Fashion > Made in Romania

Dualitae FW 26/27: colecția care confirmă maturizarea unui brand construit pe rigoare

Dualitae a semnat la MBBFW FW 26/27 o colecție coerentă, în care croitoria precisă, feminitatea controlată și producția locală au funcționat ca argumente reale, nu ca simple declarații de brand.

10 minute timp de citire
Share on Facebook Share on WhatsApp


Prezența Dualitae în calendarul Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week FW 26/27 nu a fost doar un moment de vizibilitate, ci unul de poziționare. Pentru brand, aceasta a marcat debutul în cadrul MBBFW, într-un context în care platforma și-a consolidat rolul regional, reunind între 24 și 28 martie 2026 designeri din România și din Europa Centrală și de Est. În line-up-ul main stage, Dualitae a intrat într-o companie care cere claritate estetică și control de execuție, nu doar imagine.

“Conceptul din spate se numește Anthracite și este inspirat din arhitectura orașului, din culori de gri, coniac, bej, negru și reflectă femeia modernă, care îndeplinește multe fațete, are multe roluri. E mamă, e fashionistă, este businesswoman și toată colecția reflectă toate rolurile femeii, astfel încât să tranziționeze din zi până în seară cu aceeași ținută și să fie super cool.”

Alina Lazariu, designer și fondator Dualitae

Dincolo de paletă, ceea ce susține cu adevărat colecția este ideea femeii contemporane ca identitate compusă, mobilă, obligată să traverseze registre diferite în aceeași zi. În formularea designerului, femeia Dualitae este simultan mamă, businesswoman, fashionistă. O astfel de intenție poate cădea ușor în clișeu dacă nu este dublată de construcție. Aici, însă, colecția își validează discursul prin croitorie.

O feminitate asumată, fără abandonarea codurilor Dualitae

„Colecţia asta a depăşit ceea ce făcea ea de obicei, adică a mers în nişte zone pe care înainte nu le-a atins, a avut şi nişte rochii foarte feminine, ceea ce înainte, după cum aţi văzut la Alina, predomina aşa un fel de nonşalanţă şi inspiraţie din ţinute masculine.”

Ovidiu Mureșeanu, digital gentleman

Ce spune Ovidiu este just. Colecția aceasta nu abandonează codurile Dualitae, dar le împinge într-o zonă mai amplă. Până acum, brandul a funcționat convingător într-un registru cu ecouri masculine, piese precise și o anumită sobrietate a siluetei. Însă odată cu prezentarea din cadrul MBBFW FW 26/27, brandul s-a dezvoltat, iar feminitatea a devenit mai vizibilă.

Aici este meritul real al colecției. Rochiile despre care vorbesc invitații nu apar ca o deviație de la identitatea brandului, ci ca o extensie logică a ei. Completează linia generală fără a o destabiliza. Dualitae nu renunță la rigoare ca să devină mai feminin, ci redefineste feminitatea în interiorul acelei rigori.

Contrastul ca metodă: între structură și vulnerabilitate

Dualitae construiește colecția FW 26/27 pe un sistem de opoziții controlate, în care tensiunea dintre rigoare și fragilitate devine instrument de lucru. Cele două registre se definesc reciproc, iar fiecare look funcționează ca un echilibru atent calibrat.

Pe de o parte, există un registru al construcției ferme: costume cu influență masculină, sacouri cu linie clară, pantaloni cu croi structurat amplu și trench-uri clasice. Aceste piese definesc o siluetă disciplinată, în care proporția este controlată, iar intervenția rămâne minimă. Nu este întâmplător faptul că paltonul lung, de exemplu, a rămas în memoria celor din sală. Este o piesă care se impune, pentru că rezolvă dintr-o singură apariție tensiunea dintre forță, utilitate și expresivitate. Paleta neutră susține această direcție și elimină orice distragere vizuală.

În paralel, colecția introduce un registru mai vulnerabil. Bustierele din dantelă, rochiile fluide sau cămășile purtate descheiat nu fragilizează silueta, ci îi adaugă tensiune. În loc să contrazică structura, o expun și o pun în mișcare.

Această relație este susținută de materialitate. Țesăturile rigide, precum pielea sau lâna plină, definesc zona de forță, în timp ce dantela sau tricotul fin introduc permeabilitate și fluiditate. Alternanța nu este întâmplătoare, ci precis dozată, astfel încât fiecare apariție să mențină echilibrul între cele două direcții.

Melisa Savu, designerul care merge pe firul societății


Când stylingul se oprește, începe construcția

„Îți pot spune că încă de la prima ieșire mi-a plăcut. Designerii acum încearcă, mai mult, să facă styling. Dar uneori nu se gândesc la croitorie. Și această colecție a fost și despre croitorie, ceea ce este foarte frumos.”

