Sarutul in diverse culturi

shutterstock_13903150Singurul limbaj adevarat din lume este sarutul. Este un ritual social specific relatiilor interumane ce dateaza inca din antichitate. Prin definitie simbolizeaza dragostea, insa sarutul este perceput diferit de fiecare cultura, persoana sau obicei in parte. Este dreptul copilului si il primeste gratuit, pentru adolescenti reprezinta extazul, pentru mireasa inseamna confirmare, pentru femeia casatorita incredere, iar pentru omul batran privilegiu.

Conotatiile sarutului sunt cunoscute si neschimbate inca din antichitate: simbolizeaza dragostea, respectul, recunostinta, pasiunea, devotamentul, compasiunea, alinarea, amicitia si afectiunea. Pe langa intensitate si simbolistica multipla, sarutul este recunoscut si pentru proprietatile sale tamaduitoare: diminueaza colesterolul, reduce stresul, stimuleaza activitatea cardiovasculara si scade tensiunea arteriala. De asemenea, sarutul simbolizeaza pacea divina, credinta si este un ritual sacru (sarutatul zeilor, icoanelor sau crucilor).

Dupa ani de cercetari, oamenii de stiinta au relatat teoria conform careia sarutul pe gura a fost initiat de mamele care isi hraneau bebelusii in mod direct prin “procesul pre-mestecarii”, urmand  ca alimentele mestecate de mama sa ajunga in gura copilului. Desi are o importanta sacra in ceea ce priveste umanitatea, exista inca culturi unde sarutul nu se practica.

Aparent, sarutul este o actiune total straina in ceea ce ii priveste pe somalezi. Pentru africani, schimbul de fluide este absolut dezgustator si aceasta manifestare este privita ca un lucru anormal. Desi in Occident sarutul simbolizeaza societatea si civilizatia, pentru africani este o practica absurda. In prezent, majoritatea adultilor din triburile africane nu se saruta, desi copiii acestora o fac.

In unele culturi, sarutul se practica fara atingerea buzelor. Mai exact, eschimosii si polinezienii obisnuiesc sa-si frece nasurile pentru a se saruta. In India Antica, scrierile sfinte descriu o metoda similara a sarutului, antropologii sustinand ca India este tara de unde a luat nastere sarutul. Sculpturile indiene sunt primele artefacte culturale umane care atesta teoria conform careia sarutul este un schimb de saliva si respiratie intre parteneri.

Indienii privesc sarutul ca pe o actiune dezagreabila si chiar vicioasa si este total interzis in filmele indiene.

Chinezii si japonezii sunt de parere ca sarutul genereaza un comportament ce precede actului sexual propriu-zis si tocmai de aceea, fiind un subiect mult prea intim, acestia il tratateaza doar in dormitor.

Vietnamezii nu se saruta niciodata in public, ba mai mult, acestia nu-si saruta aproape deloc copiii, exceptia facand-o bebelusii.

Musulmanii nu se saruta niciodata in public, iar cei care incalca regula sunt arestati. Pentru ei, sarutul este o dovada de respect si veneratie, fara a avea vreo conotatie sexuala.

In Europa, de la sarutul parintilor de bun-venit pe lume, sarutul erotic tipic frantuzesc, sarutul in ceremonia nuntii, sarutul social si pana la sarutul de adio in clipa incetarii din viata, aceasta manifestare are aceeasi importanta sacra in ceea ce priveste umanitatea.

Astfel ca, indiferent de cultura, religie, varsta sau pozitie sociala, sarutul scrie istorie!

 

 

Text: Alexandra Lupu