Culoarul Campionilor: Otilia Badescu

Culoarul Campionilor: Otilia Badescu„In sport, ca si in viata de toate zilele, trebuie sa ai control asupra ta si a sanatatii tale si sa privesti lucrurile cu optimism”

Arde ca o flacara. Nu stiu cum este in competitii, un vulcan, probabil, dar, cand o vezi la antrenamente ai senzatia ca ia foc. Este singura imagine care-ti vine in minte atunci cand o vezi pe Otilia Badescu la masa de joc, cu paleta de tenis in mana, intimidandu-si adversarul prin energia sa incendiara. Acest temperament de foc reprezinta atu-ul marii noastre campioane europene la tenis de masa.

Tonica: Esti un invingator, un lider imbatabil. Cum a fost drumul pana aici? Cum se face ca o fetita de 6-7 ani alege tenisul si nu gimnastica, asa cum „cere” traditia trasata de Nadia Comaneci?
Otilia Badescu: Daca mergem putin in urma, in 1977 era in voga gimnastica. Pe-atunci, eram un copil foarte ager si zburdalnic, asa cum sunt si acum. Mama cauta sa-mi cultive ideea ca tot ce-ti este dat de la Dumnezeu trebuie folosit in scop creator, nu trebuie irosit. Surplusul meu de energie nu trebuia consumat in zadar, ci dirijat in asa fel incat el sa produca ceva, sa fie profitabil. Desigur, am inceput cu gimnastica. Ne aducem aminte de anul acela istoric, 1976, cand Nadia a bulversat arbitrii si afisajele electronice, inregistrand pentru prima data nota zece in gimnastica, un calificativ ce simboliza perfectiunea. Atunci eu aveam sase ani si jumatate si m-am antrenat cateva luni bune la gimnastica. Insa s-a petrecut ceva ce a schimbat traseul sportiv pe care pornisem deja. Invatam la Scoala generala 79 din Bucuresti, care se afla in spatele magazinului Unirea si antrenorul Vasile Dumitrescu a facut o selectie pentru echipa de tenis de masa a scolii. Nu mi-a spus nimic sportul asta, recunosc, nu m-a atras cu absolut nimic atunci cand am intrat in sala de tenis. „Este un sport cu longevitate, imi spunea mama. Nu vei suferi accidente, nu-ti deformezi oasele, nu necesita un sacrificiu foarte mare din punct de vedere al alimentatiei, al antrenamentelor si al vietii de sportiv”. Si am ramas.

Tonica: Timpul a demonstrat ca esti un competitor redutabil.
O.B: Da, am avut mare noroc cu Vasile Dumitrescu, antrenorul care m-a luat la clubul Ministerului Economiei Forestiere a Materialelor de Constructii si la care am activat. A fost un foarte bun pedagog. Lui ii datorez totul pentru ca a stiut practic cum sa ne atraga, cum sa ne faca sa ne indragostim de minge, de masa, de paleta. Nu vreau sa ma laud cu absolut nimic, dar inca de atunci se vedea ca am un talent deosebit pentru sport. Si cred ca in orice sport, pe care l-as fi facut, as fi devenit o campioana. Asta nu o spun eu, ci oamenii din jur care, in momentul in care m-au vazut in actiune, la masa de joc, au spus ca sunt dinamica, deosebita, cu o energie rar intalnita.

Tonica: „Paleta de argint” reprezinta inceputul unei lungi serii de titluri si medalii sportive pe care le-ai castigat de-a lungul timpului.
O.B: Prima participare la o competitie sportiva a fost „Paleta de argint” pe care nu am castigat-o, dar stiu ca am fost foarte mahnita pentru ca am pierdut si, mai ales, eram foarte geloasa pe colega mea care castigase aceasta „paleta”. Concursul este organizat pentru categoria de varsta 10-12 ani. La noi, la sala, antrenorul avea un panou de onoare unde punea fotografiile celor merituosi.

Tonica: Ca sa va motiveze si sa va faca sa va roadeti unghiile…
O.B: Da, mi-amintesc ca i-a pus poza colegei mele cu medalia ei. Am crezut atunci ca lesin, dar am inteles foarte bine ce inseamna un rezultat bun, ce inseamna succesul in sport. Insa, in anul urmator, am reusit si eu sa castig „paleta” respectiva.

