Fashion > Made in Romania

Made in Romania: Article Ten

Într-o industrie a modei marcată de ritmuri accelerate şi isterie colectivă, Article Ten s-a impus ca un refugiu al autenticităţii şi introspecţiei. Născut în Bucureşti din dorinţa Ştefanei Maior de a-şi regăsi libertatea creativă, brandul poartă amprenta unei călătorii interioare de la deceniul petrecut în fabrici, showroom-uri şi în fondarea unui alt label de succes, până la momentul în care maternitatea i-a redefinit limitele.

10 minute timp de citire
Share on Facebook Share on WhatsApp


Made in Romania: Article Ten
Campanie Article Ten

„A fost, poate, prima mea confruntare serioasă cu limitele proprii,” mărturisește Ștefana despre perioada de după naștere, când mintea ei dornică să pornească brandul trebuia să țină pasul cu un corp epuizat care cerea odihnă. Acea lecție i-a impus un alt ritm mai răbdător, mai atent la sine și a ajutat-o să pună bazele label-ului Article Ten pe principii sănătoase și autentice.

Înregistrat în 2019, numele Article Ten nu este o simplă etichetă, ci un manifest reprezentând chiar titulatura articolului din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care consacră libertatea de exprimare. Ca designer, Ştefana vede hainele mai mult decât ca pe niște articole vestimentare: „sunt o formă de comunicare, o modalitate de a transmite ceva despre cine ești, chiar și fără cuvinte”. Misiunea brandului: să reziste dincolo de epoci şi tendinţe, să coaguleze o comunitate de cunoscători pentru care moda este ritual, nu spectacol.

Made in Romania: Article Ten
Stefan Maior, fondatoarea brandului Article Ten

Luxul tăcut al deadstock-ului

Unul dintre cele mai distincte aspecte ale brandului este angajamentul față de materialele deadstock de lux respectiv materialele rămase din supraproducția caselor mari de modă. Sunt textile cu istorie, adesea provenind din Franța, Italia sau Marea Britanie, care capătă o a doua viață. 

„Există deja suficient material în lume. Nu vreau să contribui la surplus.”

Totuși, acolo unde e nevoie, cum ar fi pentru dantela fină, simbol al brandului, se comandă materiale noi. Această abordare sustenabilă adaugă atât provocări, cât și farmec procesului creativ. Lipsa de predictibilitate devine o constantă: nu știi niciodată ce material extraordinar vei descoperi sau dacă îl vei găsi din nou. Unele țesături de lux apar în cantități suficiente pentru zeci de piese, altele abia ajung pentru una sau două creații unicat și odată epuizate, acelea nu se mai întorc. Materialele ghidează creația, nu invers.

„Mă obligă să fiu foarte prezentă, să reacționez la ce găsesc. Nu pornesc de la o idee fixă, ci de la un material care mă inspiră.”  

Această filozofie transformă și frustrarea imposibilității de a reface un model într-un atu creativ: fiecare piesă Article Ten poartă în ea povestea irepetabilă a materialului din care s-a născut iar fiecare colecție Article Ten este un exercițiu de echilibristică între contrast și coerență, jucându-se la granița dintre fragil și dur, masculin și feminin, vechi și nou. 

Made in Romania: Article Ten

Procesul de creație 

Procesul creativ al Ștefanei Maior este departe de a fi linear sau strict planificat; dimpotrivă, are ceva din joaca liberă a unui artist care se lasă condus de instinct. Uneori o textură sau greutatea unui material îi declanșează imaginația, alteori un detaliu surprins într-o piesă vintage îi aprinde inspirația. 

O veți găsi adesea în propriul atelier probând pe ea însăși prototipuri, combinând elemente neașteptate, descusând și recompunând rochii până prind forma dorită. Alteori, desenează zeci de schițe până când una singură îi provoacă acel fior al intuiției care îi spune că a găsit direcția potrivită. Abia apoi intervine rigorile tehnice: mulajele pe manechin și construcția tiparelor, unde rareori prima încercare este și cea finală. 

Ștefana își cultivă creativitatea din surse diverse: arhitectură modernistă, design interior, minimalismul lui Donald Judd sau radicalismul lui Ettore Sottsass. Dar adevărata inspirație vine din refuzul de a se alinia cu industria. Nu urmărește trenduri, ci rămâne fidelă curiozităților și contradicțiilor ei.

Made in Romania: Article Ten
Ștefana, în atelierul ei

Zendaya demonstrează că un covor roșu poate spune o poveste


Contrast, craft şi progresiv


Semnătura emoţională a brandului se fixează în dialogul dintre opuse: fragil‑dur, mascul‑feminin, vechi‑nou. Dantela, elementul recurrent, nu apare ca ornament romantic, ci ca agent al surprizei – alăturată lânii brute sau croielilor inspirate de vestimentaţia masculină. Acest contrast studiat devine marcă în fiecare cusătură, iar fiecare colecţie un exerciţiu de echilibru între istorie şi inovaţie.


