Cum arata un mic dejun traditional in diferite colturi ale lumii

Micul-dejun este una dintre cele mai importante mese ale zilei. Nutritionistii dar si medicii recomanda sa nu sarim peste micul-dejun, pentru ca prima masa influenteaza aportul de nutrienti in organism si da un boost de energie corpului.

Dar pe Pamant traiesc aproape 8 miliarde de oameni imprastiati pe 6 continente, prin urmare, si micul-dejun este diferit in functie de zona, cultura, populatie. Un material ca o aventura pentru gurmanzi printre arome, retete si mirodenii.



INDIA

India este una dintre cele mai populate tari din lume. Continentul asiatic are aproape 1,4 miliarde de oameni. Dar, in linii mari, aici la micul-dejun se servesc fructe precum banane, mango, papaya si un amestec de orez fiert cu miez de nuca de cocos. Aceasta reteta e specifica sudului Indiei unde este mai cald.

In nordul Indiei, in apropiere de zona montana se consuma o paine numita paratha. Painea se prepara in tigaie, cu putin ulei de cocos si se asezoneaza cu diferite umpluturi de la conopida murata in otet si alte condimente specifice, la sos de rosii amestecat cu lapte batut.

BRAZILIA

Si daca tot am vorbit de painici traditionale, si in Brazilia la micul-dejun se consuma o paine speciala care seamana cu gogoasa de la noi. Pao de queijo este un preparat traditional, un fel de aluat dospit ce contine branza de capra sau de oaie. Brazilienii servesc la micul dejun aceste chifle cu branza alaturi de unt si o ceasca de cafea braziliana.

TURCIA

Micul-dejun in Turcia, pe tarmul Anatoliei dar si in partea europeana, incepe invariabil cu ceai negru sau cafea turceasca la nisip, alaturi de care se serveste diferite tipuri de branza alba maturata de oaie sau capra, branza invechita in burduf de lut (ka ar peyniri), la care se adauga unt, miere, gem de rodii, rosii, castraveti, masline verzi si ocazional Sucuk, un carnat picant din carne de vita si berbec picant si uscat.

MAROC

Pentru marocani, micul-dejun traditional este un amestec eclectic de influente maure ale secolului III-IV si elemente frantuzesti, datorita faptului ca Marocul a fost mult timp colonie franceaza. Astfel ca in zona Tanger si Marrakesh se servesc diferite specialitati de panificatie, buseuri cu mere, croissante sau alte produse de patiserie.

Totul se asocieaza cu un ceai marocan de menta incalzit la nisip. Mai gasim la micul-dejun branza maturata de capra, masline si clatite din gris umplute cu dulceata de curmale (baghrir). Tot la micul-dejun mai gasim o pasta de migdale cu ulei de argan si miere numita Amlou.

JAPONIA

In Japonia sau Tara Soarelui Rasare exista o adevarata ceremonie pentru prima masa a zilei. Daca in secolele XV-XVII in perioada Shogunat-ului se punea accent pe ceremonia ceaiului (Cha-no-yu), in ultimele secole, lucrurile s-au nuantat si s-au concentrat si pe servirea altor preparate.

Astfel, un mic-dejun traditional intr-una din insulele din arhipelagul japonez este alcatuit din peste proaspat, supa miso, orez fiert, tofu, omleta tip rulada numita tamagoyaki, natto (boabe de soia fermentate), bame fierte (pastai dintr-un soi de mazare) si tsukemono, muraturi japoneze formate din alge murate in otet si alte legume.

MEXIC

In Mexic, micul-dejun este unul dintre cele mai bogate in calorii si aici gasim o multime de preparate traditionale precum, taco, huevos rancheros sau chilaquiles. Huevos rancheros consta in oua ochiuri servite pe tortillas din porumb si asezonate cu un sos din rosii si chilli. Se serveste alaturi de feliute de avocado, fasole boabe sau guacamole.

Chilaquiles inseamna un preparat din bucati de tortillas in triunghiuri peste care se adauga sos salsa, queso blanco (un tip de branza mexicana) sau inele de ceapa.

VENEZUELA

In Venezuela, orice mic dejun incepe cu Arepa, o turta celebra facuta din faina de malai. Apoi ea este umpluta cu branza de oaie, unt, avocado si chorizo.

Sursa: food.ndtv.com

Text: Bogdan Daradan