Soiree de la Mode: Audrey Hepburn

Cea de-a 14 editie a Soiree de la Mode, eveniment marca Avanpremiere Concept by Alin Galatescu, a fost dedicata lui Audrey Hepburn. Astfel, cei 11 designeri participanti, au creat si au prezentat cate 4 tinute vestimentare, fiecare dintre acestea fiind inspirata din viata, stilul si cariera celebrei artiste internationale Audrey Hepburn.

Alin Galatescu, organizator: “Am ales pentru aceasta editie ca tema Audrey Hepburn, din punctul meu de vedere, fiind cel mai interesant icon dat vreodata de Hollywood, contra sistemului. Toata lumea spune ca pentru a fi icon trebuie sa fii cumva intunecat, sa fii misterios, sa ai mereu argumente negative si pozitive deopotriva. Audrey dovedeste ca poti sa fii extrem de pozitiv de la un capat la celalalt, extrem de tonic, sa militezi numai pentru elemente care construiesc si nu care distrug si, totusi, sa ramai in memoria celorlalti absolut nealterata. Audrey Hepburn mai are cateva caracteristici fundamentale si anume, a dovedit ce inseamna ideea de eleganta a simplitatii, ceea ce a fost o revolutie in moda la momentul respectiv. Sa nu uitam ca atunci era o epoca a opulentei, a Hollywood-ului exploziv care incearca sa-si revina dupa anii razboiului. Ei bine, in acest context, Audrey a aratat ca poate fi primul star minimal din istoria cinematografiei si chiar si a modei. Tot Audrey a mai dovedit ca poti sa ai atitudine si astfel sa-ti formezi propriul stil. Sunt niste dovezi rar intalnite la cineva, pe care ea a reusit, revolutionar, sa le impuna, prin liniste, prin zambet, prin ochi extrem de calzi, elemente care nu faceau parte nici atunci, asa cum nici acum nu fac parte, din panoplia starurilor. Mai mult decat atat, anul acesta se implinesc 85 de ani de la nasterea ei si mi-ar fi placut sa fie langa noi, dar din pacate boala a vrut altceva cu 20 de ani in urma. Acum o saptamana a fost aleasa cea mai frumoasa femeie a ultimilor 50 de ani de catre Academia de Film a Americii, ceea ce este mai mult decat suficient pentru a o sarbatori astazi pe Audrey Heburn.”



Tinute vestimentare inspirate de Audrey Hepburn

Echipa Tonica Tv a stat de vorba cu cativa dintre designerii prezenti la eveniment si a aflat cu ce anume i-a inspirat Audrey Hepburn pe fiecare.

Simona Semen, designer vestimentar: “A fost foarte dificil sa-mi aleg doar un element pe care sa-l folosesc pentru ca Audrey este un personaj foarte complex. O stim mai mult din filmele ei si mai putin pe ea ca femeie. M-am inspirat din acea sofisticare si eleganta pe care o atribuim fara sa stam pe ganduri lui Audrey si m-am oprit asupra perioadei anilor 50, cand ea incepuse sa fie mai cunoscuta publicului. Am incercat sa aduc in actualitate siluetele anilor 50, prin eleganta si rafinamentul lui Audrey.”

Kinga Varga, designer vestimentar: “Audrey m-a inspirat cu minimalismul ei, cu frumusetea ei, cu eleganta ei. A fost o reala placere sa realizez aceasta microcolectie in cinstea sa. Desi nu am creat special o bijuterie pentru Audrey, am accentuat cele 4 tinute vestimentare cu bijuterii din colectia mea, Angels.”

Adriana Matei, PR Marie Ollie: “Noi am ales din istoria fashion a lui Audrey Hepburn, felul in care era ea vazuta in viziunea designerului sau preferat, Givenchy. Este o viziune mai dark, nu asa cum este obisnuita lumea cu Audrey. Vom revedea rochia neagra din filmul Mic dejun la Tiffany, insa reinterpretata si trecuta prin filtrul tendintelor actuale.”

Norina Stoica, designer vestimentar: “Audrey face parte din existenta mea si contureaza un stil foarte bun, pe care il recomand tuturor femeilor. Are piese clasice, care nu mor niciodata. Putem urmari filmele in care ea este protagonista si ne putem inspira. Desi a fost ajutata de stilistii vremii, inspiratia ei a fost proprie, ea insasi devenind o inspiratie pentru ei. Orice femeie se poate identifica foarte bine cu Audrey. Tinutele cu care particip in aceasta seara la Soiree de la Mode au structura lui Audrey, cu stilul ei clasic, feminin si elegant, dar semnatura imi apartine, practic, le-am trecut prin abecedarul meu.”

Text: Madalina Manole