva efectelor îmbătrânirii și astăzi, poate, un agent anticancerigen. Grație stigmatelor sale de o frumoasă culoare galben-portocalie, șofranul a servit ca bază pentru coloranții utilizați în India și China la vopsirea robelor călugărilor budiști și a veșmintelor purtate de nobili. Simbol al luxului, șofranul este considerat cea mai scumpă substanță alimentară din lume, lucru care se datorează modului său de producție foarte costisitor din punctul de vedere al forței de muncă: în secolul al XV-lea era de patru până la cinci ori mai scump decât cuișoarele, considerate o mirodenie de lux. De aceea nu se cumpăra decât în cantități mici, cum o arată registrele de aprovizionare din secolele al XIV-lea și al XV-lea. În vopsitorie se folosea și garanța (Rubia tinctorum), o plantă perenă din familia rubiaceelor, originară din Arabia, Siria și Georgia, din al cărei rizom lung se extrăgea o frumoasă culoare roșie, foarte apreciată în vopsitorie, în pictură, pentru confecționarea lacului de garanță, și în medicină pentru tratarea bolilor de ficat și de vezică.
Țările din regiunea mediteraneeană oferă, de asemenea, mirodenii la prețuri mai mici. Este și cazul staphisagria (Delphinium staphisagria), o plantă erbacee din familia ranunculaceelor, foarte toxică, răspândită în jurul bazinului mediteraneean. Proprietățile sale insecticide fac din ea un tratament eficace împotriva păduchilor și a tuturor tipurilor de paraziți. Anasonul este o altă plantă foarte răspândită în țările mediteraneene. Originar din Orientul Mijlociu, există în diferite sortimente: anasonul verde, anasonul stelat și anasonul isop. Anasonul verde este o plantă erbacee anuală (Pimpinella anisum) din familia Apiaceelor, ale cărei flori albe produc fructe gri-verzui cu o aromă caldă și dulce. Cu proprietăți antispasmodice și carminative, anasonul verde permite tratarea diverselor tulburări digestive și înlesnește expectorația. Anasonul stelat sau badianul (Illicium verum), din familia Illiciacea, are aceleași proprietăți ca anasonul verde și este foarte apreciat în multe bucătării asiatice, precum și în compoziția băuturilor cu anason tipice țărilor mediteraneene.”
Despre autor
Născut în 1936 la Sucy-en-Brie, Franța, Michel Balard este profesor emerit la Universitatea Paris-I Panthéon-Sorbonne și președinte al Societății Istorice și Arheologice din orașul natal. Unul dintre cei mai apreciați specialiști în istoria medievală, Balard a publicat numeroase studii despre colonizarea latină în Orientul medieval. În 2024, volumul „Istoria mirodeniilor în Evul Mediu” a fost distins cu Premiul Provins Moyen Âge, confirmând importanța excepțională a acestei lucrări în peisajul cercetării istorice contemporane.
Foto Shutterstock si PR