Tonica: Cine este omul caruia ii datorezi cel mai mult in cariera ta?
O.B: Mama mi-a stat alaturi de la inceputul carierei pana in momentul de fata. Sunt foarte putini oameni in care am incredere, iar mama este unul dintre ei. A fost singura persoana care mi-a spus inca din copilarie ca voi obtine o medalie la campionatul mondial. Si cu toate ca in jurul meu erau foarte multi experti, care intuiau capacitatile exceptionale ale sportivilor, niciodata nu m-au incurajat asa  uman, cu caldura, dezinteresat. Eu sunt propriul ei aluat pe care ea l-a pregatit pentru dospit. Daca este destul de bine „framantat”, asta ramane de v azut.

Tonica: Crezi ca sansa guverneaza, de multe ori, succesul sportivilor?
O.B: Uneori, destinul, sansa sunt acelea care-ti aleg drumul. In 1982, la 12 ani, am fost mutata de la club la Centrul National de Tenis, dupa care, in 1983, am avut deja o deplasare in Gotteborg, un concurs premergator Concursului european de cadeti si juniori. Era prima mea participare la un campionat international care s-a datorat, pur si simplu sansei. Antrenorul Gheorghiu Laurentiu, observand  calitatile mele deosebite, tupeul si un potential extraordinar la masa, comparativ cu alta sportiva care in momentele critice se pierdea, a preferat sa ma ia pe mine la campionat. In 1983, am reusit sa castig trei medalii la C.E. si sa obtin medalia de aur la individual. Apoi, consecutiv, trei ani la rand, am castigat titlul de campioana europeana la cadeti. Tot in 1983, desi jucam la juniori, am castigat campionatul national de seniori, iar in 1984, am participat la C.E. de la Moscova, la aceasta categorie. La urmatoarea editie, din 1985, am reusit sa castig medalie de bronz la C.E. de la Praga, iar la 17 ani, am jucat la Paris finalele C.E.

Tonica: Acum, iata, esti prima sportiva care a adus in tara, dupa 37 de ani, o medalie de aur in tenisul de masa feminin.
O.B: Finala de campionat european mai jucasem, dar nu obtinusem medalia de aur la individual. Maria Alexandru a fost ultima membra a lotului national de tenis de masa care a obtinut acest trofeu cu multi ani in urma. Si eu, dupa 37 de ani, am reusit sa aduc cupa in tara.
In 2003, am reusit sa joc aceeasi finala de C.E., dar marea diferenta este ca am reusit sa castig titlul.

Tonica: Dar exista si caderi, nu? Cum arata reversul medaliei?
O.B: Atena 2004 a fost practic un fiasco, pentru ca veneam dupa un titlu obtinut in 2003, foarte multi sperau la o „figura frumoasa”, c-asa se spune in sport, si, spre greseala mea, am apucat sa promit o medalie, insa am pierdut din primul tur. M-am trezit la Jocurile Olimpice singura, panicata, eram creditata cu sperante mari pe care nu le-am putut atinge. Totdeauna, rezultatele, privite din afara, arata foarte bine si frumos, dar suportam si partea urata a lucrurilor: esecul. Nu exista linie dreapta, nu castigi tot timpul, mai sunt si caderi care te marcheaza mai mult decat succesele. Ceea ce ma mira e ca nu primesti sprijin de la oameni care fac parte din acest sistem. Este tragic, uneori mi se puneau chiar bete-n roate. Rezultatele mele erau mult mai bune daca cei din conducere se implicau mai mult si mai eficient in  „administrarea” talentelor noastre.

