Greseli pe care nu trebuie sa le faci cand iti alegi partenerul

decupat_greseli_partener_principala (restul in galerie)De multe ori, atunci cand gasim un nou potential partener, vocea homonilor intuneca vocea ratiunii si ne aruncam in barca romantismului fara vesta de salvare, pentru ca apoi sa ne intrebam ce-a fost in capul nostru. Si asta pentru ca, fara sa ne dam seama, am facut niste greseli atunci cand ne-am ales partenerul, intrucat am luat decizii sub impulsul momentului sau am trecut cu vederea anumite semne.

 



De la stiluri de comunicare diferite la valori nepotrivite

Uneori, desi intuim ca ne aruncam intr-o relatie gresita si observam o multime de nepotriviri, mergem inainte crezand ca vom reusi sa le rezolvam sau sa trecem peste ele in timp. Nimic mai neadevarat. In general, problemele persista si chiar se agraveaza, asa ca fie renunti de la inceput, fie stai de vorba cu partenerul pentru a vedea daca puteti gasi impreuna solutii. Daca nu, mai bine o inchei mai devreme decat mai tarziu.

O alta nepotrivire pe care tindem sa o trecem cu vederea este aceea dintre stilurile de comunicare. Daca unul este introvertit si celalalt este extrovertit, daca unuia ii place sa infrunte problemele si sa vorbeasca despre ele, iar celalalt le tine in el, daca unul ia decizii rapide si altul ia decizii foarte greu, unul gandeste si vorbeste repede, iar celalalt incet, aceste lucruri vor ajunge in timp sa erodeze relatia. Comunicarea este o parte extrem de importanta a interactiunii de zi cu zi in cuplu, iar stilurile de comunicare diferite pot provoca probleme foarte mari in relatie.

Atunci cand ne alegem partenerul, trebuie sa fim foarte atenti si la valorile pe care acesta le are. Este important ca intr-un cuplu cei doi sa imparta aceleasi valori, altfel relatia va fi plina de conflicte si nu va duce nicaieri. Daca tu esti spirituala, pe cand el este foarte pragmatic si alearga dupa bani si succes, daca lui ii place aventura si libertatea, iar tu tanjesti dupa siguranta si confort, daca el este petrecaret si tu esti mai degraba adepta unui stil de viata linistit, daca tu crezi in Dumnezeu, iar el este un ateu convins, ar fi mai bine sa spui pas relatiei de la inceput. Astfel de valori sunt bine inradacinate in fiinta umana si sunt greu de schimbat, asa ca e mai bine sa nu iti faci iluzii ca veti ajunge la un numitor comun.

Chimia nu apare in timp!

Un alt caz destul de des intalnit este atunci cand trecem peste faptul ca nu avem chimie cu cineva si ne ghidam doar dupa ideea ca ar fi un partener bun pentru noi din diverse motive. Speram ca atractia va aparea in timp, dar rareori se intampla asa. Cel mai probabil, daca nu exista de la inceput chimie, nu va exista niciodata, iar in timp acest lucru va incepe sa ne apese. Daca nu exista chimie, relatia voastra nu va avea combustibil sa functioneze.

Unii au tendinta sa treaca cu vederea un comportament neadecvat al partenerului fata de ei sau fata de altii. Observi ca se poarta urat cu diversi oameni din jur si te gandesti ca se va comporta diferit cu tine? Nimic mai gresit. Aceste comportamente tin de caracter si chiar daca la inceput va pastra aparentele fata de tine, in timp, adevaratul lui fel de a fi va iesi la iveala. La fel se intampla si cand este neserios sau cand are iesiri necontrolate fata de tine. Te gandesti poate ca, pe masura ce va veti apropia, lucrurile se vor imbunatati. Aceasta este, de asemenea, o greseala. Pe masura ce trece timpul, lucrurile oricum se complica intr-o relatie si apar diverse probleme. Daca nici la inceput nu se poarta frumos, sansele ca in viitor sa aiba un comportament execrabil sunt foarte mari.

Trecutul conteaza!

De multe ori, facem greseala sa spunem ca trecutul nu conteaza daca iubim pe cineva. Ei bine, realitatea este alta. Trecutul conteaza si influenteaza viitorul. Multi oameni isi impartasesc file importante din trecut la prima intalnire. Ar fi bine sa asculti cu atentie si sa tragi niste concluzii din asta. Daca barbatul cu care te intalnesti iti povesteste, de exemplu, ca si-a inselat fostele partenere, cel mai probabil o va face si cu tine. Este gresit sa crezi ca un om se transforma peste noapte sau ca se va purta cu totul altfel pentru ca se va indragosti de tine. La fel, daca a avut anumite traume ori adictii, este bine sa le iei in calcul. Cu siguranta vor avea o anumita influenta si asupra relatiei voastre si este bine sa fii pregatita daca te hotarasti sa le accepti.

Pana la urma, ideea este sa nu te minti singura, sa nu te autosabotezi. Tine ochii larg deschisi si ia in calcul aceste aspecte pentru a te feri de dezamagiri inutile.

Text: Bianca Badescu