Pe 11 august am ajuns la evenimentul „Zestrea”, seara construită de Liza Panait alături de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și Asociația Humaniterra. Am pășit în lumea creativă a designerului la invitația colegei mele Oana Georgescu și am plecat gândind altfel.
Modă și sustenabilitate rostite în aceeași frază sună de obicei a slogan. Am ieșit convinsă că, la Liza Panait, cele două cuvinte se cunosc de dinainte să fie la modă.
Seara a adunat muzica live a lui Ducu Bertzi, proiecții video și o colecție de aproape șaptezeci de piese. Totul a pornit de la o întrebare despre ce lăsăm mai departe celor care vin după noi. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a dat temei o scenă și o audiență. TVR a dus seara către casele oamenilor.
Sustenabilitatea ei are o biografie
Liza Panait lucrează de peste trei decenii. A înființat Casa Vili în 1991 și a rămas fidelă unei singure idei despre haină. Întrebată ce a ținut-o constantă atâta timp, răspunde scurt.
„Pasiunea și dorința de a face ceea ce îmi place.”
S-a născut în Borzești, județul Botoșani, lângă o bunică ce țesea la război. De acolo vine gestul pe care astăzi îl numim reciclare. Bunica strângea într-un sac resturile de fire și de materiale și le dădea mereu o a doua viață.
„Ea o făcea fără să fie educată cu așa ceva, noi vrem să educăm.”
spune designerul
Tot din copilărie vine și o convingere pe care o repetă: „fericirea nu înseamnă să ai mult”.
Pentru Liza Panait, grija pentru materie nu vine dintr-un calendar de industrie. A crescut odată cu ea, iar asta schimbă felul în care privești colecția.
„Proiectul Zestrea își propune crearea unei punți între sustenabilitate și tradiție, meșteșug, natură, valori ce trebuie păstrate în lada cu zestre și date mai departe.”
Materia care refuză ornamentul
Colecția e realizată, în bună parte, din ce ar fi ajuns la coș.
„Colecția cuprinde piese tricotate și croșetate manual din materiale reciclate, resturi de fire, fâșii de țesături, resturi de tricotaje industriale.”
enumeră designerul
Peste ele vin catifea, piele ecologică, vâscoză și materiale prețioase. Rezultatul are greutatea unui obiect gândit îndelung.
În România, tradiția ajunge des la statutul de decor. Motive populare tipărite pe tricou, cusături folosite ca efect vizual. La Liza Panait, meșteșugul rămâne procedeu de lucru. Se vede în fiecare piesă trecută prin mână.
„În atelier, resturile de materiale nu sunt considerate deșeuri, ci o resursă activă. (…) O întoarcere la valori simple, respect față de natură și consum responsabil”.
Designerul numește gestul „reconectare cu meșteșugul ca formă de rezistență culturală și ecologică”. Formularea sună greoi, însă piesele o susțin. Fiecare trece printr-un proces pe care ea îl descrie drept „migălos, atent, conștient”. Așa capătă sens și cealaltă afirmație a ei: „frumusețea nu vine din exces, ci din echilibru”.
O relație cu timpul
Liza Panait lucrează la granița dintre croitoria clasică și moda de scenă. Soțul ei, Viorel Panait, transformă temele în spectacole culturale. Fiecare prezentare devine astfel o poveste cu mesaj.
„Fiecare spectacol este o poveste și un mesaj din gând, o poveste care corespunde realității actuale.”
spune ea
Refuzul facilului e o constantă a casei.
„Întotdeauna am privit moda ca pe o investiție în identitate, mi-a plăcut să merg la granița dintre clasic și modern, să gestionez totul foarte bine, pentru a nu părea ceva improvizat, fără gust și stil.”
explică designerul
Din acest refuz se naște o idee rar rostită atât de limpede despre haine.
„Frumosul, când este construit cu adevărat, are o altă relație cu timpul. Timpul nu lucrează împotriva lui, ci în avantajul lui.”
Poziția merge împotriva ritmului actual. Industria cere haine noi la câteva săptămâni. Liza Panait propune puține piese, durabile, purtabile ani la rând. Are cliente care mai poartă lucruri cumpărate de la ea acum două decenii.
Am plecat de la „Zestrea” cu o întrebare pe care mi-o pusesem rar în fața unei colecții. Ce păstrez și ce dau mai departe.
„Aș vrea ca moda să nu mai fie privită ca un dușman al planetei.”
spune Liza Panait
După seara aceea, pledoaria ei nu mai pare o vorbă frumoasă. Dacă zestrea e ceea ce alegem să nu aruncăm, mi-a arătat cât de frumoasă poate fi lista.
Fotografii realizate de Cătălin Dumitrescu
