Alexandra

Primul lucru pe care trebuie să-l știi este că semnificația numelui Alexandra are origini grecești. Este forma feminină a lui Alexandru căci acest nume a fost primul care a apărut încă înainte de Hristos.

Alexandra este persoana puternică, onestă și hotărâtă, dar în același timp afectuoasă pe care o vei vedea mereu în prezența oamenilor.

Semnificația numelui Alexandra este determinată și de vibrație, care este 8, și care îți arată că Alexandra este un lider înnăscut.

Află mai multe despre Alexandra în cele ce urmează pentru că îți vom spune despre originea numelui și caracteristicile pe care persoanele cu acest nume le au.

Ce semnificație are numele Alexandra

Este importantă semnificația numelui Alexandra din prismă religioasă pentru că este numele Sf. Alexandru, protector al omenirii.

Alexandra este extrem de curajoasă și perseverentă în a-și atinge scopul. Datorită calităților deținute are șanse foarte mari să atingă succesul în viață. Nimic nu o poate ori nici atunci când eșuează.

Semnificația numelui Alexandra este vizibilă și în actele sale de corectitudine în diferite situații de viață, indiferent pentru ce luptă sau cu cine.

Numele de Alexandra a devenit extrem de răspândit în lume mai ales prin formele derivate folosite: Alexa, Xandra, Alexuta, Andra, Lixandra, Sandra, Alexandrina, Alexia, Alessandra și altele.

Originea numelui Alexandra

Alexandra este forma feminină a numelui Alexandru care provine de la Aleksandros, un nume grecesc. Semnificația numelui Alexandra este strâns legată de origini și vei vedea asta în caracteristicile pe care le are și în punctul comun: protecția.

Alexandros înseamnă „protector” fiind format din „alexo” care se traduce prin „a apăra” și „andros” care înseamnă „bărbat”.

Cele mai vechi atestări prezintă date despre forma masculină a numelui (Alexandru) încă din 1280 I.H.

Semnificația numelui Alexandra vine din mitologia greacă unde este prezentată „Alexandra”, sub formă de poreclă a zeiței Hera care era o protectoare a căsniciei, a femeilor măritate, o regină a oamenilor.

Alexandra a apărut la noi în 1620 prin forma „Alexandria”, ulterior numele a fost purtat de soția lui Nikolai II Romanov (ultimul Țar al Rusiei) și de alte multe personalități marcante din istoria omenirii.

Trăsăturile de caracter ale persoanelor care poartă numele Alexandra

Semnificația numelui Alexandra prezintă multe trăsături de caracter care fac ca persoana cu acest nume să fie un adevărat lider. Sunt puternice, ambițioase, corecte, loiale și perseverente (de aici protecția).

Deține multe caracteristici cu energie masculină încât ai putea spune să Alexandra este mai degrabă „băiețoasă”, dar are o sensibilitate aparte.

Prin semnificația numelui Alexandra, copilul care își iubește enorm părinții, devine adultul care va iubi și proteja oamenii prin diferite activități profesionale.

Semnificația numelui Alexandra în numerologie

Pentru a afla mai multe despre semnificația numelui Alexandra, vibrația numelui joacă un rol important.

În numerologie, fiecare literă din alfabet are arondată o cifră (1- 9). Pentru a stabili semnificația numelui Alexandra se realizează calculul astfel:

ALEXANDRA = 1+3+5+6+1+5+4+9+1= 35       se adună 3+5= 8

Vibrația numelui 8 îți spune foarte multe despre semnificația numelui Alexandra. În sine, vibrația 8 este una dintre cele mai puternice.

Persoanele care poartă numele Alexandra sunt considerate a fi greu de învins tocmai pentru că nimic nu le oprește atunci când toată energia lor este activată pentru atingerea scopului.

În semnificația numelui Alexandra regăsim și hotărârea dusă, uneori, la extremă, până la epuizare chiar.

Pe plan sentimental preferă stabilitatea mai presus de orice, tocmai pentru că e hotărâtă are lucrurile clare în minte și urmează drumul fără abateri.

Ca și defecte, semnificația numelui Alexandra transpune concepte de ușor egoism și încăpățânare.

Alexandra poate fi privită ca fiind o persoană lacomă din cauza caracteristicilor sale. Cu toate acestea, Alexandra manifestă deseori acte de generozitate chiar dacă este extrem de atașată de ceea ce a realizat sau deține (obiecte, material, etc).

Defectele pot fi ușor gestionate dacă Alexandra le conștientizează în acțiunile sale și aduce totul în echilibru.

Principalul motiv pentru care trebuie să calculezi vibrația numelui este acesta că afli semnificația numelui Alexandra și caracteristici pe care poate, la început, îți este greu să le accepți, dar odată conștientizate, poți găsi echilibrul pentru că doar așa poți evolua și te poți defini, așa cum îți dorești, ca om, în viață.

Vezi si alte nume cu A