Top 5 cele mai frumoase clădiri din București

Dacă ești turist în Capitală, ar trebui să vizitezi, măcar o dată, cele mai reprezentative clădiri ale orașului. În București există sute de case de poveste, multe dintre ele transformate astăzi în muzee. Noi am selectat doar 5 dintre ele și îți propunem să le vizitezi cât mai curând. 



Casa memorială George Enescu

Desemnată ca fiind cea mai frumoasă casă din București, aceasta se află în aceeași curte cu Palatul Cantacuzino, din Calea Victoriei. Muzeul a fost înființat în 1956 și este o instituție publică de cultură, funcționând în subordinea Ministerului Culturii.

Printre obiectele din muzeu ce au aparținut compozitorului George Enescu se numără prima sa vioară, pe care a primit-o cadou la vârsta de patru ani, precum și o parte dintre medaliile obținute de el ca urmare a contribuției sale la Primul Război Mondial.

Casa are trei încăperi, alături de muzician, în acestea locuia și personalul care-l îngrijea, dar și soții Maruca și George Enescu.  Muzeul poate fi vizitat de marți până duminică, între orele 10:00 – 17:00, accesul fiind gratuit doar în ziua de 26 a fiecărei luni.

Există două case memoriale ale compozitorului, la București și Sinaia, la Bacău existând și Secția „Dumitru și Alice Rosetti Tescanu – George Enescu”. Pentru mai multe informații despre acestea, găsești aici.

Muzeul Național Cotroceni

Palatul Cotroceni este un monument istoric reprezentativ pentru arhitectura românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea, palatul regal Cotroceni, care a integrat remarcabil o parte din arhitectura medievală a mănăstirii ctitorite de domnul Ţării Româneşti, Şerban Cantacuzino.

Din Ansamblul Cotroceni fac parte Muzeul Național Cotroceni, Palatul Cotroceni și Biserica Cotroceni. Acesta a fost ridicat în perioada 1679 – 1681 de către Domnitorul Șerban Cantacuzino. Saloanele şi apartamentele Muzeului au o deosebită putere evocatoare, accentul fiind pus nu doar pe valoarea intrinsecă a diferitelor artefacte, ci şi pe semnificaţia lor din perspectiva raporturilor cu personalităţile care au locuit în aceste încăperi de-a lungul timpului.

Ansamblul Cotroceni te așteaptă să-l vizitezi de marți până duminică, între orele 9:30 – 17:30. Mai multe informații despre el poți găsi aici.

Palatul Regal

Muzeul Național de Artă al României este cel mai important muzeu de artă din țară. Funcționează în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor. Muzeul a fost înființat în 1948 și este găzduit în Palatul Regal din Capitală, construit în anul 1937.

Astăzi, muzeul are spre expunere peste 70.000 de exponate separate în două direcții principale: Galeria Națională, ce are în componență lucrările celor mai buni pictori români (Ion AndreescuTheodor AmanNicolae GrigorescuGheorghe Petrașcu etc.) și Galeria de Artă Europeană.

Spațiile istorice din corpul central al Palatului Regal includ Sufrageria Regală, Scara Voievozilor și Sala Tronului, dar și expoziția „Fragmente de memorie – Portrete Regale. Palatul Regal”, care reconstituie momente din istoria familiei regale şi a Palatului, prin intermediul unor fotografii de epocă, planuri ale clădirii, piese de mobilier și portrete regale.

Muzeul se poate vizita de miercuri până duminică, între orele 10.00 – 18.00. Vezi mai multe detalii aici.

Palatul CEC

Palatul Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie (cunoscut îndeobște ca Palatul CEC, după denumirea ulterioară a instituției) este o clădire din București, situată în Calea Victoriei, față în față cu Palatul Poștelor, construit în aceeași perioadă.

Piatra de temelie a Palatului CEC a fost pusă în 8 iunie 1897, în prezența Regelui Carol I al României și a Reginei Elisabeta

Arhitectura impunătoare și designul eclectic al clădirii par ca vorbesc de la sine despre perioada prin care traversa România secolului 19. Planurile elegantei clădiri de pe Victoriei 13 îi aparțin arhitectului Paul Gottereau, la fel și designul interior, iar execuția a fost realizată de arhitectul român Ion Socolescu.

Construcția a fost terminată în anul 1900 și de atunci CEC-ul a funcționat în această clădire, fără a se face alte modificări notabile. Pe lânga frumusețea monumentală a acestei clădiri, acesta este și o construcție trainică, nefiind afectată de niciun cutremur.

În zilele noastre, poți face turul virtual al Palatului CEC descărcând aplicația disponibilă pentru iOS și Android.

Palatul Universul

Palatul Universul este o clădire din București, aflată pe strada Ion Brezoianu 23, în care a funcționat în prima jumătate a secolului XX redacția ziarului Universul. Construcția sediului ziarului a început pe 17 octombrie 1926, din inițiativa lui Stelian Popescu, directorul Jurnalul începând cu 1915.

Clădirea cu 7 etaje (cu tot cu parter și subsol) a fost reabilitată în ultimii 5 ani.

Mai multe informații despre clădire și despre evenimentele desfășurate în cadrul ei, găsești aici.

Text: Bettina Cristea