„Praf de stele este colectia mea de suflet”

Cosmina Englizian este un designer de Cartea Recordurilor. A creat o rochie de mireasa spectaculoasa, cu 59.000 de cristale si 16.000 de perle, cu care a reusit sa impresioneze. Este o fire sensibila si acest lucru se poate observa si in colectiile sale pline de feminitate, unice. Alege cu atentie materialele, viseaza, deseneaza si este mereu surprinzatoare. Am stat de vorba cu ea si am aflat ce o inspira, cum ia nastere fiecare piesa vestimentara in parte, dar si ce planuri are din punct de vedere profesional in 2018.



Tonica: Ce te inspira atunci cand pregatesti o colectie? Tii cont de tendinte?

Pregatirea unei colectii nu este simpla, este o poveste intreaga de la inceput pana la sfarsit. Ca orice poveste, incepe mai intai in mintea mea, apoi cobor in tendintele actuale, tin cont de culorile care predomina in sezonul respectiv, studiez raporturile de styling, review-urile de fashion din toata lumea. Selectez materialele de la firmele cu care lucrez de ani buni si sunt atenta la noutatile pe care le lanseaza. Ulterior, in functie de materialele alese, in mintea mea se proiecteaza fiecare model si incep a desena colectia, potrivind intre ele materiale, modele, accesorii si culori. Executia se face in atelierul meu de catre o echipa minunata de profesionisti atenti la detalii si finisaje.

Povesteste-ne despre cea mai recenta colectie de rochii de seara. Care este elementul ei definitoriu?

Cea mai recenta colectie este inspirata de divinul feminin… am si numit-o „Divina”. Am folosit materiale fluide, usoare, translucide cum ar fi: organza de matase, dantele de calitate, fine, chantilly, broderii care au transformat rochia clasica de seara intr-o aparitie spectaculoasa, innobiland si amplificand feminitatea.

Daca ar fi sa alegi o singura colectie dintre toate cele pe care le-ai creat de-a lungul timpului, care ar fi aceea si de ce?

Suntem cu totii praf de stele, stiati? Colectia cea mai aproape de sufletul meu se numeste „StarDust” (Praf de Stele). Primul impuls care m-a dus catre ea au fost fotografiile facute de NASA in cosmos, care m-au atras si mi-am imaginat cum aduc Universul mai aproape si cum pot sa captez o parte din Univers intr-un show. Am folosit doar matase, realizand pentru fiecare rochie in parte un imprimeu diferit. Colectia este formata din 20 de piese unice. Pur si simplu am vrut sa vad pe scena, in show, zeite stelare.

Mi-am dorit sa fie o colectie unica si irepetabila, iar impactul a fost cel asteptat. Am prezentat-o nu doar in Romania, ci am fost invitata anul trecut la o Gala de caritate, Alianta Gala Awards care a avut loc la United States Institute of Peace in Washington.

Pentru ca in aceasta perioada aceasta sarbatorim mai multe evenimente dedicate femeii, ce tinute ne recomanzi?

Iubesc lunile acestea! Atat in februarie, de Dragobete, dar mai ales de 1 si 8 Martie, feminitatea, renasterea, inflorirea sunt sarbatorite cu fast. Desigur, tinutele doamnelor si domnisoarelor cand ies la petreceri sau cine romantice nu mai sunt neaparat foarte elegante, ci se opteaza pentru rochiile de cocktail, pentru salopetele sic, dar si pe tinutele casual-trendy in cazul iesirilor in club. Pentru a acoperi astfel de cereri pregatesc cea de-a doua linie by Cosmina Englizian, pentru toate gusturile si ocaziile. Va tin la curent cu noile aparitii!

Pe langa rochii de seara si de mireasa, realizezi si piese de lenjerie intima. Ce combinatii de culori si materiale sa alegem pentru momente senzuale, seducatoare?

Colectia Passion du Brasil by Cosmina Englizian este cea pe care am creat-o nu doar pentru suprafata si imagine, ci si pentru senzualitate si feminitate, fiind vorba despre piese seducatoare, fine, care pun in valoare formele femeii.

In colectie gasiti lenjerie intima, pijamale de matase, corsete, desuuri si dresuri, atat pentru mirese, cat si pentru a fi purtate zi de zi. Materialul care predomina este matasea, de data aceasta fiind innobilat cu pietre Swarovski, dantele, tul si broderii.

Cum ai defini femeia care iti poarta creatiile?

Stiati ca hainele sunt o continuare a personalitatii noastre? Exact asa vad si eu rochiile din colectiile mele: pentru femeia senzuala, puternica, plina de viata. Ba mai mult, rochiile mele vin in completarea energiei feminine pentru a o amplifica.

Rochia de mireasa Crystal Dream a intrat in Cartea Recordurilor drept rochia de mireasa cea mai accesorizata din lume. Ce a insemnat aceasta experienta pentru tine?

Crystal Dream este in primul rand o capodopera la care am lucrat timp de 2.000 de ore plecand de la o dantela simpla, alba, pe care am accesorizat-o cu perle albe si cristale in diferite culori, toate aplicate manual, una cate una (recordul este obtinut pentru 59.000 de cristale si 16.000 de perle). Am transformat practic o dantela simpla intr-una pretioasa, stralucitoare, unica si de bun gust.

Care sunt trendurile de anul acesta in ceea ce priveste rochiile de mireasa? Ce materiale, modele si culori sunt in focus?

Anul acesta venim cu idei de rochii feminine, vaporoase, din materiale speciale, compozitii 3D, dantele fine, care sa accentueze frumusetea unui astfel de moment.

Ce proiecte pregatesti anul acesta?

Pregatesc un proiect special, top secret, despre care va pot da un indiciu: vine in ajutorul femeii moderne, evoluate mental si spiritual.

Text: Ruxandra Dumitrescu