Tonica: Sa urcam din nou pe podium. E mult mai confortabil. Cum arata succesul de la aceasta inaltime?
O.B: Cred ca secretul succesului se datoreaza, in primul rand, muncii. Totdeauna trebuie sa te afli in competitie, uneori chiar cu tine insati, cu propriile tale limite, trebuie sa te autodepasesti, sa intelegi ca ceea ce faci, faci pentru un viitor al tau, pentru o cariera, pentru un vis. Iar succesul tau tine de obicei de echipa in care te afli. Trebuie sa ai un antrenor bun, alaturi de care sa „cresti”, apoi o baza sportiva, iar succesele vin mai usor daca si oamenii din jurul tau sunt mai implicati si ravnesc spre aceeasi tinta ca si tine.
Nu pot sa spun ca am sacrificat ceva in viata de sportiva, in afara faptului ca imi doream foarte mult sa fiu laolalta cu copiii de joaca, sa simt grupul, distractia. In ciuda acestor lucruri, nu am dus nici o lipsa, nici macar din punct de vedere alimentar, asa cum este in gimnastica. Singurele lucruri la care am renuntat a fost joaca excesiva, iesirile la film, plimbarile. Nu regret absolut nimic.
Mai cred ca nu trebuie sa te lasi coplesita de esecuri, de disfunctionalitatile din sistem, important este sa crezi in tine, sa mergi pe drumul tau si sa-ti iei ca aliati sinceri si nepartinitori parintii. Cand un membru al familiei este langa tine sau un prieten, poti sa treci usor peste probleme, poti sa obtii ceea ce ti-ai propus. In cazul meu, parintii, mama mea, au avut un rol deosebit.
Am stiut intotdeauna ca, pentru sport, trebuie sa ai un program alimentar foarte bun. Asa ca eu excelez in dieta cu fructe, sunt lactovegetariana, mananc pui si peste foarte rar, evit cartofii pentru ca au amidon. Zilnic beau suc de sfecla rosie cu morcov si lamaie sau grepfrut cu portocale. Concluzia este ca, in sport, dar si in viata de toate zilele, trebuie sa ai un control asupra ta si a sanatatii tale si sa privesti lucrurile cu optimism.

Tonica: Otilia, cand ai avut lumea la picioare si cand ai plans de bucurie?
O.B: Momentul cel mai frumos din viata mea a fost cand am obtinut medalia de bronz la Campionatul Mondial din 1993. A fost un meci dramatic care imi da, in clipa de fata, doua stari contradictorii, de bucurie si de indignare, pentru ca atunci as fi putut sa joc o finala de Campionat Mondial. Rezultatul in sine este formidabil, pentru ca, de 35 de ani, nu mai obtinuse nici o romanca o medalie la C.M. si din Europa, de 25 de ani. A fost o mandrie pentru mine, dar si un dezastru pentru ca am realizat, practic, ceea ce am pierdut, mai ales ca puteam sa fac mai mult. Am condus foarte mult in meciul respectiv, am avut 20 -13 intr-un set si n-am putut sa castig un punct care imi permitea sa conduc situatia meciului si sa ajung intr-o finala de C.M. Am plans trei zile pentru rezultat. Cel mai fericit moment, insa, a fost Campionatul European din 2003, unde am castigat titlul de campioana europeana. Ma pregatesc acum pentru C.E, care va fi la sfarsitul lunii martie si pentru C.M. din mai, anul acesta.

Tonica: Ce face Otilia Badescu in afara antrenamentelor si a salilor de tenis de masa?
O.B: In timpul liber merg des la cinema, imi plac filmele la nebunie. Apoi, imi mai plac tenisul de camp, inotul, calaria si sunt dependenta de stiri, pentru ca vreau sa fiu informata cu tot ceea ce se intampla in jurul nostru, indeosebi in politica. Week-end-urile le petrec cu familia, facem plimbari lungi, mergem la munte sau ies in parc cu Raf, ciobanescul meu german. L-am educat si pe el in stil sportiv, alearga tot timpul cu mine. In rest, pentru intretinere, fac frecvent fitness, sauna, jacuzzi, inot.

Tonica: Ai intreprins cateva actiuni de intr-ajutorare a unor familii sarace, donand sume importante de bani, in preajma Craciunului, pentru ca ei sa aiba sarbatorile pe care si noi le avem, in casele noastre.
O.B: Sunt o persoana sincera, comunicativa, plina de energie, pozitiva, caritabila, ma implic foarte mult si ii ajut pe cei din jurul meu. Inainte nu-mi placeau copiii, dar acum ii iubesc, merg in diferite orase si scoli si fac demonstratii, tocmai pentru a-i atrage catre acest sport si pentru a fi selectionati. Cam aceste lucruri ma reprezinta pe mine.

 

Text: Maria Dobrescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *