Cezara Dafinescu te invata cum sa transformi o situatie critica intr-o anecdota picanta

Cezara Dafinescu te invata cum sa transformi o situatie critica intr-o anecdota picantaNu numai oamenii obisnuiti se confrunta cu fel si fel de situatii, ci si vedetele, artistii, marii actori. Acestia sunt si ei luati prin surprindere de situatii fara precedent.

In viata nu toate ne ies asa cum ne dorim, insa cu putina determinare si optimism pana la urma lucrurile o pot lua pe fagasul dorit. Asadar invatati sa faceti fata cu brio momentelor tensionate.

Pe scena alaturi de nume mari

Ca toti marii regizori, Mihai Berechet alcatuia distributii  foarte bune. Cu niste actori de valoarea celor ce jucau in piesele puse in scena de el, spectacolul era pe jumatate gata inca de la prima repetitie. Asa incat sa fii distribuit de Mihai Berechet era  o mare sansa pentru  orice actor, mai cu seama pentru  o actrita tanara, la inceput de drum. Asadar am fost onorata sa fiu distribuita in piesa lui T. MUSATESCU, “TITANIC  VALS”, in rolul MISEI.  Colegii mei  erau nume mari ale scenei romanesti: RADU BELIGAN, ILEANA STANA IONESCU, FLORINA CERCEL, AIMEE IACOBESCU. Erau minunati in rol si nu e de mirare ca piesa a avut un succes fulminant. Am jucat peste 500 de reprezentatii  si asta la Sala Mare a Nationalului (peste 1000 de locuri). Mihai venea la fiecare reprezentatie si ne urmarea cu un ochi critic din culise. Totul trebuia sa fie perfect… imi amintesc cum uneori… inghetam (mai ales noi, tinerii) cand dupa primul act  il gaseam  la cabina ca sa ne faca reprosuri.

Cum sa faci fata imprevizibilului

Imi amintesc de un accident…imprevizibil, o situatie critica transformata intr-o  anecdota  picanta. Chiar titlul lui G.B.SHAW “NU SE STIE NICIODATA” poarta in el neprevazutul, ascuns sub cele mai  spumoase replici. Montata  tot de M. BERECHET  si tot pe SCENA  MARE  a Nationalului, piesa era considerata drept una  dintre piesele “cu pretentii”, cu mare succes  la public si asta inseamna o  daruire in plus  pentru actor, in stradania lui de a se ridica  seara de seara  la nivelul de asteptare al  spectatorului sau, unul exigent, care nu te iarta daca vine degeaba la TEATRUL NATIONAL, nu la altul, din atatea alte teatre bucurestene! Dupa cum v-am spus, Berechet nu dadea  gres vreodata cu distributia! Si daca o numesc numai  pe doamna CARMEN STANESCU, am spus tot! Regulamentul de ordine interna este foarte strict pentru actor. La cabina  nu se intarzie niciodata, se vine cu cel putin o ora inainte de ridicarea cortinei.

Descriu putin restrictiile acestei meserii ca sa se inteleaga mai bine gravitatea celor ce mi s-au intamplat. In “NU SE STIE NICIODATA”, cu totii incercam sa intram cat  mai bine in “pielea” personajelor. Rezulta UN SPECTACOL DE MARE CLASA, cum am mai spus! Eu jucam rolul principal, GLORIA. In jurul  meu roiau toate celelalte personaje cu admiratie. Eram fiica doamnei Carmen Stanescu, o mare actrita, un om minunat. Pacat ca scena  nu-si pastreaza valorile uriase la fel cum o face filmul. Pentru fiecare spectacol veneam la cabina cu mai mult de o ora inainte si ma pregateam indelung, ma transformam fizic, psihic, cu glorie… in GLORIA.  Intr-o seara, ajung grabita, scurtez drumul, intru  fuga in lift si… DEZASTRU! Liftul se blocheaza intre etaje. Telefoanele mobile lipseau pe-atunci, era duminica, echipajele de interventie  ale “Ascensorului” erau greu de gasit… Eu in lift… momente de panica, de groaza. Colegii mei descoperisera defectiunea si incercau sa ma elibereze, voiau sa ma recupereze cu orice pret. In lift, cu proverbiala  mea spontaneitate, la lumina chioara, incep sa ma machiez… cu speranta ca voi juca totusi in acea seara! Cum „nu se stie niciodata”, s-a  produs unul dintre miracolele pe care le tot invocam printre replicile Gloriei, repetandu-mi rolul ca incurajare. Cum-necum, imediat dupa ce  gongul a batut  si luminile s-au stins in sala, Gloria a pasit mandra, victorioasa, in plina scena. Spectatorii nu-mi auzeau bataile nepotolite ale inimii si nu vedeau nici umbra liftului ce ma mai urmarea inca sub lumina intensa  a reflectoarelor.

 

Text: Ruxandra Raica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *