Designerul Laura Hincu si povestea celor mai frumoase rochii din matase: cum le accesorizam si unde la purtam?

In copilarie, designerul Laura Hincu obisnuia sa creeze tinute pentru fiecare papusa, potrivite rolurilor pe care le inventa in jocurile zilnice. Unul dintre „scenariile” preferate era cel in care aduna hartii pe care le indosaria, semna si stampila. Aparent, un business in domeniul designului vesimentar ii era harazit, insa in realitate, a fost o decizie manata de preocuparea constanta de a avea o cariera potrivita ei… si mai putin asteptarilor celor din jur.

Una dintre marile provocari ale Laurei a fost rochia pictata manual, realizata pentru debutul pianistei Alexandra Dariescu in cadrul Concertului Regal alaturi de orchestra Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei, cu ocazia zilei Regelui Mihai I.



Drumul matasii

Anul trecut, publicatia Proud to be Romanian i-a oferit titulatura de „Silk Fashion Designer”, ceea a insemnat o confirmare a ultimilor 6 ani in care a incercat sa deschida apetitul femeilor din Romania pentru hainele din materiale de calitate. Si se pare ca a reusit. Despre matase, Laura spune ca este un material premium, care din fericire, in ultimul timp a devenit si accesibil, putand fi purtat la evenimente importante, dar si la serviciu sau in timpul liber.

Rochii regale pe covorul rosu: alegeri vestimentare memorabile

Este o fibra de lux cu o istorie incantatoare, foarte asemanatoare cu personalitatea feminina: aparent delicata, dar in esenta foarte puternica. Laura mizeaza pe estetica simplitatii, iar piesele create din matase sunt fluide, minimaliste si delicate.

Colaboreaza cu Albertina Ionescu

Colaborarea cu Albertina Ionescu promoveaza conceptul de private fashioning – o experienta noua de shopping. Private fashioning presupune servicii de moda personalizate pentru consumatoarele de design romanesc, urmand ca in momentul achizitiei, acestea sa inteleaga produsul si avantajele oferite de o piesa vestimentara unicat, adaptata nevoilor proprii. Produsul unic ia nastere pe parcursul a trei intalniri si este rezultatul dintre estetica brandului, implicarea clientului si „limbajul” acestor emotii – matasea.

Miuccia Prada, creatoarea de moda ce a impus tendinte vestimentare globale

Cum se accesorizeaza o rochie din matase

Matasea se poarta foarte usor, este un material delicat, dar care intretinut corespunzator este foarte rezistent si iti asigura iesirea din anonimat cu fiecare purtare. O rochie din matase nu cere accesorii deosebite sau investitii costisitoare, ci doar mici detalii care sa personalizeze tinuta – de la pantofi sport pana la clasicii pantofi stiletto, clutch-uri sau genti tip sac, o esarfa sau o bijuterie statement.

Am intrebat-o pe Laura care ar fi piesa vestimentara care nu ar trebui sa-i lipseasca niciunei femei la sfarsit de iarna si inceput de primavara. Raspunsul? Capa din casmir captusita cu matase naturala, o piesa clasica, foarte usor de accesorizat care transforma orice tinuta banala in una distinsa.

Top 10 cel mai bine imbracate actrite la Oscar 2017

Vinde si peste hotare

„Pentru moment, nu derulam campanii de promovare in afara tarii, insa mediul online ne-a asigurat vanzari foarte mari in Europa, China si Australia. Cuvintele-cheie de pe shop.laurahincu.ro au ajutat sa fim gasiti de cliente interesate de basicuri din matase, fara a fi necesare investitii in reclame agresive”, povesteste Laura. Totodata, Laura spune ca bucuria unei cliente multumite de un produs creat cu atentie, special pentru ea, nu se compara cu nicio alta confirmare.

Click aici ca sa descoperi regulile de aur ale asortarii hainelor!

Text: Ruxandra Dumitrescu