Laureatul Galei Moda UNArte 2026 a prezentat cea mai amplă colecție a serii: zece ținute, doi ani și jumătate de lucru, un univers subacvatic complet. „Cvadrilul creveților” a câștigat nu numai pentru că a fost cea mai spectaculoasă colecție de pe podium, ci și pentru că a fost cea mai gândită. Damian Hanganu nu a construit doar haine. A construit o lume cu reguli proprii, personaje cu biografie și o morală care mușcă. Restul promoției a arătat ce a învățat și lasă-mă să-ți spun: a fost o generație foarte bună. Dar el? El a arătat cine este.
Diferența se vede din primul strat. Colecția pornește de la o poveste scrisă cap-coadă, nu de la un moodboard. Deasupra apei, Sirena Pură și Marinarul Bun se caută o viață și se recunosc ca două jumătăți ale aceluiași suflet. În umbra lor, Marinarul Afemeiat își lipește o coadă de pește și se preface triton, sperând că masca îl face demn de o iubire pe care nu o poate avea.
Sirena Adulterină, îndrăgostită de el, îl imită și se dezbracă de demnitate. Sub apă, CreVeta și CreVetele sunt căsătoriți de gura lumii și îndrăgostiți, în taină, de același Homar Androgin. Peste tot acest haos veghează Peștișorul de Aur, care nu împlinește dorințe. Oferă, în schimb, o clipă de orbire albă, în care fiecare poate visa la iubirea perfectă.
Satira ca metodă
Personajele sunt oameni. Hanganu o spune direct: arhetipuri întâlnite de-a lungul vieții, coborâte în lumea subacvatică pentru a fi suportabile. Fiecare a avut un Peștișor de Aur care l-a călăuzit sau a dat peste un Marinar Afemeiat care a mimat iubirea. Cadrilul creveților există în fiecare familie care a impus o căsătorie de conveniență. Alegerea satirei, în locul criticii moralizatoare, este decizia estetică centrală a colecției.
„Personajele mele, de la Sirena Adulterină la Marinarul Afemeiat, sunt, în esență, arhetipuri și stereotipuri umane, oameni pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții. Însă, în loc să aleg o critică dură sau moralizatoare, am apelat la o unealtă clasică, folosită în teatru și în fabule de secole: satira și ridiculizarea fină. Consider că există o magie aparte în acest filtru.”
“Satira îți permite să pui în lumină defectele umane fără să distrugi puntea dintre tine și public; dimpotrivă, creează un schimb de energie mult mai cald, mai complice. Este modul meu de a transforma o experiență neplăcută sau o suferință într-un obiect de artă autentic. Atunci când reușești să scoți ceva bun și autoironic din imperfecțiunile lumii și să provoci o reacție, simți că arta ta și-a îndeplinit menirea. Nu este vorba doar despre colecție, ci o poveste despre noi toți, spusă cu zâmbetul pe buze.”
În acest teatru, designerul își rezervă un rol precis. Nu se regăsește în vreun personaj de pe podium, ci în unul care nu a defilat.
„Este greu de ales, pentru că relația mea cu aceste personaje este ca cea a unei mămici care își cuprinde în brațe toate creaturile; le iubesc pe toate în mod egal, cu toate defectele și bizareriile lor, pentru că fiecare reprezintă o bucățică dintr-o poveste trăită. Totuși, dacă ar fi să mă oglindesc într-unul singur, acela ar fi Homarul Orator. Deși nu a fost prezent fizic în colecția de pe podium, el va prinde viață extrem de curând, la shooting. Alegerea nu este întâmplătoare: homarul orator este cel care dă voce întregului univers, este cel care narează și pune în scenă toate aceste arhetipuri. La fel ca el, eu sunt oratorul din spatele acestei lumi, cel care a observat, a simțit și a tradus totul în artă.”
Artă totală, la scară de atelier
La școală, spune Hanganu, totul se analizează tehnic, pe bucăți. Viziunea lui merge invers: un personaj prinde viață doar când haina, machiajul, părul și scenografia vorbesc aceeași limbă. Moda, în varianta lui, este spectacol viu, punct de întâlnire pentru energii diferite, de la tipariști la fotografii care construiesc seturile. Hainele devin pretextul unei povești mai mari.
Fundamentul acestei construcții este ilustrația. Foaia albă este locul unde creierul lui se golește de zgomot. Fiecare imprimeu din colecție a fost desenat de el pentru ținuta care îl poartă, de la carourile personalizate până la reprezentările personajelor.
