Preparate pentru o cina delicioasa in doi

1Dragostea trece prin stomac! Si nu cred ca exista persoana care sa nu o recunoasca. Pe langa rolul vital pe care-l are mancarea, nu-i putem nega si celalalt rol, atat de important in secolul in care traim. Ne intalnim cu partenerii de afaceri la pranz pentru a pune la punct tot felul de planuri, cu prietenii pentru a socializa si a sta la povesti, cu familia pentru a impartasi bucuria revederii si amintirile. O cina in doi ne apropie dupa o zi plina si stresanta. Si sigur, uneori, mancarea poate avea si efecte afrodiziace.



Paste cu rosii

Pastele sunt usor de gatit − asadar, sunt perfecte pentru persoanele care nu sunt chiar atat de pricepute intr-ale bucatariei. Se obtine un gust extraordinar, cu putin efort. Ai nevoie de rosii cherry, 2-3 catei de usturoi, sare, piper, ulei de masline de calitate, parmezan ras sau mozzarella si, desigur, paste. Optional, poti adauga si busuioc. Pune pe foc intr-o tigaie mare uleiul de masline, usturoiul, sarea si piperul. Cand culoarea usturoiului devine aurie, adauga rosiile cherry taiate si amesteca 15 minute, pana cand sosul capata o culoare oranj. Pastele se fierb conform instructiunilor de pe ambalaj, iar sosul se pune in farfurie, direct peste paste. Este momentul sa adaugi parmezanul ras sau mozzarella. Nu uita de busuioc, ii va conferi o aroma aparte.

Cotlet de porc in crusta de migdale cu sos de vin si stafide

Ai nevoie cotlet de porc, rozmarin, ulei de masline. Pentru crusta, vei folosi migdale crude, rozmarin uscat, patrunjel proaspat tocat, sare. Pentru sos, ai nevoie, bineinteles, de o cana de stafide, o cana de vin rosu si doua linguri de sirop de artar. Cuptorul trebuie preincalzit. Migdalele pisate se amesteca cu rozmarinul, patrunjelul tocat si sarea. Cotletul de porc trebuie acoperit bine pe toate partile cu acest amestec. Se baga la cuptor timp de 45 de minute. Ingredientele pentru sos se fierb impreuna, pana cand acesta se reduce cu ¼ (dureaza in jur de 15 minute). Un preparat cu care sigur iti vei cuceri perechea.

Lava cake, dulce si delicios

Nicio cina nu trebuie sa se sfarseasca fara un desert. Un desert fin, plin de ciocolata topita. Se obtine repede si usor. Ai nevoie de 3 oua, 3 linguri de faina, 3 linguri de zahar, 200 g de unt si 400 g de ciocolata neagra. Ouale se bat cu faina si zaharul pana se obtine o compozitie omogena cu o consistenta fina. Untul si ciocolata se topesc impreuna si se toarna peste compozitia anterior obtinuta, putin cate putin, amestecand continuu. Se folosesc forme din aluminiu, asemanatoare celor pentru briose, unse cu unt si tapetate cu zahar. Umple formele cu amestecul obtinut si lasa la copt 10 minute. Ca sa-ti dai seama cand sunt coapte, verifica-le aspectul. Cand pare ca aluatul s-a crapat, atunci este momentul sa le scoti din cuptor. Lava cake se poate asezona cu fructe proaspete, siropuri, inghetata. Un deliciu si o incantare.

Text: Ruxandra Dumitrescu