Cum prevenim si tratam afectiunile de Sarbatori

Cum prevenim si tratam afectiunile de SarbatoriSosirea anotimpului rece aduce cu sine numeroase complicatii de toate felurile. Am incercat sa facem pentru tine o trecere in revista a bolilor de sezon, care te pot afecta de Sarbatori, referindu-ne insa strict la prevenirea si combaterea lor. Fie ca este o simpla raceala, o criza biliara sau o afectiune dermatologica, avem nevoie de ponturi utile, dar si de sfaturi pentru a sti cum sa reactionam in toate cazurile.

Racelile, prevenite cu vitamina C
Daca exista un top al bolilor anotimpului rece, atunci cu siguranta ca racelile si gripele se afla pe podium. Aproape ca nu exista persoana care sa nu fie afectata de o banala raceala, de un guturai sau de pacatoasa gripa. Trecand in revista simptomele acestora, am putea enumera: tuse, stranut, nas infundat, dureri de cap, dureri de gat, atunci cand vorbim de forme usoare de raceala. Cand este vorba de forme mai complicate, acestea sunt insotite de obicei de aparitia starilor febrile si de dureri musculare, insa atunci este bine sa solicitam sfatul medicului. Ca sa nu fie insa nevoie sa ajungem la tratament, putem sa prevenim toate aceste boli: “O alimentatie bogata in fructe si legume poate fi primul pas in prevenirea racelilor de orice fel. Se stie ca acestea sunt bogate in vitamina C, care are un rol esential in intarirea sistemului imunitar. Majoritatea pacientilor vin insa la medic in momentul in care starea lor s-a agravat.” Insa pentru toate exista remedii.

Gripa severa se treateaza la spital
Profilactic, exista vaccinuri antigripale, care trebuie facute din timp (inainte de sezonul epidemic). Daca nu este vorba despre forme severe, aproape totul se poate trata acasa. Pentru guturai, tratamentul general medicamentos consta in antitermice, vitamine, preparate din calciu. Pentru gripa, antibioticele sunt fara efect in formele necomplicate. Formele severe de gripa cu colaps, stare toxica, catar sufocant sau cu complicatii se interneaza in spital. Atentie mare trebuie acordata ,,persoanelor cu risc” (de a face forme grave): gravide, copii mici, batrani, bolnavi cronici (pulmonarii cardiaci, diabetici).
Pentru raceli, in cazurile necomplicate, este necesar doar tratamentul simptomatic: repaus la pat, aspirina si paracetamol pentru febra si pentru durerile de cap, aport crescut de lichide, ceaiuri calde, vitamina C.

Vestimentatia adecvata te poate scapa de afectiunile ginecologice
Afectiunile ginecologice sunt si ele boli care apar, se agraveaza sau se acutizeaza odata cu aparitia iernii. Cistitele pot avea cauze externe sau interne.
“Cauzele externe ar fi purtarea unui tricou sau bluza subtire ca sa se vada abdomenul, fara sa tinem cont ca aceasta este o cauza care poate duce, indiscutabil, la aparitia diverselor boli ginecologice. A te imbraca normal, nu foarte gros, dar nici foarte subtire, poate fi primul pas in prevenirea bolilor de acest gen. Pot exista insa si cauze interne cum ar fi nisipul sau pietricelele la rinichi sau pe caile urinare.” Acestea pot fi tratate prin tratament medicamentos prescris obligatoriu de medicul curant. Nu de alta, dar putem avea neplacuta surpriza ca afectiunile usoare sa degenereze in altele mai complicate sau sa se acutizeze.

Crizele biliare, enterocolitele, gastroinfectiile alimentare
Craciunul si Anul Nou pot fi deseori perturbate de boli ale tractului digestiv, care apar in special din cauza alimentatiei in exces. Romania ocupa un loc fruntas intre tarile cu alimentatie nesanatoasa din lume. Asa ca si romanii nu se sfiesc sa mentina cat se poate de ridicate aceste standarde negative, mai ales cand vine vorba de petreceri. Dar ce boli pot aparea in urma excesului de mancare? Crizele biliare, enterocolitele, gastroinfectiile alimentare sunt doar cateva dintre afectiunile care au trimis pe patul de spital multe persoane care nu au avut simtul echilibrului. Alimentatia echilbrata este bine sa fie mentinuta tot timpul anului, nu numai in perioada Sarbatorilor. Ce inseamna insa alimentatie echilibrata? “Sigur ca ideal ar fi sa consumam cat mai multe fructe si legume, dar este absurd sa afirmam ca pentru a avea un regim de viata ponderat ar trebui sa excludem, de exemplu, carnea sau grasimile. Proteinele, glucidele si lipidele isi au rolul lor bine determinat in functiile organismului insa acumuland in exces, acestea pot duce la dereglari foarte grave.”

Combate enterocolita prin consum de lichide
Pentru enterocolite, prevenirea bolii este posibila prin respectarea regulilor de igiena individuala: spalatul mainilor cu apa si sapun inaintea oricarei mese, spalarea eficienta a alimentelor care se consuma neprelucrate termic, spalarea si dezinfectarea tacamurilor, veselei, prin utilizarea numai a apei provenite din surse sigure, necontaminate, iar cand acest lucru nu este posibil, a apei fierte si racite ori a apei minerale imbuteliata corespunzator. Pe prim plan in tratamentul enterocolitelor este corectarea pierderilor de lichide si electroliti. Aceasta se realizeaza prin consumul de lichide – ceaiuri neindulcite, apa minerala (plata), zeama de orez, supa de morcovi. Utila este adaugarea sarurilor de rehidratare care se gasesc in farmacii, in pliculete cu dozaj corespunzator

Sucul de grepfrut regleaza secretia bilei
In cazul acestei dischineziei biliare, dieta are o importanta deosebita si uneori numai cu regimul igieno-dietetic se poate restabili echilibrul digestiv al bolnavului. Aceasta se refera la o dieta protectoare hepatica si biliara, in sensul alimentelor permise si mai ales al modului lor de preparare. Trebuie excluse alimentele conservate, mezelurile, afumaturile, grasimile de origine animala, varza, fasolea uscata, cartofii prajiti, alimentele picante (piper, ardei, mustar). Alimentele puternic colecistokinetic (care stimuleaza contractia vezicii biliare) cum ar fi smantana, ouale, untul, pot fi consumate in cantitati mici si in functie de toleranta individuala. Foarte important este modul de preparare al alimentelor: se indica alimente preparate termic prin fierbere, coacere sau fripte. Nu se permite folosirea alimentelor prajite in ulei sau untura, mancarurile preparate cu sosuri grase, ceapa prajita, rantas. Se indica consumarea salatelor de cruditati. Laptele este aliment care nu este tolerat de vezica biliara. Efecte bune de drenaj are cura de suc de ridichi negre (au o actine coleretica colagoga si de fluidifiere a bilei). Cura de suc de grapefruit, 2-3 cani pe zi, timp de 30 de zile, repetata de 2-3 ori pe an, este de asemenea reglatoare a secretiei si eliminarii bilei. Se recomanda ore regulate de masa, iar pentru un drenaj biliar eficient este indicat ca dupa masa de pranz bolnavul sa stea 30 de minute culcat pe partea dreapta.

Gastrita “cere” respectarea orelor de masa
In remediul gastritelor sunt recomandate supele de zarzavat, limpezi sau cu putin orez, branza de vaci sau casul proaspat, fainoasele cu apa si lapte, paine alba veche, merele coapte, supa de carne de vaca fiarta si tocata. Alimentele permise vor fi preparate cat mai simplu, iar orele de masa trebuie respectate cu strictete.

Fardurile pot provoca acnee, urticarie, eritem
Pentru seara de Craciun si pentru noaptea de Anul Nou vrem sa fim frumoase, sa epatam, sa atragem privirile. Ne pregatim cu mult timp inainte, insa acneea ne face probleme, o urticarie rebela sau un eritem provocat de fard. Cele mai cunoscute efecte adverse ale fardurilor, desi apar doar intr-o proportie redusa, sunt cele produse de proprietatile iritante ale unor compusi. Astfel, unii acizi din fructe, si nu numai, produc inrosire si mancarime pe locul aplicarii. Ei sunt folositi, de obicei, in creme pentru tratamentul tenului ridat sau al celui seboreic, pentru ca usuca pielea si o exfoliaza fin. Reactia nu apare imediat, ci dupa o serie de tratamente locale. Ea inceteaza odata cu oprirea utilizarii produsului. In alte situatii apare o alergie la produs, cunoscuta sub numele de dermatita de contact. Intr-un studiu european efectuat pe un numar de 982 de femei care utilizau constant produse de toaleta si cosmetice, s-a constatat ca doar 2% dintre paciente au prezentat dermatita de contact dovedita, iar alte 4,7%, desi au fost suspectate, nu au fost confirmate de teste.

