Denisa

Semnificația numelui Denisa este de „bunăstare”, „frumusețe” și „puritate”. Femeile care poartă acest nume sunt spirituale, fidele și au tendința de a analiza tot, chiar și ce scot pe gură. Sunt persoane în prezența cărora îți place să petreci timp pentru că nu te vei plictisi.

De fapt, Denisa are legătură cu tot ce înseamnă bunăstare dacă te uiți cu atenție la originile acestui nume și ce însemnătate a avut de-a lungul istoriei lumii. Numele Denisa este strâns legat de Sfânta Denisa (Dionisia), dar și de zeul Dionysos.

Toate acestea au legătură între ele iar aceste informații îi pot aduce Denisei resursele necesare pentru a evolua așa cum visează.

Pentru a face legătura dintre ele și a afla semnificația numelui Denisa, citește în continuare pentru că și vibrația numelui îți aduce informații importante.

Ce semnificație are numele Denisa

Cum spuneam, semnificația numelui Denisa este cel mai recent legată de Sfânta Denisa care nu se închina Zeilor. Sf. Denisa urma să fie batjocorită de soldați pentru credința ei în Dumnezeu, Creator al Lumii, al Cerului și al Pământului. Lucru ce nu s-a petrecut pentru că primul soldat care s-a năpustit asupra ei a orbit imediat, semn că Dumnezeu i-a trimis Denisei un înger păzitor.

Numele Sf. Denisa provine din grecescul „Dios” (zeu) și însemna „ucenicul lui Dionysos”. Aceasta era cunoscută ca fiind protectoarea celor care călătoresc și este invocată adesea, în cazul accidentelor.

În acest context semnificația numelui Denisa are legătură cu bunăstarea de a călători pentru a vedea și descoperi lumea.

Originea numelui Denisa

Originea acestui nume are însă legătură cu unul dintre cei mai cunoscuți zei din antichitate.

Semnificația numelui Denisa vine de la zeul Dionysos, fiul lui Zeus și al Semelei și era considerat zeu al fertilității și al dansului.

Pe de altă parte, se presupune că semnificația numelui Denisa are legătură cu zeița Densis, asociată frumuseții și purității.

Există o asociere și între zeul Dionysos și Bacchus (zeu al vinului), acestea fiind legate tot de bunăstare.

Astfel, ținând cont de aceste aspecte, semnificația numelui Denisa este alăturată bunăstării, frumuseții și purității.

Trăsăturile de caracter ale persoanelor care poartă numele Denisa

Semnificația numelui Denisa ne arată o persoană ușor introvertită, dar prea analitică. Totuși, are momente în care pare a fi cu capul în nori sau într-o adâncă stare meditativă.

Este de altfel o persoană spirituală ceea ce o face să fie calmă și o ajută să se ghideze după înțelepciune.

Un spirit intuitiv dezvoltat care face ca Denisa să-și dorească să afle totul și să nu lase lucrurile să se întâmple pur și simplu în jurul său.

Semnificația numelui Denisa scoate la iveală trăsăturile unui om implicat, matur, studios, uneori perfecționist.

Este genul de persoană care acordă atenție lucrurilor pe care le spune tocmai pentru că știe că odată spuse nu pot fi retrase. Datorită acestei abilități, Denisa poate oferi un sfat bun, poate fi alături la nevoie fără să lanseze afirmații nepotrivite.

Semnificația numelui Denisa în numerologie

Din prisma numerologiei semnificația numelui Denisa ne aduce informații detaliate. Pentru a calcula vibrația numelui, trebuie să știi că fiecare literă din alfabet are asociată o cifră de la 1 la 9.

Vibrația numelui Denisa se calculează astfel:

DENISA= 4+5+5+9+1+1= 25             se adună 2+5=7

Semnificația numelui Denisa arată un suflet echilibrat care îi ajută pe cei din jur foarte mult. 7, este cifra înțeleptului iar persoanele care au această vibrație numerologică a numelui au capacitatea de a privi viața și provocările ei ca pe niște lecții pe care le și învață.

Datorită acestui aspect, Denisa se va ridica mai puternică și mai înțeleaptă după fiecare lovitură primită.

În relații, semnificația numelui Denisa este loialitatea, este atentă și la acțiunile ei pentru a nu răni pe ceilalți, în special persoanele dragi.

Totuși, vibrația 7 aduce în semnificația numelui Denisa și caracteristici care o pot dezechilibra, cum este curiozitatea. Vor să afle totul și să fie la curent cu tot ce este nou iar asta le-a putea plasa în sfera bârfelor.

De asemenea Denisa poate fi prea orgolioasă uneori și ar fi bine să învețe când și cum să folosească această „armă”.

Acum că ai aflat care este semnificația numelui Denisa și ce caracteristici prezintă, poți corecta acolo unde este cazul sau scoate în evidență caracteristicile pozitive.

Vezi si alte nume cu D