Andreea Raducan: „Casatoria ridica relatia la un alt nivel”

foto-1-deschidere-andreea-raducan-5_resultMultipla medaliata olimpica, mondiala si europeana, fosta gimnasta Andreea Raducan, recent casatorita cu iubitul ei, Daniel, este unul dintre promotorii sportului in Romania. Din postura de presedinte al Fundatiei Olimpice Romane mediatizeaza sportul la toate nivelurile si promoveaza un stil de viata sanatos. Exemplul il da chiar ea.



Tonica: Ce inseamna un stil de viata sanatos?

Andreea Raducan: Pentru mine, asta presupune trei elemente: sport, alimentatie si odihna. Intre toate trebuie sa existe un echilibru. Cel mai important lucru e sa faci totul de placere, cu placere si entuziasm.

Cat de mult conteaza psihicul?

Enorm! Totul pleaca de la ce simtim, ce atragem, modul in care relationam, cat de pozitivi suntem. Cand eram sportiva, au fost foarte multe momentele in care fizic simteam ca nu mai pot, dar psihic imi setasem niste obiective si, chiar daca organismul refuza sa ma mai asculte, datorita psihicului puternic, reuseam sa merg mai departe.

Cat de sanatoase sunt dietele? Cat de greu iti era cand faceai sport sa tii dieta?

Nu sunt adepta dietelor, cred ca sanatos inseamna sa mananci cate putin din fiecare, sa existe un echilibru. Eu nu sunt gurmanda de fel, prefer sa „ciugulesc”. Nu sunt adepta fast-food-urilor, mananc multe fructe, lactate, legume, in ultimul timp am mancat peste des, nu prea am avut pofta de carne. Imi plac si dulciurile, dar nu exagerez cu nimic.

A fost vreun interviu in ultimii 16 ani in care sa nu te intrebe lumea de celebra pastila de Nurofen din cauza careia ai pierdut medalia olimpica la Sydney, in 2000?

Sa stii ca nu (rade) si, ca sa fac o gluma, dar adevarata, n-am mai luat o pastila de Nurofen de ani buni. Am gasit la un moment dat in masina o cutie, dar habar nu am a cui era. Eu am depasit momentul Sydney; la urma urmei, nimeni nu m-a acuzat ca as fi incercat sa trisez sau ca as fi gresit cu ceva, insa am platit un pret foarte mare. Cu toate astea, am incercat sa vad partea buna a lucrurilor: din cauza acelui eveniment, am pierdut titlul olimpic, dar am castigat simpatia neconditionata a milioane de oameni, am scris, ulterior, o carte despre ce a fost acolo…

Care este programul tau? Mai faci sport?foto-2-andreea-raducan_result

Evident, nu mai am ritmul unui sportiv de performanta, dar macar de 2-3 ori pe saptamana fac sport: inot, Pilates, mobilitate… ma ajuta sa ma deconectez. Apoi, sunt un om care adora miscarea, de orice fel. Imi place sa ma plimb cu sotul meu, mergem mult pe jos in aer liber.

Cat de importanta este miscarea pentru a avea un organism sanatos?

Cel mai frumos mod de a-ti educa si creste copilul este prin sport. Si nu o spun doar pentru ca eu am facut sport de performanta. Atunci cand sunt invitata sa tin speech-uri motivationale, mi se cere sa vorbesc despre importanta sportului si imi dau seama cat de mult conteaza ca mesajul sa ajunga la parinti, iar ei sa-l poata transmite mai departe celor mici. Mi s-a parut foarte trist cand am citit niste statistici si am vazut ca Romania ocupa locuri fruntase la obezitate infantila, la probleme cardiace… este regretabil, pentru ca noi suntem un popor cu inclinatii spre sport, trebuie doar sa avem vointa necesara. Sportul trebuie sa faca parte din viata noastra!

Ce mai faci in perioada asta, cu ce te ocupi?

Toate lucrurile din viata mea au plecat de la sport, iar cand m-am retras din gimnastica am zis ca este cazul sa dau sportului ceva inapoi. Nu am dorit sa antrenez, dar am decis sa lucrez la Fundatia Olimpica Romana, am proiecte pentru copii, proiecte la TV, dar toate gandurile izvorasc si au legatura cu sportul. Organizez an de an „Cupa Andreea Raducan” pentru micile gimnaste, in orasul meu natal, Barlad.

Cum e viata de femeie casatorita? Simti ca s-a schimbat ceva?

Este foarte frumoasa viata asta „noua”… avem o relatie de patru ani si jumatate, am impartasit o gramada de lucruri. Casatoria ridica relatia la un alt nivel, e drept, noi suntem foarte multumiti de cum am evoluat impreuna, dar si separat in timpul acestor ani. Daniel a considerat ca este cazul sa facem acest pas, iar eu, fireste, nu m-am opus. Acum suntem in perioada aceea de „Dolce Vita”.

foto-3-andreea-raducan-la-_resultCe faceti de sarbatori, ce planuri aveti?

Avem foarte multa treaba in perioada asta, nici macar de luna de miere nu am avut timp. Ne gandim sa plecam undeva in ianuarie, cateva zile, sa vizitam un loc frumos, poate apoi ne mai ramane timp sa mergem si undeva la mare, dar inca nu avem ceva stabilit. Craciunul o sa-l facem in familie, iar de Revelion inca nu ne-am decis ce facem.

Text: Iulia Dragu