Eli Laslean, povestea succesului ELLIS

principalaDe curand s-au implinit 20 de ani de cand renumitul brand ELLIS a reusit sa cucereasca rand pe rand inimile a numeroase femei, atat din tara, cat si din strainatate. Eli Laslean este ambasadoarea Aradului in lumea modei si creatoarea unui brand de succes – Ellis by Eli Laslean.

Ambitia si perseverenta de care a dat mereu dovada au adus-o pe linia intai a celor mai apreciati designeri vestimentari de pe la noi. Astfel, Eli Laslean a ajuns prima creatoare de moda care a colaborat cu Lars Wallin, designerul personal al Casei regale suedeze. Cum a decurs colaborarea dintre cei doi dar si care sunt tendintele in noul sezon aflati direct de la cea care da tonul in lumea modei:  Eli Laslean.


Tonica: Colaborarea cu Lars Wallin, designerul personal al Casei regale suedeze, prevede realizarea unei serii limitate de creatii haute couture ale brandului Wallin, creatii destinate pietei exclusiviste suedeze. Vor fi aceste creatii prezente si pe piata din Romania sau, de ce nu, exista posibilitatea unei colaborari exclusive pentru piata din Romania?

Eli Laslean: Desigur, avem in vedere si aceasta posibilitate, deocamdata seria limitata va fi destinata doar pietei suedeze in acest an, urmeaza sa discutam extinderea acestei colaborari si pentru Romania.

 

Tonica: Cum va simtiti stiind ca este pentru prima oara cand Lars Wallin, renumit pentru rochiile sale haute couture unicat, confera creatiilor sale statut de serie mica, in colaborare cu dumneavoastra?

Eli Laslean: Venirea lui Lars Wallin in Romania si vizita cu care  a onorat Casa ELLIS este mai mult decat mi-as fi putut imagina vreodata… e un vis frumos, intrucat mereu mi-am imaginat ca, intr-o buna zi, hainele pe care le fac vor imbraca printese. Felul natural in care am relationat cu Lars este materializarea visului meu.

 

secundaraTonica: Care este cheia succesului dumneavoastra, dat fiind ca ati reusit, de-a lungul carierei de 20 de ani, sa impuneti intotdeauna eleganta si rafinament prin creatiile dumneavoastra?

Eli Laslean: Eu IUBESC ceea ce fac!… inainte sa stiu sa fac haine frumoase, eu le iubeam! Mi-am dorit mult sa aduc frumusete acolo unde sunt, sa fac femeia fericita, constienta de valoarea sa. Am pus mult suflet in fiecare creatie care a iesit din atelierul meu si m-am bucurat impreuna cu clientele mele de frumusetea nascuta pentru fiecare in parte. Au fost si greutati, uneori e destul de dificil sa realizezi o rochie perfecta, dar eforturile sunt rasplatite de bucuria reusitei… Daca ma intrebati de cheia succesului, as putea raspunde: sa-ti placa ceea ce faci, sa te pricepi, sa ai talent la asta, dar mai ales sa nu abdici in fata greutatilor si sa ai incredere in tine!

 

Tonica: Carui tip de femeie se adreseaza Eli Laslean prin creatiile sale?

Eli Laslean: Femeia pe care o imbrac cu succes de peste 20 de ani e femeia inteligenta, femeia de cariera, femeia FEMEIE!… capitalul cu care ma mandresc dupa atatia ani de munca pe taramul modei este capitalul uman al clietelor mele deosebite. Ma pot mandri cu cele mai speciale femei, toate au ceva deosebit, e o reala placere sa lucrezi pentru ele. Sunt femei puternice care, pe langa o familie frumoasa, si-au construit o cariera de succes, care stiu ca haina pe care o poarta trebuie sa fie aliatul lor cel mai fidel, sa le ajute sa aiba succes in tot ceea ce fac.

 

Tonica: Detineti si un magazin “ELLIS by Eli Laslean” in Arad. Ce a determinat aceasta investitie intr-un magazin de lux in Arad?