Fiecare figură are un accesoriu distinctiv și fragmente de text unice, integrate în țesătură. Elementele de ceramică, realizate în colaborare cu artista Ana Toma Cristina, aduc nota sculpturală. Construcția tiparelor îi aparține Alexandrei Mocanu. Hanganu insistă pe această distribuție a meritelor. Cheia, spune el, este să știi când să te oprești și să ceri ajutorul unor specialiști pe segmentele lor.
Cea mai densă piesă a colecției rămâne ținuta Marinarului Afemeiat, un labirint de trimiteri personale.
„Această piesă este un adevărat labirint de detalii și mesaje ascunse, devenind o punte directă între trecutul meu academic și prezent. De exemplu, imprimeul de pe corset, care redă musculatura corpului, provine dintr-un desen pe care l-am realizat în anul întâi de facultate pentru examenul de anatomie artistică; am păstrat acea mapă timp de trei ani și am simțit că acum este momentul perfect să readuc acea schiță la viață în colecție. Pe același corset se află și un text plasat discret, sau indiscret, realizat special pentru acest proiect de către Dan Perjovschi, căruia îi mulțumesc din suflet; este o onoare uriașă pentru mine. În plus, întreaga ținută este plină de micro-povești: elemente din ilustrația grafică de pe fustă se regăsesc transpuse pe jachetă, iar cuvântul Mujeriego, scris pe obrazul personajului și care înseamnă afemeiat în spaniolă, este preluat direct pe gulerul jachetei, chiar lângă amprenta unui pupic.”
Bagajul din spatele basmului
Referințele colecției nu vin din arhivele de modă, ci din literatură. Hanganu invocă singurătatea și trecerea dintr-o burtă de pește în alta din Iona lui Marin Sorescu. Peștișorii de aur sculptați obsesiv din Un veac de singurătate. Estetica melancolică a lui Tim Burton din Corpse Bride.
Cartea lui de căpătâi rămâne Orlando de Virginia Woolf, iar Tilda Swinton, din ecranizarea lui Sally Potter, o inspirație absolută.
Pe plan vizual, se declară conectat de universul lui Niki de Saint Phalle. Din modă, numește monștrii sacri ai maximalismului: Guo Pei, John Galliano, Jean Paul Gaultier, Ed Hardy. Lista spune ceva despre poziția lui în școala românească. Într-o promoție dominată de teme ale protecției și armurii, Hanganu a ales excesul narativ, culoarea și râsul.
Premiul galei a venit după aproape doi ani și jumătate de muncă. Sute de ore de ilustrație, schițe, prototipuri de ceramică, tipare. Designerul spune că nu a vânat premiul. A vrut doar ca această colecție să iasă exact cum a visat-o. Ce a descoperit pe drum contează mai mult decât distincția.
„Această colecție a fost, înainte de toate, un test de rezistență cu mine însumi. Am descoperit că sunt mult mai puternic decât credeam și că pot gestiona o presiune pe care altădată aș fi considerat-o strivitoare. Nu e un secret că m-am luptat și continuu să mă lupt cu anxietatea; uneori este cumplit de greu să-ți recunoști propria valoare ca artist sau să primești complimente fără să eziți. Însă acum învăț, pas cu pas, să-mi celebrez realizările și să-mi asum ecuația talentului meu. Pentru mine, arta și machiajul au fost colacul de salvare: un act rebel de exprimare care m-a ajutat să dărâm inhibiții și să spun vizual ceea ce uneori e prea complicat de tradus în cuvinte. Prin ele, am găsit curajul de a fi liber.”
Unde vor fi personajele peste zece ani
L-am întrebat, la final, unde își vede creaturile peste un deceniu. Răspunsul lui închide cercul: basmul a fost, de la început, un autoportret în mișcare.
„Sper din suflet că le-aș găsi fericite, mature și împăcate. Dincolo de elementul fictiv sau conceptual, aceste personaje poartă în ele fragmente din oameni reali cu care m-am lovit de-a lungul vieții; sunt oglindiri ale unor tipologii autentice și, implicit, ale unor etape din propria mea evoluție. Mi-aș dori ca peste un deceniu să le găsesc în punctul în care au înțeles că, poate, scopul vieții nu este o destinație fixă pe care o atingi și gata, ci însăși capacitatea de a învăța să trăiești autentic. Îmi doresc ca dinamismul sau agitația care le definește acum să se transforme într-o liniște asumată. Să fie libere, mature și, în sfârșit, așezate în propria lor poveste.”
Până atunci, Homarul Orator își pregătește intrarea la shooting. Iar școala românească de modă are, în sfârșit, un absolvent care știe să râdă cu metodă.
