Sâmbătă după-amiază. România.
Statele Unite încearcă să-și revină după cele peste 3 milioane de documente din dosarele Epstein. O flotă imensă, cu portavionul USS Abraham Lincoln pe post de vedetă, își face loc în apele Golfului Persic și există deja informații, neconfirmate, despre unele explozii pe teritoriul Iranului. Iar în cinematografele de pretutindeni intră, pe o ușă cu balamalele insuficient unse, scoțând zgomote de cretă pe tablă, documentarul „Melania”.
Singur în sala de cinema
Trebuie să spun de la început că niciodată în viața mea nu am fost singur într-o sală de cinematograf. Acum am reușit. Sâmbătă după amiază, sala nr 1 de la cinematograful Happy Cinema Vitantis a vândut un singur bilet. Mă predau și recunosc – eu l-am cumpărat, cu scuze pentru că în mod clar sala a fost în pierdere. Dacă e să vedem partea plină a paharului – după film poate veți constata că aveți nevoie de ceva tărie, să vă reveniți – am putea spune că această întâlnire a devenit mai exclusivistă. Aproape „intimă”.
Paranteză. Să nu înțelegeți, totuși, că e vreo problemă cu cinematograful. Dimpotrivă. Pentru cei din sudul Bucureștiului micro-mall-ul de la Vitantis (3 săli) este o oportunitate de a cumpăra bilete de film la jumătate din prețurile practicate de ceilalți și a vedea, în fotolii comode, de piele, filmele preferate. Aș mai adăuga ceva: la celelalte proiecții de la Happy biletele se apropiau de epuizare, la altele erau pe jumătate date – semn că cinematografului îi merge bine și vina sălii goale o poartă, clar, pantofii stiletto ai primei doamne.
Dealtfel, astfel de experiențe sunt povestite și de jurnaliștii de peste ocean sau din Europa de câteva zile – peste tot vânzările de bilete sunt simbolice, în ciuda intrării filmului în peste 3.000 de cinematografe de pe glob. În Marea Britanie, la premiera de la un cinematograf celebru, s-a vândut un bilet. În Africa de Sud s-a decis renunțarea la film.
Între timp au apărut și memele și citatele jucăușe despre film. Abraham Lincoln ar fi spus că a fost, pe departe, cea mai proastă experiență teatrală a sa, iar un spectator a spus că filmul este atât de prost încât, chiar dacaă s-ar difuza într-un avion în zbor spectatorii tot ar părăsi sala.
Și să mai spunem că Rotten Tomatoes acorda producției un nebulos 11% în timp ce votanții IMDB băteau în cuie filmul la 1,1/10 după primele 14.000 de voturi. Acestea fiind spuse, un singur lucru pozitiv, și anume că nominalizările la Zmeura de Aur apucaseră să fie anunțate. Dar mai e și mâine o zi.
Banalități plicticoase
Filmul realizat de Brett Ratner pentru Amazon se vrea „o cronică intimă care oferă o privire rară asupra vieții Melaniei Trump, explorând rolul ei de Primă Doamnă și relația ei cu președintele”. Sau cel puțin asta ar dori marketingul în stele și dungulițe să se înțeleagă.
Realitatea este însă cu mult mai plictisitoare.
Documentarul este un amalgam amețitor de banalități mecanice, patriotice, spuse cu convingerea unei compuneri de clasa a patra la care se adaugă sfaturi despre cum ar trebui să fie, de fapt, pălăria primei doamne, în punctul maxim de carieră al ei, ceremonia de învestitură al primului domn.
Întreg documentarul, relatat la persoana 1, este narat chiar de EA. Textul simpluț te izbește din prima, la fel și accentul îngrozitor. Știam cu toții că doamna s-a născut în Slovenia, n-am prea auzit-o vorbind până acum, dar ai fi zis că, hei, poate că în toți acești ani a scăpat de el, de accent. Nu se știe din ce motiv nu a făcut-o.
Vocea sună obosită, gravă și plină de responsabilități. Imploră, pe tocuri de 12, milă pentru soarta crudă: nu știți voi cât de extenuant este rolul de First Lady…
„Blestemul” Melaniei răzbate din toată aglomerația de task-uri pe care este nevoită să le bifeze, „ca simplu cetățean” (ea o spune, nu inventăm noi) în ascensiunea sa olimpiană către Casa Albă.
Și știți ceva? Până la urmă disertațiile despre cât de lungă să fie rochia, cum să vină pe talie, cusături, care să fie lățimea panglicii de la pălărie, calitatea hârtiei invitațiilor, cât din manșetă ar trebui să se vadă în poză și alte 100 de lucruri de acest gen se dovedesc mult mai interesante, măcar comparativ, decât frazele gonflabile patriotice, luate cu copy-paste din discursuri.
Episoade narcoleptice
Dacă cineva ar vrea să fie politicos, ar putea explica că filmul a fost realizat cu cooperarea deplină a producătoarei, Melania Trump (care se pare că a încasat aproximativ 28 de milioane dintre cele 40 de milioane de dolari plătite de Amazon).
