Iar tocmai această latură nevăzută este explorată într-un mod fascinant în volumul “A fost odată ca niciodată… Eseuri de psihanaliză a basmului românesc”, o carte publicata la Editura Trei (partener al proiectului Biblioteca Tonica), care transformă basmele românești în adevărate hărți ale sufletului uman.
Basmul ca oglindă a psihicului
Pentru mulți dintre noi, basmele rămân asociate copilăriei. Sunt povești cu împărați, zmei, vrăjitoare și Făt-Frumos, spuse seara, într-o atmosferă de siguranță și magie. Dar psihanaliza propune o perspectivă mult mai profundă: personajele fantastice nu sunt doar simple invenții, ci expresii ale conflictelor interioare pe care oamenii le trăiesc de secole.
Frica de abandon. Nevoia de iubire. Dorința de a controla necunoscutul. Teama de maturizare. Toate apar, de fapt, în basme.
În lectura propusă de carte, zmeii devin proiecții ale anxietăților noastre, călătoriile eroilor seamănă cu procesul maturizării, iar probele imposibile reflectă momentele în care omul este obligat să se transforme pentru a supraviețui emoțional.
Și poate că niciun autor român nu lasă atât de mult din sine în propriile povești precum Petre Ispirescu.
Un om al retragerii, nu al aventurii
Imaginea romantică a lui Ispirescu este aceea a călătorului care merge din sat în sat, adunând povești din gura oamenilor. Realitatea biografică este însă surprinzător de diferită.
De fapt, scriitorul a avut o existență retrasă și extrem de limitată geografic. A părăsit Bucureștiul doar de câteva ori, iar universul său interior pare să fi fost mult mai vast decât lumea exterioară. Tocmai această viață tăcută, marcată de introspecție și melancolie, pare să fi hrănit imaginarul basmelor sale.
În eseurile dedicate lui, Ispirescu nu mai apare drept simplu „culegător”, ci ca autor autentic, creator de simboluri și lumi psihologice complexe.
Poveștile lui nu sunt doar povești populare rescrise elegant. Sunt, într-un anumit sens, fragmente din propriul său univers afectiv.
Relația cu mama și nostalgia paradisului pierdut
Una dintre cele mai emoționante idei din volum este legată de relația profundă pe care Petre Ispirescu a avut-o cu mama sa. Jurnalele sale manuscrise, descoperite și publicate târziu, arată cât de importantă a rămas această figură maternă pentru întreaga lui existență.
Mama este cea care îi transmite valorile fundamentale: munca, modestia, responsabilitatea și iubirea pentru lectură. Dar dincolo de educație, ea pare să devină și simbolul unei lumi perfecte, pierdute prea devreme.
Poate tocmai de aceea, în basmele lui Ispirescu există atât de mult dor după un spațiu protector, idealizat, din care personajele sunt obligate să plece.
În celebrul basm „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, Făt-Frumos refuză să se nască până nu primește promisiunea unei existențe fără suferință și fără moarte. Este una dintre cele mai tulburătoare imagini din literatura română și, privită psihanalitic, vorbește despre refuzul separării, despre teama de viață și despre imposibilitatea acceptării pierderii.
Eroul nu vrea să părăsească paradisul matern.
Iar aici, povestea pare să se întâlnească dramatic cu biografia autorului.
Melancolia ascunsă în spatele lui Făt-Frumos
În imaginarul popular, Făt-Frumos este curajos, victorios și aproape invincibil. În lumea lui Ispirescu însă, personajul capătă o sensibilitate aparte. Devine contemplativ, vulnerabil și adesea singur.
Această nuanță schimbă complet felul în care privim basmele sale.
În locul unei aventuri triumfătoare, descoperim povești despre anxietate, despre imposibilitatea fericirii absolute și despre inevitabila confruntare cu moartea și limitele umane.
De altfel, volumul sugerează că Ispirescu proiectează în eroii săi propriile complexe și nesiguranțe. Lipsa unei educații academice solide l-a urmărit toată viața, iar această frustrare pare compensată simbolic prin personaje extrem de inteligente, capabile să învețe „într-o lună cât alții într-un an”.
Și totuși, oricâtă cunoaștere ar acumula, nici eroul nu poate evita finalul inevitabil.
Aceasta este una dintre marile frumuseți tragice ale basmului lui Ispirescu: în spatele miraculosului se află mereu fragilitatea umană.
De ce ne emoționează încă aceste povești
Poate tocmai pentru că nu vorbesc doar despre magie.
Basmele lui Ispirescu rezistă timpului fiindcă ating teme universale, pe care fiecare generație le recunoaște instinctiv: frica de singurătate, dorința de iubire absolută, nevoia de sens, nostalgia copilăriei și dificultatea maturizării.
În lectura psihanalitică propusă de volum, poveștile nu mai sunt simple texte pentru copii, ci devin experiențe emoționale care ne ajută să ne înțelegem mai bine propriile conflicte.
„Sarea în bucate” nu mai este doar o lecție despre iubire filială, ci o reflecție despre hrana afectivă și nevoia de validare. „Fata moșului cea cuminte” vorbește despre identitate și valoare personală. Iar „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” devine aproape o meditație despre imposibilitatea omului de a accepta trecerea timpului.
Citite astfel, basmele lui Ispirescu par neașteptat de moderne.
O carte care schimbă felul în care privim basmele
“A fost odată ca niciodată… Eseuri de psihanaliză a basmului românesc” nu este doar o carte despre literatură sau psihologie. Este o invitație de a reciti poveștile copilăriei cu ochii adultului care încearcă să se înțeleagă pe sine.
Volumul este coordonat de Simona Reghintovschi și reunește contribuțiile a 15 autori – psihanalisti și formatori ai Asociația Insight. Cartea a apărut la Editura Trei, în colecția „Psihanaliza contemporană”, după un proces colectiv de lucru desfășurat pe parcursul a doi ani.
Abordarea este una riguroasă, dar foarte accesibilă publicului larg. Tocmai de aceea, volumul poate fi citit atât de cei pasionați de psihologie, cât și de iubitorii de literatură sau de cei care pur și simplu vor să descopere sensurile ascunse din spatele poveștilor cu care au crescut.
Iar după această lectură, e aproape imposibil să îl mai privești pe Petre Ispirescu la fel. Nu doar ca pe omul care a adunat basme, ci ca pe un creator care și-a transformat propriile nostalgii, temeri și fragilități în unele dintre cele mai vii povești din cultura română