Cosmetice pentru alergici
La intrebarea “ce face rau din compozitia produselor cosmetice?”, cercetatorii au raspuns ca parfumul, conservantii, colorantii cosmetici, dar si moleculele-vehicul ca emulsificatorii si surfactantii contribuie la producerea dermatitei de contact. Parfumul din deodorant, crema sau sampon poate fi de origine naturala, fiind extras din plante si astfel, inevitabil, in compozitie raman si elemente imposibil de separat, care induc alergia. Natural nu inseamna indubitabil ca nu exista riscuri. Parfumul sintetic este astazi preferat, deoarece e mult mai ieftin, mai usor de purificat si de controlat. El poate produce alergie din cauza concentratiei nepotrivite, care insa poate fi calculata in functie de gradul de toleranta. Avand in vedere gradul mare de utilizare a aditivilor parfumati in produsele cosmetice de larg consum, faptul ca doar 1% din populatie s-a dovedit sensibilizata la ei este considerat ca un procent mic si acceptabil. In farmacii se gasesc cosmetice neparfumate pentru persoanele alergice.

Fardurile dauneaza ochilor
Cele mai multe farduri s-au inventat pentru machiajul ochilor. Inca din Antichitate, femeile au gasit metode dintre cele mai originale de a-si pune in valoare ochii. Avem acum la indemana creioane dermatografe, rimeluri, farduri colorate pentru pleoape, tus pentru ochi, creme sau batoane anticearcane si o sumedenie de producatori de asemenea cosmetice. Dar folosirea in exces a fardurilor, adeseori nu de cea mai buna calitate, poate provoca numeroase afectiuni oculare, de natura infectioasa sau mecanica. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa renuntam la machiajul ochilor, ci sa stim sa prevenim eventualele infectii si leziuni oculare ce pot sa apara din cauza unui machiaj inadecvat.

Conjunctivite alergice sau infectioase, cheratite sau eroziuni corneene
Ochiul rosu si senzatia de nisip in ochi sunt deseori consecinte ale machiajului excesiv. Cele doua simptome sunt uneori manifestarea unei simple iritatii oculare, dar alteori ele semnaleaza afectiuni mai serioase: conjunctivite alergice sau infectioase, cheratite sau eroziuni corneene, cu durere, lacrimare abundenta si fotofobie, uneori chiar cu scaderea vederii. Pleoapele au si ele adesea de suferit de pe urma utilizarii necorespunzatoare a produselor cosmetice. Femeile alergice trebuie sa acorde o atentie speciala alegerii produselor cosmetice, deoarece majoritatea pot produce lacrimare, roseata, mancarimi, semnele conjunctivitei alergice. Este recomandat ca femeile alergice sa evite produsele cosmetice cu multi conservanti si arome. Pentru ele exista produse speciale, hipoalergenice.

Precautii pentru purtatoarele de lentile de contact
Este recomandat ca purtatoarele de lentile de contact sa fie precaute. Ele trebuie sa mentina o igiena foarte riguroasa cand manevreaza lentilele si cand folosesc diversele produse cosmetice care pot contamina lentilele cu bacterii. Femeile care imprumuta produsele cosmetice de la alte persoane au toate sansele de a suferi infectii oculare, pentru ca se pot contamina cu bacterii sau virusuri, rezultatul fiind conjunctivite, cheratite, blefarite, orjelete. Produsele de machiaj pentru ochi, precum creioanele dermatografe sau rimelurile, trebuie manevrate cu grija, pentru ca pot atinge globul ocular si pot produce zgarieturi la nivelul conjunctivei sau chiar al corneei, care se pot suprainfecta cu usurinta. De aceea, este bine ca machiajul ochilor sa se faca cu atentie si in liniste, niciodata pe fuga.

In concluzie, daca adopti un regim de viata echilibrat, sigur nu ai sanse sa ajungi pe un pat de spital de Sarbatori.

Text: Maria Bratu
Consultant: Doctor Razan Voicu,
Clinica Sante,
Tel: 0730 331 789