Dacă vreți să faceți o comparație, se pare că Netflix l-a plătit pe Leonardo DiCaprio cu 30 de milioane pentru „Don’t Look Up”.
Desigur, motivația ne scapă. Proprietarul Amazon, Jeff Bezos este un om de afaceri, și posibil cuvântul pe care îl căutați este „lobby”, nu cumva să vă gândiți la prostii precum „taxă de protecție” sau ceva.
Pe de altă parte, dacă cineva ar alege să fie mai frank, ar descrie proiectul regizorului Brett Ratner ca fiind propagandă nerușinată. Și nici măcar una interesantă, care să te țină treaz, ci una care poate provoca grave episoade narcoleptice spectatorilor.
Relația Donald – Melania
Perspectivele interesante asupra relației ei cu președintele sunt rare. Conștient de prezența camerei pe tot parcursul filmului, el îi vorbește ei (și nouă) la fel cum vorbește în fața microfoanelor presei. Nu avem ocazia de a ne întâlni „cu latura umană a președintelui”, din culise (admițând că așa ceva ar exista). În rarele cadre în care comentează ceva întâlnim doar obișnuitele colecții de „incredible”, „great” și „amazing”. Prima dată când îl auzim, vorbește la elefon și se laudă soției sale cu victoria sa zdrobitoare în alegerile din 2024. El îi zice „Hi honey”, ea îl gratulează cu „Hi mr. president”.
Pe durata întregului documentar veți vedea că președintele nu o sărută pe prima doamnă decât maxim pe obraz, operațiune oricum dificilă de cele mai multe ori, din cauza (sau dacă preferați datorită) borurilor largi ale pălăriei.
Cam atât despre relația care duce, veți vedea, către dormitoare separate odată cu mutarea locatarilor în camerele Casei Albe.
Gafe muzicale
Muzica este, clar, aleasă conform preferințelor primei doamne. Primul ritm familiar, încă de pe generic, este Rolling Stones cu „Gimmie Shelter”. Să facem o paranteză: în campania din 2020 Donald Trump a fost la un pas de a fi dat în judecată de The Stones, pentru folosirea fără aprobare a muzicii lor în campanie. Este puțin probabil ca lucrurile să se fi calmat și, posibil, de aici vom asista la noi conflicte. O altă bucată muzicală folosită este „Billie Jean” a lui Michael Jackson, piesă despre care prima doamnă mărturisește că se află printre preferințele ei. Doar că mesajul piesei (citiți despre asta!) nu pare deloc potrivit momentului. Unde mai pui că prima doamnă se apucă la un moment dat să fredoneze. Complimentată în legătură cu vocea are o reacție „doar nu ai vrea să și cânt” (în traducere: „în rest le0am făcut pe toate”).
În fine, există un moment extraordinar (și poate singurul) în documentarul-somnifer al lui Brett Ratner care provoacă hilaritate. Spre final, când Donald și Melania Trump, în ultimele ore ale zilei inaugurării, traversează o zonă bogat decorată din Washington, DC, coloana sonoră ajunge la nemuritoarea melodie „Then He Kissed Me” a formației The Crystals. Este exact acea faimoasă melodie care se aude în timp ce Ray Liotta și Lorraine Bracco, în rolul unui gangster din New York și al soției sale, pășesc cu încredere în clubul Copacabana din filmul „Goodfellas”.
Obiceiuri interesante
Desigur, în documentar găsești și câteva informații interesante despre obiceiurile americane în preajma schimbării președinților (nu că ai avea nevoie de un documentar pentru asta). De exemplu, prin tradiție, toți președinții care urmează a depune jurământul se cazează la Blair House, o reședință de lux din Washington, în așteptarea evenimentului. Apoi, schimbarea președinților la Casa Albă este un adevărat maraton logistic. Cei de la administrație au la dispoziție doar cinci ore, cât durează ceremoniile și discursurile, pentru a împacheta lucrurile fostului președinte (gândiți-vă la mobilă, nu doar la valize cu tricouri), face curat și aduce efectele noului președinte. În fine, tradiția spune ca președintele proaspăt ales să particpe, în noaptea de după învestitură la trei baluri – Balul Comandantului Suprem, Balul Libertății și Balul Unității.
Masochism
Până la urmă, slavă Domnului, a doua inaugurare a lui Trump, președintele 47, decurge fără probleme, presupun că nimeni în sală (dacă este) nu a avut emoții. Acest lucru în ciuda nefericitului conflict cu un meci de fotbal american (o să vedeți aici că președintele acuză direct televiziunile că și-ar fi plasat meciul exact în ziua inaugurării). În ciuda iritantului decolteu al bluzei albe a primei doamne, al cusăturilor, nasturilor, tivului, panglicii, ojei, gulerului și a altor 1.001 de probleme care apar și care au fost în final rezolvate cu profesionalism. Pregătirile sunt epuizante, dar euforia momentului o ajută p Melania să treacă peste toate, pentru că, nu-i așa, până la urmă vedem un film american, cu happy-end.
Mai puțin pentru cei din sală.
Foto: Hepta