„Mă provoacă tensiunea dintre ceva fragil și ceva dur… exact acolo, între vulnerabilitate și forță, apare ceva sincer și memorabil.” 

Made in Romania: Article Ten

Echipa artizanală


Realizarea fiecărei piese presupune colaborarea cu artizani aleşi cu grijă: un tehnician dedicat tiparelor complexe şi un modelier cu zeci de ani de experienţă. 

Ștefana privește colaborarea cu acești meșteri ca pe un privilegiu pentru că de la ei a învățat acele secrete ale croitoriei pe care nu le găsești în cărți sau la școală. Respectul este mutual, iar priceperea lor artizanală contribuie enorm la calitatea fiecărui produs Article Ten.

Made in Romania: Article Ten
Campanie Article Ten

Eternals construiește o lume înainte să-și prezinte hainele


Comunitatea conştientă


Femeile care aleg Article Ten nu caută doar haine, ci povești. Sunt persoane care apreciază imperfecțiunea frumoasă, subtilul și autenticitatea. Nu cumpără compulsiv, ci aleg conștient. Ștefana le cunoaște, le respectă și le educă discret prin transparență totală: fiecare descriere de produs include detalii despre material, proveniență și execuție.

Această relație cultivată organic s-a transformat într-o comunitate apropiată. Unele cliente au devenit prietene. 

„Mi-au spus că încă poartă piese de-ale mele de acum mulți ani și că sunt printre puținele care au rămas în garderobă.” 

Într-o industrie obsedată de nou, aceasta este validarea supremă.

Made in Romania: Article Ten
Campanie Article Ten

Evoluţie atent planificată


„Îmi doresc o creştere stabilă, fără grabă”

spune Ştefana. Următorul pas constă în Intrarea în concept store-uri internaționale alese atent. Ștefana nu vrea „să fie peste tot”, ci în locurile potrivite.  Nu este vorba despre expansiune spectaculoasă, ci despre consolidare. 

În viitor, brandul ar putea include obiecte de design, colaborări cu artiști sau chiar piese pentru casă dar întotdeauna în spiritul său coerent, recognoscibil și asumat. Pentru ca această extindere să fie posibilă, e conștientă că are nevoie de o echipă, nu doar de execuție, ci de viziune.

Made in Romania: Article Ten
Campanie Article Ten

Recunoașterea tăcută

Există momente în care Ștefana Maior își dă seama cât de departe a ajuns, chiar dacă brandul ei este la început. Un astfel de moment a fost într-o zi încărcată, când se simțea copleșită de ritmul în care jongla între rolul de mamă și cel de antreprenoare. Chemată într-o secție de producție locală să verifice un produs aflat pe linia de asamblare, a intrat și a aruncat o privire în jur: într-o parte, croitoresele lucrau la piese Dries Van Noten, mai în față erau în lucru ținute pentru Courrèges, iar în spate, pe o bară cu produse aproape finalizate, atârna și o creație Article Ten. 

„A fost un moment de recunoștință… aceleași mâini care lucrează hainele lor lucrează și la ale mele.” 

A fost nevoie de mult curaj și perseverență să ajungă aici, dar asemenea recunoașteri subtile o conving că e pe drumul cel bun.

Made in Romania: Article Ten
Campanie Article Ten

Spiritul Article Ten

Dacă Article Ten ar fi o prezență, ar fi una tăcută care schimbă energia într-o cameră. O combinație de forță liniștită și fragilitate asumată. Ștefana descrie atmosfera brandului ca 

„o prezență ce nu ridică vocea, dar schimbă energia dintr-o cameră, o combinație între delicatețe și forță.” 

Brandul se construiește „între”: între extreme, între lumi, între stări. Tocmai în acel spațiu al contradicțiilor apare autenticitatea. Așa că Article Ten va continua să croiască haine la intersecția dintre fragilitate și putere, trecut și viitor, asumându-și riscuri calculate și spunând povești prin fiecare țesătură recuperată. . În mod discret, dar ferm, un brand made in România dovedește că luxul modern poate însemna conștiință, curaj și mult suflet iar Article Ten este dovada vie a acestei viziuni.

Selecția Tonica

Pentru cititoarele care rezonează cu brandul Article Ten, am selectat câteva piese statement realizate din materiale deadstock de lux, textile rare, cu istorie, recuperate din surplusul caselor mari de modă. Aceste creații reinterpretează articolele clasice în siluete spectaculoase, cu detalii neașteptate, gândite să treacă testul timpului. Nu sunt haine de sezon, ci repere într-o garderobă personală, conștientă, care te vor face mereu să te simți puternică, autentică și impecabilă.

Made in Romania: Article Ten
EMBELLISHED OVERSIZED JACKET
Made in Romania: Article Ten
EMBELLISHED TAILORED PLEATED
Made in Romania: Article Ten
DOUBLE SLEEVE TRENCH COAT
Made in Romania: Article Ten
LACE BOXER SHORTS IN SILK



REVISTELE NOASTRE
Mergi la început Back to top