Rochia din 50.000 de ursuleti gumati inspirata de Alexander McQueen

shutterstock_8984725Inspirata de rochia realizata de catre Alexander McQueen, numita Rainbow, care facea parte din colectia primavara/vara 2008, creatia facuta din cei 50.000 de ursuleti gumati este o adevarata opera de arta. Ea a fost realizata de catre redactorul-sef si fashion editorul publicatiei TWELV din Statele Unite ale Americii.

Delicioasa creatie a fost purtata de catre modelul Jessica Pitti in cadrul unei sedinte foto, o sarcina cam grea, avand in vedere ca rochia cantarea aproximativ 10 kilograme, insa placuta, daca stam sa ne gandim la jeleurile dulci.

Pentru rezultatul final a fost nevoie de crearea unui sablon din sarma peste care s-a pus o folie de vinil. Ursuletii gumati au fost apoi lipiti manual, unul cate unul, astfel incat modelul sa semene cat mai mult cu un curcubeu. Trei saptamani de zile s-a lucrat intens la rochie si a fost nevoie de trei persoane care sa o manevreze cu grija in timpul sedintei foto, astfel incat sa nu se deterioreze.

 

Text: Ruxandra Raica