Serviciu gratuit de terapie online în timpul pandemiei

Pandemia a crescut nivelul de anxietate și de depresie, iar ce vedem la știri amplifică aceste stări. Cu toate astea, terapeuții din Marea Britanie s-au gândit la un „leac de vindecare” pentru cei care suferă de astfel de stări și le vin ajutor prin terapie gratuită.

Din păcate, pentru necunoscători anxietatea pare mai degrabă un moft nu o boală. Majoritatea persoanelor care suferă de anxietate ajung să sufere şi de depresie, de aceea se spune că exită legături strânse între cele două afecţiuni. În urma unui studiu recent s-a descoperit chiar o legătură genetică între cele două boli. Şi dacă e greu să gestionezi individual anxietatea sau depresia, atunci când o persoană are ambele boli, situaţia sa devine şi mai dificilă.

Dacă în perioada asta anxietatea se dovedeşte dificil de gestionat, cu toate că s-au închis majoritatea cabinetelor, poţi apela totuşi la ajutorul unui specialist. Psihoterapia scurtă, dar strategică poate fi de un real folos chiar şi într-un timp foarte scurt şi la distanţă, virtual.

Serviciul online de terapie Help Hub oferă sesiuni gratuite de 20 de minute pentru persoanele vulnerabile, în vârstă și pentru cei care suferă de singurătate în izolare. Site-ul a fost creat special pentru a sprijini persoanele care sunt singure din cauza distanţării sociale create de Covid-19.

Ideea a pornit cu mai puțin de o săptămână în urmă și încearcă să se extindă pe tot teritoriul Marii Britanii.” a declarat pentru „The Guardian” Ruth Chaloner, fondatoarea serviciului, explicând că el a fost inițial destinat să acopere doar o zonă mică din vestul Oxfordshire.

A fost creată o pagină de Facebook, TheHelpHubWestOxford, unde voluntarii își aleg zona în care vor să ajute, coordonează echipele pentru fiecare stradă din zonă, și se asigură că toate casele primesc câte un pliant cu informații de contact. Astfel, dacă există persoane care își doresc o discuție de 20 de minute pe Skype, FaceTime sau la telefon, îi pot contacta pe volutari și vor avea șansa de a rezerva o sesiune de terapie gratuită, fiind notată în calendar ziua și ora în care ele vor fi sunate.



Femeile trecute de 70 de ani şi cele însărcinate sunt mai anxioase în această perioadă

Leyla Hannbeck, directorul executiv al Association of Independent Multiple Pharmacies, a declarat că farmaciile au raportat o creștere masivă a vizitelor și apelurilor telefonice de la persoane anxioase, în mare parte cu vârsta de peste 70 de ani sau a femeilor însărcinate.

The National Pharmacy Association și the Company Chemists Association au emis o scrisoare deschisă clienților prin care le cere să nu stocheze medicamente în casele lor, din cauza faptului că cei vulnerabili vor rămâne fără atunci când vor avea, cu adevărat, nevoie.

„Înțelegem că oamenii doresc să se simtă pregătiți în orice moment, având în vedere panica pe care o creează coronavirusul. Cu toate acestea, este important ca toată lumea să își ia rolul în serios în reducerea răspândirii acestui virus, și să ne ajute să menținem aprovizionarea cu medicamente pentru toți”, a declarat Malcolm Harrison, directorul executiv al Company Chemists Association, reprezentant al unui mare operator de farmacii.

Site-ul se va lansa în această săptămână

Terapeuții estimează că site-ul lor va funcționa de săptămâna aceasta, iar oamenii vor putea găsi pe acesta informații despre sesiunile gratuite de terapie. Fie că sunt cei care au nevoie de ajutor sau cei care pot oferi ajutor, informațiile din această pagină vor fi actualizate în mod regulat.

Ruth Chaloner le cere terapeuților din întreaga țară care au un spirit comunitar și își doresc să fie niște „buni vecini”, să-l anunţe dacă doresc să se implice și să ofere sprijin oamenilor anxioși şi care se simt singuri în izolare.

Text: Bettina Cristea

Photo: Freepik