Adrian Anghel pornește de la decizii pe care privitorul nu ajunge să le vadă. Ochiul prinde doar rezultatul lor, deși tocmai ele îl influențează. Ele stau în structura interioară care susține un volum și în broderia montată manual, mărgea după mărgea.
Și-a încheiat masterul la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca cu o colecție numită Ceremonials. A prezentat-o pe 3 iulie, pe esplanada din fața clădirii Auditorium Maximum, la gala care a marcat un secol de învățământ artistic în oraș.
Colecția pornește de la istoria haute couture-ului. Alegerea temei ne spune totul despre poziționarea lui. Couture-ul funcționează pentru el ca etalon, o măsură a lucrului dus până la capăt. De aici încolo, povestea e a unui designer care a decis că moda serioasă se poate deprinde și în afara marilor capitale.
Mâinile bunicii și decizia luată în doi
Pasiunea a venit pe o cale casnică. Bunica lui l-a învățat primele tehnici de croitorie și cusături manuale, într-o perioadă în care desenul, culoarea și modelajul erau deja jocurile lui.
Ordinea contează. La el, gestul tehnic a precedat fascinația pentru imagine, ceea ce astăzi este mai degrabă o excepție. Decizia de a face din asta o carieră a venit mai târziu, la Liceul de Arte Marin Sorescu din Craiova. A luat-o împreună cu fratele său. De la început, cei doi au mers pe același drum, iar acest lucru va conta în tot ce urmează.
Cinci ani care l-au rescris
Facultatea l-a schimbat mai mult decât orice altceva. Despre cei cinci ani petrecuți la Cluj spune direct:
„Nu pot să spun că mă mai regăsesc în persoana care eram înainte de a studia aici.”
Aprofundând moda, a înțeles deopotrivă că îi place și că drumul e greu, plin de provocări și sacrificii, fără garanția succesului la capăt. Asumarea de risc atât de lucidă e rară la un absolvent. Mulți ies din școală convinși că talentul e suficient. El știe că nu este.
Ceremonials și taxonomia lucrului ascuns
Anghel vrea să readucă atenția asupra a ceea ce înseamnă haute couture, cea mai pretențioasă formă de croitorie, cu o istorie lungă în spate. O așază împotriva logicii mass-market, unde calitatea trece în plan secund.
Materialele fac argumentul vizibil. Taftaua a fost folosită pentru rigiditate, acolo unde silueta cerea o structură. Dantela, voalul, tulle-ul și organza au adus transparența și senzația de imaterial.
„Acestea pot să îi confere un aer nobil sau, din contră, să o transforme în ceva extrem de provincial.”
Cea mai mare parte a muncii rămâne însă nevăzută. Broderia cu mărgele a fost montată manual, iar structura care ține volumele nu se distinge cu ochiul liber. Piesele care par simple cer cel mai mult timp. Efortul are și o cifră pe care designerul o dă singur, cinci luni de lucru zilnic, câte paisprezece sau cincisprezece ore.
„Simt că mi-am pus viața pe pauză în această perioadă și m-am dedicat complet acestei colecții.”
Mărturia e un loc comun al școlilor de modă. Proba mai grea vine după diplomă.
Istoria ca metodă și ispită
Documentarea colecției e vastă. Referințele merg de la perioada bizantină până în prima jumătate a secolului XX, cu Christian Dior și Cristóbal Balenciaga drept repere ale croitoriei arhitecturale.
Anghel își apără metoda ferm:
„Dacă nu cunoști foarte bine trecutul, nu poți avea o viziune corectă asupra viitorului.”
Convingerea e sănătoasă și explică disciplina lucrării. Ea vine însă cu un risc pe care orice tânăr designer îl cunoaște. Când documentarea e impecabilă, tentația e să reproduci în loc să interpretezi.
Lucrările de disertație ale promoției 2026 au fost coordonate de Anca Pia Rusan și Lucian Broscățean, într-un program care insistă pe savoir-faire și couture-à-porter.
În cazul lui, preocuparea pentru costumul istoric nu e nouă. Colecția de licență din 2024 era în totalitate albă, de inspirație victoriană. Continuitatea arată o obsesie reală, urmărită de la un proiect la altul.
Un public educat pe ce nu se vede la podium
În paralel cu atelierul, Anghel a construit o prezență online în care explică ce se întâmplă înainte de podium. Publicul vede de obicei produsul final și glamourul evenimentelor, apoi conchide că moda e un domeniu superficial. El arată sutele de ore, studiul și aptitudinile tehnice care se învață greu.
Din acest efort de pedagogie iese și fraza care spune cel mai mult despre generația lui:
„Nu trebuie neapărat să se afle la Paris pentru a învăța modă.”
E o revendicare de teritoriu. Autoritatea în modă nu mai depinde exclusiv de marile capitale, iar un absolvent din Cluj o poate spune fără complexe.
Munca în doi
Cariera lui e, prin propria recunoaștere, o muncă în doi. Lucrează cu fratele său geamăn, Mihai-Cristian Anghel, absolvent al aceleiași secții. Partea de concept o gândesc separat, dar tiparele, mulajele și croitoria le fac împreună.
„Toate ținutele pe care le creăm sunt rezultatul unei munci la dublu.”
spune Adrian
Recunoaște și că nu ar fi avut curajul să pornească singur, fiindcă știe cât e de greu.
Designerul afirmă că din același tandem a ieșit o rochie purtată de Delia într-un videoclip, parte din proiectul de licență al fratelui său.
Împreună pregătesc acum un brand comun, Anghel Studio, așezat între couture și wearable art. Aici se va vedea dacă etalonul rezistă. O colecție de disertație poate trăi din exigență și din referință istorică. Un brand cere ca aceeași exigență să devină o piesă pe care cineva o poartă și o plătește. Deocamdată, Adrian Anghel a livrat partea grea și mai puțin spectaculoasă a răspunsului. Restul se măsoară în ani, nu în ore de atelier.
