Culoarul campionilor: Elisabeta Lipa

Culoarul campionilor: Elisabeta Lipa„Am intrat in aceasta hora si nu am putut sa ma mai opresc decat dupa Atena 2004!

Are 40 de ani, 8 medalii olimpice, dintre care 5 de aur, 2 de argint si 1 de bronz, 5 titluri de campiona mondiala, 19 medalii la Campionatele Mondiale de seniori, 20 de titluri de campioana balcanica si nationala. Are un tonus nemaiintalnit. Poate, cu acest temperament al ei optimist, sa conduca o armata intreaga, aflata in linia intai, catre victorie. Are un baiat.

Elisabeta Lipa are o viata frumoasa si o cariera mai glorioasa decat cea a unui presedinte de stat. Si, nu in ultimul rand, are snur de general.

Tonica: Cine v-a „prezis” ca trebuie sa faceti canotaj si ca acest sport va va face o  invingatoare?
E.L.: Cand am fost selectionata pentru acest sport, nici nu stiam ce inseamna. Pentru ca, acolo unde faceam eu liceul, nu prea auzise nimeni de canotaj. Eram eleva in clasa a X-a, la Liceul „Mihai Eminescu” din Botosani, unde faceam baschet, canotaj, nu. Nu auzise nimeni de asa ceva. Insa, s-a intamplat sa se faca o selectie pe tara pentru Clubul „Olimpia” din Bucuresti si s-a ajuns cu aceasta selectie si in Botosani. M-au vazut, cum se spune, „m-au vazut si m-au placut”, mi s-a spus ca acest sport inseamna soare, barci, niste barci lungi, ascutite, usoare, lac etc. si atat de frumos a fost prezentat, incat mi-am zis ca trebuie sa incerc. Aveam 16 ani, varsta cand crezi ca tot ce zboara se mananca, nu stiam eu ce inseamna, de fapt, canotajul si performanta. Asa am ajuns la canotaj, la Liceul industrial 18 din Bucuresti, iar dupa o luna de zile, am vrut sa plec. Mi s-a parut foarte greu in comparatie cu ce ma asteptam.

Tonica: Este un sport care presupune foarte mult efort, nu-i asa?
E.L.: Faceam dimineata scoala, dupa-masa antrenamente si, cand am intrat in paine, ca sa zic asa, in cantonament pe barajul de la Ramnicu Valcea, am zis ca daca acest sport se numeste canotaj, inseamna ca nu l-am ales bine, nu-i de mine. „Plec!”, mi-am zis. In urma acelei selec?ii, au fost aduse in jur de 80 de fete si, din acestea, trebuiau sa ramana in jur de 20. A fost o pregatire de o luna de zile foarte dura si severa. Si, care rezista, ramanea, care nu, pleca singura.

Tonica: Care a fost scanteia care a aprins pasiunea, ce v-a determinat sa ramaneti?
E.L.: Antrenoarea, Ileana Pavel, ca ea ne-a selectionat, ea a intuit talentul care zacea in mine si atunci nu m-a lasat sa renunt. „Rezista, ca ai sa vezi ca vor veni concursurile, vor veni caldura, apa calda, soarele si va fi mult mai bine. A avut dreptate. Au venit concursurile, am inceput sa castig, mi-a placut spiritul de competitie si am uitat, de fapt, cat muncesc in timpul antrenamentelor.

Tonica: Prima medalie nu a intarziat sa recompenseze alegerea facuta.
E.L.: Primul succes a venit foarte repede. Dupa un de zile, am devenit campioana mondiala la junioare. Urmatorul an, fiind junioara, am prins echipa olimpicelor senioare si, dupa patru ani, a venit succesul cel mare, am iesit campioana olimpica la Los Angeles. Am intrat in aceasta hora si nu am putut sa ma mai opresc decat dupa Atena 2004.

Tonica: In spatele unor asemenea performante se afla, desigur, un „suport” moral.
E.L.: In afara de tatal meu, care a fost de acord ca eu sa practic acest sport, am mai avut un „tata”, Mociani Victor, antrenorul meu care m-a scos campioana olimpica. A fost ca un al doilea tata pentru mine care m-a sfatuit si cand mi-era greu si cand mi-era bine, a fost o relatie antrenor-sportiv foarte buna.

Tonica: V-a parut vreodata rau ca ati tradat baschetul?
E.L.: Nu, niciodata nu am regretat. Acum pot sa spun, daca derulez imaginea vietii inapoi, singurul lucru pe care-l regret e ca m-am casatorit la 21 de ani si nu am facut un copil imediat. Atat, acesta este singurul meu regret. Ca nu am avut adolescenta, ca nu m-am plimbat prin discoteci si ca nu mi-am trait viata, nu-mi pare rau, pentru ca a meritat sa fac acest sacrificiu.

