Designerii romani cuceresc lumea

shutterstock_64059202Desi atunci cand s-au apucat sa creeze haine nu multe erau persoanele care le dadeau  sanse de reusita, avem aici 4 tinere care au demonstrat cu varf si indesat ca au fler. Ceea ce trebuia sa repezinte doar niste linii modeste de creatii s-a transformat in succes la nivel global, multe vedete internationale alegand sa le poarte creatiile. Doamnele care stiu sa-si poarte originalitatea sunt invitate sa-si aleaga din multitudinea de rochii, fuste, pantaloni, creatii de designeri talentati, care si-au castigat faima peste hotare.

Pasionate de lumea designului vestimentar, Ingrid Vlasov, Loredana Sarbu, Andreea Tincu si Corina Vladescu nu sunt interesate de faima, ci mai degraba cauta sa-si exprime autenticitatea si sa transmita lumii propria viziune asupra modei prin universul surprins in lucrarile lor.

  • Ingrid Vlasov s-a nascut pe 13 aprilie 1972 la Iasi si este singurul designer roman inclus in calendarul oficial al evenimentului Paris Fashion Week, unde a prezentat alaturi de Chanel si Valentino. Femeia care poarta creatii Ingrid Vlasov este feminina si sofisticata, indiferent de mediul social din care provine, si nu este ostentativa. Designerul roman a fost prezent pentru a patra oara consecutiv la cea mai importanta saptamana a modei din lume – Paris Fashion Week. Colectia toamna-iarna 2011/ 2012 a fost prezentata pe 8 martie 2011, intr-una dintre cele mai bune zile, rezervata si caselor de moda Chanel, Valentino si Alexander McQueen.

 

  • Loredana Sarbu s-a nascut in Timisoara, iar pasiunea pentru designul vestimentar a inceput de la o varsta frageda. Fascinata de texturi si culori, Loredana a inceput prin crearea hainelor pentru papusi, realizate din hainele mamei sale. Desi dragostea ei pentru moda a ramas puternica, posibilitatea de a crea in Romania a fost limitata. Loredana a optat pentru cursurile de psihologie la universitate, pastrandu-si, in acelasi timp, visul ei din copilarie, acela de a urma o cariera in moda. Acest lucru s-a realizat atunci cand s-a mutat in Statele Unite pentru a urma cursurile Academiei Internationale de Design&Tehnologie din Chicago. Si-a continuat mai tarziu studiile la Institutul de Design si Merchandising din Los Angeles. Creatiile sale elegante au atras imediat atentia, iar curand, numeroase dive de la Hollywood au inceput sa ii calce pragul. In 2008 si-a deschis un boutique in Beverly Hills, dupa care a urmat deschiderea magazinului din Milwaukee. Loredana Sarbu isi vinde creatiile la comerciantii din intreaga America de Nord, inclusiv la Bergdorf Goodman, Saks Fifth Avenue, Nicholson Hugo si Hirshleifer, creatiile sale fiind distribuite  inclusiv in Europa, Orientul Mijlociu si Asia.

 

  • Andreea Tincu este absolventa a Colegiului National de Arte din Iasi “Octav Bancila”, sectiunea design vestimentar, si a continuat sa studieze la Universitatea „George Enescu” din Iasi, fiind specializata in pictura murala ambientala. De la varsta de 12 ani, Andreea desena si picta tablouri: peisaje, portrete.  A avut prima prezentare personala la varsta de 16 ani, in cadrul unei Olimpiade Nationale de Arte Plastice, iar unul dintre manechinele ei era chiar Iulia Vantur. Au urmat ani in care a studiat foarte mult, a lucrat in diverse ateliere, pentru case de moda mai mult sau mai putin importante, dar esential este faptul ca nu s-a oprit niciodata din munca sa. Andreea a avut primul contact cu lumea modei colaborand cu Ravioli pentru o perioada scurta, apoi cu brandul Tiffany, unde a facut primii pasi in proiectarea piesei de imbracaminte, de la schita la produs final. Apoi au urmat colectiile prezentate pe podium, care au fost introduse in Fashion Week Egon von Furstenberg-Palermo, Sarajevo Fashion Week, Zagreb Fashion Week, Kiev Fashion Week, MQ Vienna Fashion Week, Pret-a-Porter Salon in Paris. In acelasi timp, ea a conceput colectii casual, in primul rand pentru Irina Schrotter, apoi pentru brandul Sense, cu care colaboreaza si in prezent. In momentul de fata lucreaza pentru doua segmente de piata distincte. Pe de o parte, creatiile de podium Andreea Tincu&Sense care sunt destinate celor care iubesc moda si isi doresc altceva decat un produs de serie, iar  pe de alta parte, colectiile pentru Sense, comercializate in magazinele proprii (Bucuresti, Iasi, Alba Iulia, Arad, Braila, Deva, Galati, Pitesti, Bacau, Piatra Neamt, Roman, Bacau, Suceava, Tg. Mures), care se adreseaza unei categorii mai variate de cumparatoare. Colectiile Andreea Tincu&Sense se gasesc in The Place Bucuresti, Cocor Bucuresti, Showroom Iasi (Calea Chisinaului nr. 23) sau online la adresele www.andreeatincu.com, www.fashionsense.ro.

 

 

  • Corina Vladescu este un designer de referinta pe piata de moda autohtona. Brandul pe care l-a creat se adreseaza exclusiv celor care iubesc sa fie in pas cu ultimele tendinte si isi doresc sa fie o pata de culoare in moda strazii. Corina s-a nascut in anul 1983 in Bucuresti si a absolvit cursurile Universitatii Nationale de Arte Plastice si Design – Bucuresti, Facultatea de Design Vestimentar. Confirmarea talentului ei nu s-a oprit odata cu absolvirea Facultatii de Design Vestimentar ca sef de promotie. In anul 2008, incurajata de succesul avut in colegiu, Corina se muta din Romania, iar de atunci, marca si designul ei au avut o evolutie destul de interesanta. Ea a fost invitata la targurile de moda din Londra – salonul “Who’s Next” – si Paris – salonul “Rendez-Vous Paris Femmes” – ca expozant si a fost “wardrobe assistant” cu ocazia concertului Madonna in Romania. A conceput costume si produse de scena pentru turneul mondial din 2009 al cantaretei Roisin Murphy si chiar pentru scena Operei Nationale din Bucuresti. Colectia NOIR by Corina Vladescu a fost prezentata pentru prima data la Paris la Who’s Next Salon de Pret-a-Porter, iar apoi la Athens Fashion Week 2011. NOIR by Corina Vladescu este un brand 100% romanesc, care se vinde deja in Europa si SUA. Nici colectia “L’ile Nue” primavara-vara 2011 nu este trecuta cu vederea. Colectia se bucura de apreciere internationala. Prin urmare, doua dintre creatiile fashion-designerului au ajuns in paginile prestigioasei reviste We Ar.

Text: Andreea Popescu