„Zaraza”, un musical 100% romanesc

FOTO: Nico, in rolul Silly Vasiliu, alaturi de actorul Andrei Radu, interpretul celebrului Cristian Vasile 

Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiesti a sustinut la Teatrul Odeon din Bucuresti o reprezentatie cu musicalul Zaraza, cea mai recenta productie a sectiei Teatrului de Revista Majestic. Musicalul, bazat pe o poveste 100% romaneasca, de altfel una dintre cele mai frumoase povesti din dragoste din folclorul romanesc, a fost creat de Razvan Mazilu, pe scenariul lui Daniel Chirila. Mazilu a semnat nu numai regia, ci si coregrafia si costumele, fiind un pasionat al epocii interbelice romanesti.

Te invitam sa nu ratezi urmatoarele reprezentantii ale musicalului Zaraza, de vineri, 2 martie, si sambata, 3 martie, ora 18:30, la Sala Teatrului Toma Caragiu din Ploiesti. Spectacolul va fi sustinut si joi, 15 martie, si vineri, 16 martie, de la ora 19:00, la Sala Rapsodia din Bucuresti. 

Publicul este introdus in atmosfera unei epoci in care personaje ca Jean Moscopol, Constantin Tanase, Zavaidoc, Maria Tanase, Silly Vasiliu, Ion Pribeagu, Elena Lupescu si Carol al II-lea faceau savoarea acelor timpuri, iar actorii din distributie au reusit sa recreeze cu talent si multa emotie aerul boem si elegant al perioadei.



Tonica.ro te introduce in atmosfera din culise

Tonica.ro a fost prezenta in culisele spectacolului de luni, 26 februarie, si a stat de vorba cu o parte din actori pentru a va convinge ca teatrul de revista este una dintre cele mai frumoase si deconectante modalitati de a iesi din cotidianul problematic de zi cu zi.

Nico, intrata in rolul Silly Vasiliu, o artista iubita a perioadei interbelice romanesti, ne-a si fredonat una dintre melodiile sale preferate din spectacol, o piesa care ne-a marturisit ca o emotioneaza prin sensibilitatea si frumusetea versurilor. Emotii am intalnit din plin si in spatele scenei, in timpul repetitiilor conduse cu mana de fier de regizorul Razvan Mazilu.

Viziunea lui Ravan Mazilu asupra povestii Zarazei este cu atat mai interesanta cu cat frumoasa acelor vremuri, devenita victima a razbunarii din iubire, este mai degraba un  laitmotiv al misterului feminin.

Din distributie fac parte actorii: George Liviu Frincu (Ion Pribeagu- Isac Lazarovici, botosaneanul din spatele pseudonimului Ion Pribeagu, considerat de istorici unul dintre cei mai buni umoristi români. Pribeagu este cel care a dat viata celebrei „Zaraza), Dana Vulc (Domnisoara Feerie), Andrei Radu (Cristian Vasile), Nico (Silly Vasiliu), Karl Baker (Ionel Fernic), Ion Radu Burlan (Constantin Tanase), Manuela Alionte Frincu (Elena Lupescu), Cosmin Sofron (Carol al II-lea), Daniela Raduica (Maria Tanase), Marius Balan (Zavaidoc), Romeo Zaharia (Jean Moscopol), George Capanu (Titi Botez), Robert Oprea (Nelu Ficat), Mihaela Dutu (Napoleon Luminita), Rodica Alexandru (Mona Curdefier), Petty Musa (Mimi Moft), Robert Anton (Terente).

Text: Oana Baltoc