Patimile lui James Aspey, activist pentru drepturile animalelor: „Medicii mi-au spus ca mai am 6 saptamani de trait”

Povestile de viata extraordinare, schimbarile ce vin in urma unor eforturi deosebite impresioneaza si motiveaza. Este si situatia australianului James Aspey, un tanar activist pentru drepturile animalelor care a reusit sa invinga o boala incurabila si dependenta de droguri prin vointa si ambitie.

Dupa ce si-a schimbat viata complet nu a ramas indiferent la nedreptatile din jur si, pentru a trage un semnal de alarma, nu a vorbit un an de zile, perioada in care a mers cu bicicleta peste 5000 de kilometri, si si-a tatuat o mare parte a corpului in doar 25 de ore! In acest context, James, unul dintre cei mai cunoscuti activisti din lume in domeniul drepturilor animalelor si un vegan convins, a fost prezent recent la Bucuresti, in cadrul unui eveniment organizat de Do Good Academy. Am stat de vorba cu James Aspey, care ne-a impartasit din experientele lui incredibile.



TONICA: Ai o poveste de viata extraordinara. Te rog, spune-ne despre momentele in care te-ai luptat cu cancerul si cu dependenta de droguri…

Cand am avut 17 ani am fost diagnosticat cu leucemie si limfom, medicii mi-au spus ca mai am 6 saptamani de trait! Am facut sesiuni intense de chiomioterapie, pe o perioada de 3 ani, si in tot acest timp, din cauza acestor necazuri am devenit dependent de droguri.

Toata aceasta situatie m-a facut sa incep sa mananc din motive emotionale, pentru ca nu aveam altceva cu ce sa imi ocup timpul, nu aveam voie sa merg nicaieri, sa imi parasesc casa sau spitalul, in perioadele cand eram internat, asa ca ceea ce imi facea placere sa fac era sa mananc. M-am ingrasat enorm de mult!

TONICA: Cum ai reusit sa slabesti?

Dupa o perioada in care parca imi mai revenisem putin am intalnit un instructor personal, un om deosebit, care mi-a schimbat viata. M-a ajuta sa dau jos excesul, am slabit foarte repede 25 de kilograme. Acest lucru m-a inspirat sa vreau sa ajut la randul meu alti oameni, asa ca am devenit instructor personal. Pentru urmatorii 8 ani de zile am ajutat o gramada de oameni cu probleme sa dea jos kilograme si sa devina mai puternici.

Detoxifierea cu legume si zarzavaturi

TONICA: Deci te pusesei complet pe picioare?

Nu, inca nu imi revenisem complet. Am continuat sa iau droguri o perioada scurta si incepusem sa mananc foarte multa carne. Eram intr-un moment greu al vietii mele cand, lucrand pe un vas de croaziera, ca instructor personal, am intalnit un om extraordinar, care mi-a explicat ca mancatul de carne imi aduce o karma negativa. Aceasta afirmatie m-a facut sa cercetez cu atentie sa vad daca exista efecte pozitive daca as renunta la carne. Ca un prim pas, am incercat sa renunt la carne pentru o saptamana.

TONICA: Cum a fost?

Rezultatul a fost ca m-am simtit extraordinar mi-am dat seama cat de sanatos este sa nu mananci niciun fel de carne de animal, in conditiile in care toata aceasta carne este rezultatul unui intreg proces de cruzime indreptat impotriva animalelor.

In acel moment m-am gandit: daca nu e nevoie sa ucidem animale pentru a fi sanatosi si in forma, atunci de ce o facem? Si pentru ca nu am gasit un raspuns convingator la aceasta intrebare, am decis ca nu vreau sa contribui la asa ceva! Ma consider un om bun, care respecta viata. Chiar daca nu am fost niciodata un mare iubitor de animale eu cred ca nu e in regula sa le facem rau. Atunci am invatat ce inseamna vegan.

TONICA: Si ce inseamna?

Adica sa nu mananci, sa nu porti si sa nu folosesti lucruri de origine animala pentru alimentatie, pentru distractie sau pentru testari medicale. Trebuie sa lasam animalele in pace, atat cat de mult se poate, astfel incat sa traiasca in liniste, pace si respect, exact cum si noi oamenii vrem sa traim. Asa am devenit vegan!

10 motive ca sa devii vegetarian

TONICA: Povesteste-mi despre acel juramant de tacere, care a fost scopul si care a fost rezultatul?

Scopul a fost sa trag un semnal de alarma pentru animalele de pe aceasta planeta, pentru ca atat de multi oameni spun ca sunt iubitori de animale, dar in acelasi timp platesc pentru ca ele sa fie chinuite si in final mancate. Asa ca nu am vorbit un an intreg, pentru ca animalele nu au voce, nu se pot apara. Am inteles ca ele, chiar daca nu se pot exprima, plang in tacere si striga de durere. Dar pentru ca ni se pare ca sunt diferite de noi, nu ne pasa de suferinta lor. Momentul important a fost un interviu la o televiziune din Australia. Atunci am inceput sa vorbesc din nou, dupa 12 luni de tacere, si le-am explicat oamenilor despre ce inseamna stilul  de viata vegan. Acel material a fost urmarit de milioane de oameni de pe intreg globul pamantesc!

TONICA: Ce sfat ai pentru cititoarele Tonica, in legatura cu un mod corect si sanatos de a-si trai viata?

Daca mancati carne aveti sanse mari de a dezvolta boli de inima, diabet, obezitate osteoporoza. Atunci cand devii vegan iti scad sansele de a te imbolnavi de aceste boli. Cel mai probabil vei trai mai mult, vei avea nevoie de mai putine interventii chirurgicale etc.

Text: Alin Claudiu Popescu