Eli Laslean: Aradul este orasul meu de suflet, aici am facut liceul, aici locuiesc si am familia si prietenii dragi… Pe parcursul celor 20 de ani am investit in multe magazine… visam odata o retea de magazine si au fost 5 la un moment dat (dintre care 3 deschise intr-un interval de 10 zile !!!)… Am renuntat apoi la aceasta idee, m-am adaptat la conjunctura actuala si acum, la Arad, functionam foarte bine in aceasta formula. In partea de vest a tarii, Aradul este vizitat de multi turisti, distanta pana la Timisoara e relativ mica (50 km), asa ca aradenii se mandresc cu frumosul magazin ELLIS by Eli Laslean din fata teatrului… 

 

Tonica: De-a lungul timpului, ati realizat creatii pentru cele mai frumoase femei din Romania si numarul celebritatilor care va poarta creatiile la diferite evenimente mondene este in continua crestere. Care este evenimentul de care sunteti cel mai mandra, unde au fost purtate creatii marca ELLIS?

Eli Laslean:  E adevarat, toate femeile speciale care imi poarta creatiile ma onoreaza, e o mare bucurie sa vezi cum poti contribui la succesul unei personae realizand o rochie inspirata… Asta am simtit si anul trecut, la Cluj, la Gala 10 pentru Romania, cand am realizat rochia ciclamen pe care a purtat-o Melania Medeleanu, ocazie cu care Florin Piersic nu mai contenea cu complimentele la adresa Melaniei… a fost un moment in care am simtit o mare bucurie. A mai fost un concert la Sala Radio cand am realizat un costum deosebit pentru Angela Similea, nunta lui Eugen Mihaescu de la Kripton, cand am realizat rochia de mireasa pentru Melania, frumoasa lui sotie, nunta lui George Ogararu, cand am creat o frumoasa rochie de mireasa pentru Andreea, superba lui sotie, nunta lui Helmut Dukadam, la care am realizat rochia de mireasa pentru frumoasa lui sotie, nunta lui Mihai Covaliu cand am imbracat-o cu mult drag pe Irina, nunta lui Catrinel Sandu etc…

 

Tonica:  Spuneti-ne, va rog, cateva detalii despre creatiile vestimentare. Care este conceptul de baza si ce articole regasim in ea?

Eli Laslean: In general, ELLIS poate fi catalogat ca un stil clasic… iubesc stilul clasic, e ceea ce aproape fiecare are sa poarte o data in viata macar… clasicul dureaza, nu are moarte, e la fel ca opera sau muzica simfonica… Bineinteles ca e nevoie de educatie ca sa porti clasic, dar e vorba si de o anume simplitate studiata care se poate traduce cu transparenta in atitudine, cu franchetea… intotdeauna incerc sa aduc ceva nou in acuratetea stilului clasic pe care il interpretez intr-o nota personala, desigur. In magazinul Ellis veti gasi tinute de ocazie, rochii de seara, de ceremonie, tinute cocktail, rochii de mireasa, unicate sau serii foarte scurte. Avem un raion separat unde oferim clientelor si tinute office realizate in serii scurte. 

 

Tonica: Aveti propria casa de moda ce va poarta si numele. In cat timp se construieste un brand? Ati avut parte de sprijin pentru a construi brandul care va poarta numele?

Eli Laslean:  Inainte de a avea o casa de moda careia i-am dat numele meu, am avut un vis… apoi m-am apucat sa transpun visul in realitate (asezandu-ma in fata unei masini de cusut casnice pe care o aveam in bucatarie… ), mi-am realizat designul propriilor colectii, mi-am facut promovarea in fata posibililor clienti, am angajat personal sa produca hainele pe care le creasem, am deschis magazine proprii sau am stabilit parteneriate cu alte magazine prin care am vandut ceea ce produsesem, am dobandit peste 2.000 de clienti fideli, am realizat nenumarate colectii si am imbracat multe femei frumoase… acesta poate fi pe scurt filmul drumului meu de peste 20 de ani in moda… Daca am avut un sprijin?… Da, am avut un extraordinar sprijin si suport moral din partea celui care a fost sotul meu (si pe care un destin crud mi l-a luat in 1998) si da, am avut sprijinul clientelor mele care au cumparat hainele pe care eu le produceam cu multa dragoste pentru ele…

 

mijlocTonica: Promovati un stil puternic, plin de romantism si feminitate. Ce va inspira in realizarea acestor piese vestimentare?