Tonica: Momentul cel mai frumos al carierei dumneavoastra ramane Atena 2004.
E.L.: Am multe momente frumoase in viata mea sportiva, toate sunt fumoase, dar cel mai important moment pentru mine ramane acela cand am devenit mama. Este cea mai mare victorie a mea. Nu se compara cu nimic. Baiatul meu, care a implinit 7 ani, dupa Olimpiada de la Atena, cand a vazut ca sunt invitata peste tot sa arat medaliile, intrase la un moment dat in panica. „Mami, nu-i asa ca tu, daca ai si 100 de medalii, tu tot pe mine ma iubesti mai mult?”. Era o manifestare de mica gelozie din partea lui. „Eu nu pot sa te impart cu nimic, Drago?, sa stii!” Dragos este elev in clasa intaia si face inot. Il pregatesc, intr-un fel, pentru o cariera sportiva. Imi doresc sa-mi calce pe urme. Acum, cum o vrea Dumnezeu.

Tonica: Si al doilea moment extraordinar, dupa Dragos?
E.L.: In 1992, dupa ce am iesit campioana olimpica, am fost invitata de presedintia Romaniei la Expozitia Mondiala de la Sevilla si apoi in vizita la Vatican, la o intalnire cu Papa Ioan Paul al II-lea. Momentul acela, cand am dat mana cu Papa, a fost foarte emotionant.

Tonica: Ce va este foarte drag, in afar? de canotaj?
E.L.: Familia, fiul meu Dragos, sotul, prietenii.

Tonica: Ma gandeam la un hobby, la o alta pasiune de-a dumneavoastra.
E.L.: Nu e prea buna. Imi plac cumparaturile, shopping-ul e viata mea. Stiti care e norocul meu? Nu-mi place sa fac cumparaturile din Bucuresti, altfel as fi toata ziua in magazine. In strainatate imi place sa merg. De fiecare data, ii spuneam antrenorului sa ma lase macar o ora in oras. Si-atunci, el intelegea. Dupa olimpiada de la Atlanta si Sidney, el a spus: „Eu sunt nevoit sa cer conducerii COR-ului ca fetele de la canotaj sa mai ramana dupa concurs doua-trei zile, in strainatate, ca sa-si faca cumparaturile, ca nebunele astea sunt in stare sa fuga in timpul concursului”.

Tonica: Cum este Elisabeta Lipa in fiecare zi?
E.L.: Un om normal.

Tonica: Spuneti-mi, ce inseamna ca sunteti prima femeie general din Romania? Conduce?i o unitate de barbati, aveti subalterni? Aveti uniforma din aceea cu snur?
E.L.: Sunt prima femeie chestor, echivalentul gradului de general, prima femeie chestor in activitate. Ma scol dimineata, ma duc la serviciu la opt, vin la patru, sunt un om normal, am uniforma din aceea cu snur, dar nu ma duc la serviciu in uniforma. Deocamdata sunt la inceput, dar avand in vedere ca am facut sport o viata intreaga, in minister lucrez tot pe probleme de sport, adica la perfectioanarea educatiei fizice in Ministerul Administratiei si Internelor.

Tonica: Cum reusiti sa va mentineti in forma, dupa ce v-ati retras din activitatea competitionala?
E.L.: Nu mai fac performanta, dar de 2-3 ori, de 4 ori pe saptamana, depinde cum am ocazia, merg la sala de fitness de la Hotelul Majestic, unde au o sala dotata cu tot ce trebuie: banda, bicicleta, bazin, sauna, maseur etc. si cel putin 2 ore si jumatate le petrec acolo.

Tonica: Sunteti un model de invingatoare. Ce sfat le dati femeilor care va iubesc pentru tot ce ati facut?
E.L.: Sa aiba incredere in ele, sa fie stapane pe ele, sa se ocupe de ele, pentru ca romancele fata de celelalte femei din tarile astea occidentale sunt femei frumoase. Si la noi s-a impamantenit fitness-ul, jogging-ul, daca vezi un om alergand pe strada nu mai intorci capul dupa el si zici: „uite-l si pe nebunul asta care alearga!”, spui „foarte bine ca alearga!” Si le mai spun sa nu se lase coplesite de lumea asta grea a nevoilor sociale, sa aiba grija de ele si de cei dragi lor.

 

Text: Maria Dobrescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *