Ce se intampla in organism cand consumi zahar in exces

Zahar in exces 1_resultPrajituri, bomboane, inghetata, sucuri acidulate, sosuri din comert, mezeluri, semipreparate. Ce au toate acestea in comun? Este vorba despre zahar. Punem putin in cafeaua pe care o bem dimineata, apoi mancam pe fuga un produs de patiserie, iar pana seara, fara sa ne dam seama, ingeram o cantitate destul de mare de zahar. Consumul de zahar stimuleaza secretia de dopamina si serotonina in creier; tocmai de aceea, specialistii sustin ca zaharul da dependenta, iar, in exces, ne poate pune sanatatea in pericol.



Zaharul poate afecta functionarea ficatului

Printre functiile ficatului se numara si reglarea nivelului de zahar din sange. Celulele utilizeaza glucoza din sange pentru a o transforma in energie, excesul fiind stocat sub forma de glicogen. Intre mese, ficatul elibereaza glucoza stocata, insa acest organ poate stoca doar o anumita cantitate de glucoza, restul transformandu-se in depozite de grasime. In timp, o dieta bogata in zahar poate afecta serios ficatul.

Apare hipertensiunea

Zaharul consumat in exces conduce la aparitia unor valori anormale ale insulinei, aspect care isi lasa amprenta asupra sistemului circulator, in mod special asupra arterelor. Un nivel ridicat al insulinei presupune si o crestere anormala a celulelor musculare netede vasculare din jurul fiecarui vas de sange. Astfel se instaleaza hipertensiunea arteriala care poate conduce la aparitia AVC-ului si a atacului de cord.

Rezistenta la insulina

Rezistenta la insulina este precursorul diabetului de tip 2. Pancreasul incearca sa produca mai multa insulina, insa nu suficient pentru a impiedica o crestere a nivelului de zahar din sange. Printre factorii care conduc la aparitia diabetului de tip 2 se numara obezitatea, kilogramele in exces, consumul de zahar contribuind la acumularea lor. Nutritia joaca un rol important in preventia obezitatii, mai ales ca aceasta, in corelatie cu diabetul, poate determina complicatii precum retinopatia diabetica, neuropatia diabetica etc.

Legatura dintre zahar, diabet si inima

Legatura dintre diabet si bolile de inima este una destul de serioasa. Alaturi de accidentul vascular cerebral, bolile de inima se numara printre cele mai comune cauze de deces in cazul persoanelor care sufera de diabet de tip 2. Asociatia Americana a Inimii recomanda femeilor sa consume 20 g de zahar/zi, barbatilor − 36 g de zahar/zi, iar copiilor − 12 g de zahar/zi.

Poate aparea dependenta

Zaharul declanseaza eliberarea substantelor chimice care activeaza centrul placerii din creier. Oamenii dezvolta o toleranta la zahar, ceea ce inseamna ca au nevoie de un aport din ce in ce mai mare de dulciuri care sa le induca acea stare de bine. In cazul studiilor realizate pe animalele de laborator dependente de zahar, s-a observat ca, atunci cand aparea pofta de dulce, aceasta era insotita de o stare de anxietate, tremor etc.

Pielea capata un aspect imbatranitZahar in exces 2_result

Colagenul si fibrele de elastina pot fi afectate in urma consumului de zahar. Prin intermediul unui proces numit glicare, zaharul este captat de proteine carora le degradeaza structura. Printre aceste proteine se numara si colagenul si elastina, ele fiind responsabile de elasticitatea si frumusetea pielii. Proteinele se vor repara mai greu si astfel isi vor face simtita prezenta ridurile si pielea imbatranita.

 

Farmacistii Catena recomanda produsul Green Sugar de la Remedia, pe baza de extract din frunze de Stevia Rebaudiana. Mai multe detalii despre produs gasiti aici.

 

Text: Ruxandra Dumitrescu