Un brand românesc despre feminitatea trăită natural și o conversație cu Costina Costa-Foru despre echilibru între estetică și funcționalitate.
Într-o eră a designului efervescent, unde estetica este adesea dictată de algoritmi și reacții rapide, Mia Peculiar propune o tăcere deliberată printr-o estetică discretă, dar fermă, care nu încearcă să cucerească privirea, ci să rămână în memorie.
Creat de Costina Costa-Foru, brandul nu propune o nouă tendință, ci o nouă atitudine: aceea de a locui hainele cu autenticitate.
Numele însuși e o confesiune: „Mia” semnificând „a mea” semnalează asumarea intimă a unei estetici personale, în timp ce „Peculiar” subliniază diferența subtilă, frumusețea care refuză conformismul, dar nu caută ostentația. Mia Peculiar este, din multe puncte de vedere, un brand despre apartenență la sine.
Un parcurs între rigoare și libertate
Fondatoarea are o pregătire tehnică solidă în spate fiind formată la Milano, profesor de construcție de tipare la renumitul Istituto Marangoni și colaboratoare în proiecte din Florența, Paris și Mumbai. Această experiență internațională i-a oferit nu doar un ochi format, ci și un respect profund pentru structura unei haine, pentru proporții și funcționalitate.
Fiecare piesă Mia Peculiar pornește de la o schiță care respectă corpul. Adevărata inovație, în acest caz, nu stă doar în croială, ci în felul în care hainele se așază pe femeia reală, cea care lucrează, se mișcă, iubește și are nevoie de confort și sens, nu doar de efect.
„Cred că femeia Mia Peculiar este atentă la detalii, dar nu ostentativă. Caută materiale care se simt bine pe piele, piese care au sens, care spun ceva subtil despre cine este ea.”
Melting Summer este un exercițiu de libertate tactilă
Colecția Melting Summer explorează ideea de ușurință profund conștientă. Este despre materiale naturale care respiră, despre forme fluide care urmează corpul fără să-l constrângă, despre feminitatea care nu se explică, ci se simte. Paleta cromatică formată din alb, bej și roșu intens evocă energia blândă a verii, cu luminile și umbrele ei, cu liniștea și pasiunea discretă.
Mia Peculiar refuză haina care impresionează doar în imagine. Fiecare piesă este gândită să funcționeze în realitate, nu doar pe podium sau într-un editorial. De altfel, întreaga filozofie a brandului este construită în jurul unei întrebări esențiale: Cum poate o femeie să se simtă ea însăși, dar într-o formă amplificată prin rafinament și coerență?

Mia Peculiar construiește sustenabil utilizand inteligent tehnologia
Dincolo de estetică, Mia Peculiar este un brand extrem de atent la procese. Tiparele sunt testate digital în 3D, pentru a reduce risipa și pentru a asigura un echilibru perfect între formă și funcționalitate. Materialele sunt naturale, iar proporțiile sunt ajustate pe media de înălțime europeană de 1.70m, pentru a crea o siluetă firească, adaptabilă.
„Pentru mine, sustenabilitatea începe din faza de construcție.” Această afirmație nu este doar o intenție declarativă, ci o practică riguroasă. De la optimizarea tiparelor, la testarea prototipurilor fără a consuma resurse inutile, totul este gândit în profunzime.
Această abordare tehnică susține o viziune clară despre sustenabilitate: nu doar în sensul folosirii unor materiale mai bune, ci în felul în care este gândit întregul ciclu de producție, de la eficiența în construcție la durabilitatea estetică. Mia Peculiar oferă piese care pot rămâne relevante dincolo de sezon, care nu se demodează, pentru că nu au fost create ca să placă tuturor, ci să rezoneze profund cu unele.

Valorile de bază sunt estetica subtilă și impactul real
Funcționalitatea nu e niciodată un compromis estetic. Dimpotrivă. „Funcționalitatea nu anulează creativitatea – din contră, o rafinează.”
Fiecare piesă Mia Peculiar are un detaliu-cheie, discret, dar expresiv. O tăietură, o proporție, un volum care vorbește fără să ridice vocea. Este o modă care îți cere să te oprești puțin, să simți textura, să te miști, să te observi.
„Încerc să creez o estetică subtilă, care atrage prin simplitate, nu prin exagerare.” Și tocmai aici apare forța brandului: în tăcerea care nu evită să spună, în minimalismul care nu sacrifică expresia.
Mia Peculiar creează un viitor în ritm propriu
Mia Peculiar nu se grăbește să devină „următorul mare brand românesc”, dar nici nu se teme de vizibilitate. Viziunea este clară: consolidarea unei poziționări durabile, construcția unei prezențe internaționale prin pași firești și păstrarea identității în orice context.
„Urmăresc expansiunea în contextul construirii unei poziționări durabile, care să vorbească limpede despre identitatea brandului.” Este o strategie lucidă, echilibrată, în care fiecare pas contează și nimic nu este făcut pentru a impresiona pe termen scurt.
Pentru cititoarele care rezonează cu universul Mia Peculiar, am selectat câteva piese clasice din colecția Melting Summer, care rămân relevante dincolo de tendințe și care te vor face mereu să arăți stylish fără să sacrifici confortul. Sunt piese construite cu grijă, din materiale naturale, cu linii curate și detalii subtile, menite să îți însoțească prezența, nu să o acopere.