Eli Laslean: In fiecare sezon sunt foarte atenta la tendintele lansate de marii creatori… ma influenteaza Armani, Gucci, Dior, Dolce Gabbana, Givenchy… Cand concep o tinuta, ma gandesc la ceea ce as purta eu… Eu sunt sursa de inspiratie, trairile mele, optiunea mea despre frumos (tradusa de o economista care traieste in Romania si care filtreaza tendintele internationale prin propria minte, adaptandu-le)… Stilul ELLIS este un stil care cucereste in zona femeilor de clasa, e interesant sa constat ca pot realiza configuratia spirituala a celor care vin spre tinutele realizate de mine – sunt femei absolut deosebite, cu suflet frumos, adevarate perle umane.

 

Tonica: Din punctul dumneavoastra de vedere, care sunt tendintele in moda pentru toamna/iarna 2012?

Eli Laslean:  Moda acestei toamne e o moda care mie personal imi place foarte mult, e o interpretare moderna a stilului clasic pe care eu l-am promovat de-a lungul intregii mele cariere. Se poarta mult negru, dantela, catifea, voal, tul, alternante de transparent-opac, toate asociate astfel incat sa rezulte o tinuta romantica cu iz de new look la Dior sau de fetita rasfatata la Valentino. Imi place colectia Mariellei Burani cu mantouri stranse pe talie, cu o linie masculina, realizate dintr-o stofa uni sau cu dungi, cu accente de catifea si neaparat un cordon ingust din piele pe talie. Va invit sa vizionati si colectia lui Jean Paul Gaultier absolut senzationala, cu taioare foarte cambrate pe talie, cu pantaloni tigarette si gulere cu revere bine conturate. Cromatic, pe langa negru, sunt in trend bronz, auriu, metal, argintiu si mai rar albastru, gri, grena.

 

Tonica: Sunteti de parere ca haina il face pe om? Ce spune modul in care se imbraca o persoana despre persoana respectiva?

Eli Laslean: Nu haina il face pe om, dar haina ofera multe informatii despre om, deci haina spune cine esti de cele mai multe ori. Pentru cunoscatori, sunt foarte multe informatii pe care felul in care te imbraci le poate oferi celor care te privesc. Poti fi o persoana curajoasa sau timida, o persoana perfectionista sau neglijenta, o persoana modesta sau cu tupeu etc. Sunt multe de spus despre acest subiect…

 

Tonica: Ce are trebui sa imbrace femeile care sunt departe de a se incadra in masurile standard in diferite situatii: la job, la o serata, la o petrecere, la sala de sport?

Eli Laslean:  Indiferent de tendintele promovate de revistele de moda, trebuie sa tinem seama in primul rand de silueta pe care o avem si de ceea ce ne avantajeaza. Normal ca, atunci cand suntem la job, trebuie sa avem un dress code adecvat muncii depuse. Daca silueta este supraponderala, o culoare inchisa este de preferat atat la birou, cat si la o petrecere, chiar si la sala de sport. Hainele pot fi stranse pe talie cu conditia ca silueta sa fie bine proportionata. In caz contrar, ar fi indicat o bluza lejera care sa nu puna in evidenta disproportia corpului.

 

Tonica: In ce le sfatuieste creatoarea Eli Laslean pe cititoarele Tonica sa investeasca toamna aceasta?

Eli Laslean: Aceasta toamna imi place foarte mult pentru ca revine moda pe care o promovam in anii ’90 … Un mantou cu linia pe care o preferam, cu sau fara buzunare, cu sau fara cordon, o esarfa gen fular asortata, un compleu cu pantalon culoare inchisa – poate fi negru, o fusta care acopera genunchiul, o bluza cu guler legat, o rochie cu decolteu barcuta intr-o culoare care sa ne vina bine… poate fi grena (e una dintre culorile anului ).

 

Tonica: Un gand de toamna pentru cititoarele noastre.

Eli Laslean: Sa ne umplem sufletul cu toata frumusetea pe care ochii nostri o pot oglindi… Femeia e cea care da culoare vietii si misiunea ei pe acest pamant este sa fie bucurie, bunatate, speranta, frumusete, iubire!  

 

{besps}/octombrei2012/Eli|width=450|height=675{/besps}

 

Text: Andreea Popescu

Foto: Sile Siladi