“Her” este titlul unui film care a avut premiera in Romania in anul 2014 si care ne-a pus cu adevarat pe ganduri, printre multe alte aspecte ale secolului in care traim. Actiunea se petrece in viitor, in Los Angeles, si il are in centru pe Theodore, proaspat iesit dintr-o casnicie cu inima franta. El este interesat de un nou sistem de operare pe computer care raspunde comenzilor vocale. Vocea din spatele acestui sistem de operare, Samantha, se dovedeste a avea intuitie si sentimente, iar Theodore cade in mrejele ei si se indragosteste de o entitate pe care nu o va intalni niciodata fizic. Incepe sa semene cu realitatea de astazi?
Hai sa ne vedem pe… Facebook
Se spune ca viata bate filmul si, chiar daca productia este un SF romantic cu elemente de drama, impleteste cu succes prezentul cu viitorul, ceea ce traim astazi cu ceea ce vom trai, cu siguranta, in viitor. Avem carcase frumos impachetate, poleite, impodobite si ne ascundem in spatele lor pentru a masca frustrari, lipsuri, probleme. Ne adancim din ce in ce mai mult in joburile noastre si ne construim cariere, insa, in spatele usilor inchise, suntem goi pe dinauntru. Nu mai stim sa pastram prieteniile si nici sa punem bazele unor noi legaturi. Suntem lipsiti de esenta, iar in incercarea de a ne recupera sentimentele… suntem stangaci si nehotarati. In plina dezvoltare, ne temem de automatizarea din jurul nostru, insa, in acelasi timp, nu facem nimic in acest sens. Ne plangem de singuratate, dar nu vrem sa ne parasim zona de confort si sa experimentam cu adevarat, sa gustam din viata si din placerile ei. Suntem cei mai buni si mai priceputi in a ne fixa idealuri si avem propriile tipare, tocmai de aceea nu vrem sa vedem mai departe de ochelarii de cal pe care ii purtam. Pur si simplu, nu mai avem timp… sau nu ne intereseaza sa ni-l mai facem, nici macar sa-l castigam. Totusi, ramane dorinta de a avea pe cineva alaturi si cautam… fara a ne da interesul. Notiunea de iubit/iubita pare sa se rezume la o fereastra in care se tasteaza tot timpul, iar emotiile nu mai sunt transmise pe cale vocala, fata in fata, ci in scris, intre doua sedinte, o cafea si trei semafoare.
Componenta umana?
Vrem totul din prima, asa ca nu ne mai complicam. Nu mai rationam corect si avem impresia ca am reusit sa-l cunoastem pe cel de la capatul celalalt destul de bine. Totusi, dupa tachinari repetate, iesim din mediul virtual, ne luam inima-n dinti si ne intalnim dincolo de tastura laptopului, de touchscreenul telefonului sau al tabletei. Nu suntem prea incantati de ceea ce descoperim, iar obiceiul daunator de a verifica telefonul este prezent si acolo. Se spune ca nu reusesti sa descoperi o persoana nici intr-o viata de om, daramite prin intermediul retelelor de socializare sau a site-urilor de intalniri online. Omul este o suma a experientelor traite, a informatiilor la care are acces si pe care si le insuseste, in mod pozitiv sau negativ. Avem dreptul sa alegem… dar oare ce rol mai are componenta umana?
Dupa cativa ani de relatie, nu ne mai potrivim
Sa spunem ca ne-am intalnit online, ne-am placut si ne-am dat reciproc sanse. Am incercat sa ne construim propriul univers, ne-am chinuit in viziunea noastra si, in felul nostru, credem ca am reusit. Apoi… totul se destrama, pentru ca a fost cusut cu un fir de ata subtire de tot; am tesut o panza de paianjen firava. Ne dam seama ca nu ne potrivim, pentru ca am ales intre doua sedinte, o cafea si trei semafoare. Timpul nu ne mai este prieten, ci dusman, iar relatiile se dezvolta la distanta, sunt lipsite de profunzime, de candoare, de implicare. Facem… sa fie facut, cultivam regrete si culegem neimpliniri.
Sa ne oprim, sa analizam si sa invatam sa ne privim mai des in ochi.
Text: Ruxandra Dumitrescu