Nataliia Kinzerska, director de wholesale al brandului Kachorovska

Observația Nataliiei atinge exact miza colecției. Într-un moment în care multe branduri compensează lipsa de construcție prin styling agresiv, Dualitae a ales direcția mai dificilă: să lase hainele să susțină singure discursul.

Aici stylingul nu domină, ci organizează. Layering-ul devine un instrument funcțional, care permite coexistența registrelor feminin și masculin, fără să creeze rupturi, menținând logica fiecărei apariții. Accesoriile sunt reduse și controlate. Clutch-urile supradimensionate, ochelarii cu tentă utilitară și încălțămintea cu vârf ascuțit accentuează direcția colecției, fără să concureze cu hainele. Nu adaugă discurs, ci îl susțin.

Manufactură românească

Un alt aspect care merită reținut din declarația Alinei Lazariu este accentul pus pe colaborarea cu peste zece fabrici din România. În contextul unei colecții construite pe tailoring, această alegere depășește zona de discurs identitar și devine un instrument concret de lucru. Nu este doar o afirmație de apartenență, ci una legată direct de controlul execuției.

(Brandul pune accent pe) “tailoring la cel mai înalt nivel, tocmai de aceea am ales să lucrez cu peste 10 fabrici din România, deci este design românesc, antreprenoriat românesc și manufactură românească.”

Alina Lazariu, designer și fondator Dualitae

Când un brand își asumă producția locală într-o direcție atât de dependentă de precizie, miza devine clară: consistență, calitate și capacitatea de a interveni direct asupra detaliilor. În acest caz, manufactura locală nu funcționează ca element de comunicare, ci ca infrastructură reală a colecției.

Într-o piață locală în care conceptul de „brand românesc” este prezent la nivel declarativ, diferența apare în momentul în care acest lucru devine vizibil în execuție. Dualitae a adus pe podium o colecție în care acest aspect a fost perceput și validat de oamenii din industrie. Aici începe să se contureze o poziționare solidă pe care publicul a integrat-o cu ușurință:

“Toate aceste mici detalii… poate nu le vezi imediat, dar crede-mă, eu am văzut fiecare mic detaliu, gulerele, cu aceste manșete. (…) Au fost două piese cu flori nude foarte, foarte mici și cu mici cristale, foarte, foarte delicate.”

Nataliia Kinzerska, director de wholesale al brandului Kachorovska

Comentariul ei despre gulere, manșete și despre acele detalii care nu se văd imediat, dar care schimbă complet lectura unei piese, este poate cea mai relevantă validare externă pe care o putea primi această prezentare.

Damian Hanganu, designerul care a coborât bârfa pe fundul mării


Prima apariție la MBBFW

Faptul că aceasta a fost prima prezentare a brandului în cadrul MBBFW contează mai mult decât pare. O primă apariție pe o platformă de asemenea calibru este, de fapt, un test de maturitate. Nu doar pentru colecție, ci pentru capacitatea brandului de a formula un mesaj limpede despre sine. Comunicarea oficială MBBFW în calendarul evenimentului a asociat brandul Dualitae cu refined tailoring și Romanian craftsmanship. Formula, după cum s-a văzut anterior, s-a suprapus perfect peste percepția din sală. 

Aici este punctul în care Dualitae pare să fi făcut pasul înainte. Nu a mizat pe o idee fragilă salvată de styling și nici pe o retorică supradimensionată față de ce se vede pe podium. A prezentat o colecție coerentă și bine temperată.

Are un brand nevoie de o piesă cu adevărat iconică, de acel obiect sau acea siluetă care să condenseze instantaneu tot discursul? Da. Are nevoie și de o semnătură vizuală imposibil de confundat la primul cadru? Tot da. Iar Alina a prevăzut toate aceste aspecte.



Asta se vede mai ales în zona cămășilor, care par să rămână una dintre semnăturile cele mai solide ale brandului. Nu e deloc simplu să faci o cămașă clasică să pară nouă fără să o împingi în artificiu. Când reușești, înseamnă că ai proporție, disciplină și mână bună.

În final…

…colecția Dualitae FW 26/27 prezentată ieri la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week a arătat un brand matur și convingător. Nu pentru că a încercat, ci pentru că a controlat. Conceptul „Anthracite” a oferit un cadru coerent pentru lectura cromatică a colecției, dar adevărata ei forță a stat în croitorie, în raportul dintre masculin și feminin și în felul în care funcționalitatea urbană a fost transformată în discurs de brand.

Pentru Dualitae, aceasta nu a fost doar o prezentare reușită. A fost momentul în care brandul a început să vorbească mai clar despre cine este.



REVISTELE NOASTRE
Mergi la început Back to top