Vedetele verii: sandalele!

poza sandale la modaIncaltamintea a reprezentat intotdeauna pentru noi, femeile, o iubire pe care nimeni nu si-o poate exprima in cuvinte, o iubire platonica ce stie sa se pastreze mult timp in inimile noastre fara sa ne raneasca vreodata. Indiferent de sezon, incaltamintea variaza si modelele sunt speciale de fiecare data, de la cizme, pantofi, sandale, balerini, oricare dintre ele reprezinta dragostea noastra.

 

Si cum sezonul cald s-a instalat de ceva vreme, pe langa balerinii care satisfac dorinta fiecarei domnisoare sau doamne, vedetele sezonului sunt si sandalele. Sunt clar o aparitie senzationala, cu talpa sau fara, cu toc gros, toc cui, sau cu talpa joasa. Toate au acel ceva ce ne atrage si sunt o aparitie de la care nu ne mai putem muta privirea si care ramane ne obsedeaza mult timp gandurile.

 

In ceea ce priveste tendintele acestei perioade in materie de sandale, designerii ne propun multe variante care de care mai atragatoare si, evident, si accesibile ca pret. Modelele cele mai cautate si apreciate in aceasta vara, dar si cele mai elegante, sunt cele simple. Simplitatea degaja si eleganta daca stii cum sa iti etalezi atitudinea.

 

Taieturile simple, baretele la fel de simple sunt pe val in aceasta perioada, indiferent unde alegi sa le porti.


Daca doresti sandale cu talpa joasa pentru zi sau plaja, cu siguranta in acest sezon ai de unde sa alegi. Acestea sunt comode si accesibile. In vara asta se poarta culorile tari, si nu numai la haine, ci si la incaltaminte. Culori metalizate, vibrante de roz sau rosu aprins iti vor asigura succesul.

Alb, negru, nude, oricare dintre culorile mai stinse arata si ele demential in picioarele tale, modelele cu bretea in jurul gleznei le gasesti peste tot si te ajuta sa iti imbunatatesti aspectul fizic.

 

Cat despre lungime, nu este obligatoriu sa le porti doar pe cele scurte pana la glezna; sunt disponibile in acest sezon si modelele de sandale inalte, ce ajung pana la genunchi – asa-numitele “sandalele-cizma”. Tocurile au multe forme. Poti alege toc cui, talpa ortopedica, toc mai gros sau chiar si o platforma eleganta. Si aici putem vorbi despre modelul “sandalele-cizma”, dar cu toc, efectul este spectaculos si nu va ramane neapreciat. Desigur, parerile vor fi impartite, dar bunul gust predomina intotdeauna. Purtand tinuta potrivita, vei incanta privirile pentru ca acum este momentul propice pentru asa ceva.

 

Si aplicatiile sunt bine-venite pe incaltamintea noastra: aplicatii precum pietre pretioase sau orice alte obiecte fac furori. Nici jocurile de culori sau imprimeurile neobisnuite nu sunt interzise in acest sezon, tot ce este mai trasnit este si mai palpitant.

 

Incaltamintea sport a fost dintotdeauna cautata, purtata si la moda indiferent de sezon. Materialele sunt diferite, de la materiale subtiri pentru primavara, vara, pana la incaltaminte bine pregatita de iarna. Fie ca alegi sa porti tenisi sau adidasi, modelele sunt foarte variate, tenisii tip gheata sau cei cu platforma sunt preferatii acestui sezon. Chiar daca sunt pantofi sport, acestia pot fi extrem de eleganti in combinatie cu tinuta potrivita. Pantofilor de sport obisnuiti li se adauga o talpa ortopedica ce face furori in acest sezon, culorile sunt foarte tari si destul de excentrice. Ii poti asorta la multe tinute, de la tinute sport, casual pana la cele elegante.

Acum, incaltamintea sport nu mai este destinata doar tinutelor sport sau doar practicantilor de sport!

 

Text: Camelia Maria Diaconu